Copil/ de Gheorghe Istrate

copil al pietrelor învăț să tac

magnetul tainei înapoi mă strânge

așa cum trec orbind din veac în veac

sunt pruncul repetat de-același sânge

o ce lumină se-apropie-adunând

tărâmul lor neînceput în rună

ninsori de clipe-mi flutură prin gând

închipuind statuia mea străbună

nu mai sunt singur – din ființă vin

întors în ochiul morții care plânge

și ies din ceața trupului virgin

la piept strângându-mi vorbele de sânge