Versiunea completă
Ziarul de Duminică

CONCERT/ Se conturează a doua șansă

Această poartă este practic deschisă de câțiva ani buni, dar cei din urmă, bântuiți de furtuni economice, au evidențiat noua stare de fapt. Este vorba despre forma de manifestare a concurenței in țările dezvoltate in domeniul interpretării muzicale in general și a celei clasice in special.

Virgil Oprina · 2 martie 2010 · 4 min de citit

Inflația de valori interpretative și muzicale pe piața occidentală conduce de peste două decenii la situații nu de puține ori aberante, in care șansa reală a unui muzician de mare valoare depinde strict de conjunctura contactelor sau a apartenențelor la diverse grupuri. Așa se face că, in ultimii ani, am avut ocazia de a vedea și asculta o intreagă generație de muzicieni români aflați acum in jurul vârstei de 30-40 de ani, stabiliți peste hotare, in țări din vestul Europei sau din America, pe care șansa unei cariere la nivelul meritat i-a ocolit – in ciuda valorii lor excepționale incontestabile -, așa cum ii ocolește pe mulți alți valoroși nativi ai respectivelor țări. Departe de a descuraja, aceștia dezvoltă totuși cariere absolut onorabile, presărate chiar cu apariții strălucitoare, menținându-și cu sacrificii enorme o formă artistică de invidiat și mai presus de toate o mentalitate pozitivă, motivată. Prin comparație cu colegii lor de generație rămași acasă și instalați pe soclurile lăsate vacante de foștii maeștri (cuvânt total golit de sens astăzi in România), atunci când apar pe scenele de acasă, acești artiști din diaspora ne fac să credem că ei reprezintă de fapt unica șansă de a ne resincroniza, cândva, cu restul lumii muzicale. Festivalul Chopin 200, organizat de Centrul de Excelență al Universității de Muzică din București, manifestare de mare succes, mi-a readus in mod acut in memorie aceste gânduri, atât mie cât și, probabil, multor altora care au umplut până la refuz Ateneul Român cu prilejul ultimei manifestări a acestui inedit festival, concertul de concerte. In această ambianță, in partea a doua a concertului dedicat marelui romantic emigrant care a fost Chopin și care a inceput cu Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră interpretat de Viniciu Moroianu, am avut ocazia de a-l reasculta după aproape zece ani pe pianistul Matei Varga, stabilit in Statele Unite ale Americii, care a interpretat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră al aceluiași Chopin. Ce bucurie! Câtă naturalețe, ce rafinament, in ciuda unui rubato mai puțin clasic in sens strict chopinian. Nu are sens să discutăm despre latura tehnică, pentru că Matei Varga este in prezent glasul unei școli care pornește de la premiza că latura strict sportivă a performanței interpretative trebuie asumată și subordonată intotdeauna mesajului artistic, respirației ideatice a frazei muzicale, semnificației respectivei muzici. Așa se face că am avut in față un interpret eliberat de orice constrângere dată de numărul de note pe secundă – capcană intinsă și de partiturile chopiniene – sau, din contră, de suspensii-suspine, care pot in mod greșit acredita ideea că muzica romantică a pierdut legătura cu ziua de azi. Pentru a nu pica in paharul cu sirop romantic, incercând o continuă adecvare la pragul de așteptare a publicului contemporan, interpreții recurg la chei diferite ale acestui tip de repertoriu. Dovedind calități de mare gastronom, Matei Varga a propus un amestec foarte subtil de ingrediente care au făcut ca muzica lui Chopin să fie – chiar dacă trecută prin filtrul personal – generatoarea unor stări omenești compatibile cu trăirile omului modern. Matei Varga a fost romantic, a fost translucid, a fost ludic, dar a fost mai presus de toate concentrat asupra intregului, relevându-ne – alături de majoritatea aparițiilor celorlalți muzicieni din diaspora – necesitatea de a-i avea tot mai mult prezenți pe marile noastre scene și in universități, pentru cursuri de măiestrie. Aceasta este șansa pe care ne-o dăm in primul rând nouă: șansa de a veni in contact cu artiști care sunt cu adevărat de talie internațională și, nu in ultimul rând lor, de a se afla acolo de unde nu au plecat de fapt niciodată.

Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică are de asemenea si un master in muzicologie, fiind in prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând peste sute de articole publicate in reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, imbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare, reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.

Citește și