CRONICA DE TEATRU/ Cladirile teatrelor in 2010

Daca lasam deoparte Sibiul, care e un caz special, marcat benefic de pregatirile pentru Capitala Culturala Europeana, ce presupun in mod obligatoriu sa dispui de cât mai multe spatii de joc, cladirile teatrelor din România au fost, pâna de curând, numai acelea mostenite de la regimul comunist. Foarte multe s-au dovedit ani de zile improprii pentru spectacole tip studio, in care regizorii urmareau sa obtina o intimitate intre public si actori, de aceea multe montari au fost urcate cu tot cu public pe scena, reducându-se automat numarul de spectatori. Marile sali ale fostelor case de cultura, salile teatrelor din marile orase, atinse si ele de grandomania fostului regim, au functionat din inertie, fiind considerate adevarate pedepse de catre regizorii si scenografii care lucrau acolo. Iar continutul unui spectacol este determinat de multe ori de asezarea lui in spatiu, punct in care “locul teatral” devine esential. Desi era evident pentru oricine – fie el artist, director de teatru sau primar de oras – ca e nevoie de cladiri flexibile, de scene mobile pentru institutiile de spectacol, desi au fost si ani in care investitiile erau destule si constructiile infloreau, teatrele n-au ajuns pe lista comunitatilor locale pâna de curând. Dar iata ca anul 2010 incepe cu dreptul din acest punct de vedere: la Cluj, Teatrul Maghiar a construit din martie pâna in decembrie un teatru-studio perfect, pe locul unei vechi magazii de decoruri. Studioul a fost deschis la mijlocul lui ianuarie cu o serie de repetitii cu publicul, respectiv premiera spectacolului “Strigate si soapte” de Ingmar Bergman, in regia lui Andrei Serban. La Timisoara, constructia a fost de si mai mare amploare si finalizata in doar 4 luni. Luni, 25 ianuarie, aici a fost inaugurata Sala 2, o cladire istorica pe vremuri manej imperial, transformata azi intr-una dintre cele mai moderne scene din tara – una din scenele mobile visate de Paul Bortnovski inca din anii 70. Lucrarea a fost astfel gândita, incât sa nu afecteze peretii vechii cladiri, practic o noua constructie fiind ridicata inauntrul celei vechi. Sala a fost inaugurata cu premiera spectacolului “Revizorul” de Gogol in regia lui Petru Vutcarau, iar lucrarile vor continua pe parcursul acestui an la fatada cladirii, ce trebuie renovata si ea. Teatre cu cladiri istorice in plina renovare mai avem la Iasi si la Oradea – in ambele locuri lucrarile durând ani de zile, fiindca banii vin cu târâita, in functie de schimbarile politice “de la centru” – obicei, iarasi, tipic românesc si consumator de timp, energie si, in ultima instanta, mai multi bani decât ar fi nevoie in mod real. Constructii noi sunt in curs la Râmnicu Vâlcea si Sf. Gheorghe, unde spatiile existente nu mai erau de mult suficiente pentru companiile locale. Cum nu sunt suficiente la Bucuresti salile de spectacole modulare, ce pot suferi transformari, atunci când e nevoie sa se adapteze spectacole invitate din strainatate. Din fericire, tocmai a fost anuntata transformarea, la initiativa ARCUB, a vechiului han Gabroveni din centrul istoric intr-un centru cultural incluzând si o sala de spectacole (proiect cu finalizare in 2011), iar Teatrul National asteapta deja de doi ani sa intre in reparatii si sa devina, la rândul lui, un multiplex cultural in inima Capitalei. De toate aceste constructii este absoluta nevoie. Ele semnaleaza un interes normal al comunitatilor locale pentru fata oraselor lor si pentru conditiile in care spectatorii se bucura de spectacole. Dintre toate investitiile, acestea sunt poate cele mai durabile, fiindca ele sunt semnul de crestere, de civilizare a unui oras. Daca si ceea ce se intâmpla inauntrul lor este valoros, aceste cladiri au toate sansele sa devina simboluri ale orasului. Luni seara, la inaugurarea noii sali a Teatrului National din Timisoara, s-au strâns in foaierul mirosind a nou foarte multi timisoreni, de la politicieni la oameni de afaceri, scriitori si artisti. Pe fetele lor se vedea un fel de mândrie pentru ca participau la un asemenea moment. Cine n-ar vrea sa vada acelasi lucru in orasul lui?

CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele “Adevarul” si “Gandul”, in revistele culturale “Rampa”, “Adevarul literar si artistic”, “Teatrul Azi” si “Dilema veche”. A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul “Arta versus Arta”. A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universit`]ii de Art` Teatral` [i Cinematografic` din Bucure[ti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.