CRONICA LITERARĂ/ Singurătatea mortului

Se vede treaba deja că în 2010 recolta de romane va fi cel puțin la fel de importantă ca anul trecut, de vreme ce mulți prozatori așteptați își fac comeback-ul cu construcții solide. Alături de Gabriela Adameșteanu, Ioan Groșan, Radu Aldulescu sau mai tinerii – deloc de neglijat! – O. Nimigean sau Răzvan Rădulescu, trebuie salutată neapărat apariția celui de-al treilea roman al Dorei Pavel, “Pudră” (Polirom, 2010). Bună poetă și excelent jurnalist cultural, Dora Pavel s-a reinventat complet ca scriitor odată cu apariția romanului “Agata murind” (2003). Tânăra romancieră n-a mai renunțat însă la proaspăta identitate și amenință să devină una dintre cele mai profesioniste voci ale prozei actuale. Astfel încât după Captivul din 2006, carte sub nivelul “debutului”, dar onorabilă, scriitoarea revine acum cu o nouă provocare.
Ceea ce caracterizează romanul “Pudră”, fără a face rabat de la scriitura anterioară a prozatoarei, e impactul temei centrale. Dora Pavel pare că nu poate să scrie decât dacă descoperă, în prealabil, o idee-șoc, care să întrețină tensiunea întregii cărți. În “Agata murind”, confesiunea noir a protagonistei era alimentată difuz de un scenariu de thriller: personajele centrale ale cărții se adună să asiste la mutarea rămășițelor pământești ale rudelor într-un alt cimitir. “Pudră” debutează și el cu o situație menită să țină cititorul cu sufletul la gură: Vlad Carasiniu, tânăr restaurator de tablouri, se trezește din moarte clinică în ziua de dinaintea îngropării. Tot la fel ca în primul roman, însă, thriller-ul e deturnat de subtextul psihologic sau filozofic. Căci, departe de a aluneca într-un senzaționalism factual (sunt ocolite atât posibilitatea contrariantei întâlniri cu rudele, cât și problema instituțională, obiectivă, legată de “trezirea din moarte”), autoarea se îndreaptă, dacă se poate spune astfel, spre un senzaționalism metafizic, al cărui model îndepărtat e identificabil în “Metamorfoza” kafkiană. Trezirea din moarte nu-l restituie pur și simplu vieții pe tânărul Carasiniu, ci îi modifică total identitatea. Personajul central este, în cuvintele prozatoarei, “un mort indecis”, care, deși pare că posedă toate atributele normalității, suferă încă de o fatală contagiune a morții. Cele câteva ore de după marea trezire, dilatate pe ecranul întregului roman, alcătuiesc un complex ritual de inițiere. “Pudră” poate fi considerat, de aceea, un întunecat roman picaresc, care urmărește paradoxala formare postumă a eroului. Excelentă e descrierea gradată a re-nașterii și a maturizării, de la deschiderea ochilor în cavoul-uter (resimțit încă din primele momente drept “adăpostul cel mai sigur”), cu pașii stângaci ai nou-născutului pe care-l strâng încă pantofii de înmormântare, până la prima experiență erotică cu bizara Gina sau, în final, revelația propriei morți.
Infinit mai traumatică decât experiența morții – spune printre rânduri autoarea – este însă experiența singurătății mortului, abandonat atât de ușor de cei din jur. Mort nu e cel care moare propriu-zis, ci acela părăsit în moarte de către rude și prieteni: “Dacă măcar unul dintre ai tăi ar fi avut o cât de mică îndoială asupra morții tale, chiar dacă n-ar fi îndrăznit să spună nimic și nu și-ar fi exprimat cu voce tare rezervele, dar cel puțin acum, în al doisprezecelea ceas, cu puține ore înaintea înhumării, ar fi devenit tot mai iritat și mai îngrijorat pe măsură ce timpul trece, fără să știe de ce, iar apoi știind, lucrurile ar fi stat cu totul atlfel: ar fi putut să-și alerteze familia sau măcar să pornească de unul singur în puterea nopții să vadă ce-i cu tine, ce mai e cu tine, dacă ai murit cu adevărat” (p. 23). De aici, și obsesia înstrăinării, extrem de pregnantă în întregul roman: jefuit de toate posesiunile (nimeni nu se gândește să-i lase în sicriu nici măcar un ceas sau câțiva bănuți), Carasiniu va deveni un intrus, un “suspect” care trăiește într-un statut de semiclandestinitate, ascunzându-se de privirile celor vii. Detenta filozofică a romanului e dată de ideea că, departe de a fi un fenomen natural sau neutru, moartea e un complex. Cei aflați din diferite motive în atingere cu ea sunt niște ciumați, niște declasați social, adevărate pericole pentru vii. Ca într-un panoptic cu figuri de ceară, toate personajele care-i mediază eroului reintrarea în lume sunt, de aceea, dubluri ale acestuia: fosta colegă din copilărie, Gina, poartă stigmatul morții întrucât locuiește cu familia într-o casă de la marginea cimitirului. Enigmaticul Teodor Caba a trăit și el pe propria piele experiența ultimă într-o cursă automobilistică. Traseul de inițiere al lui Carasiniu e, de altfel, o lungă anamneză în care se amestecă o serie de istorii fantasmatice având în centru diferite măști ale morții, de la dispariția mamei în copilărie, până la sinuciderea tinerei soții (Grația) sau salvarea miraculoasă a lui Caba din accident. Caracteristică firelor narative secundare e permanenta oglindire simbolică a temei “mortului viu”. Aspectul halucinant al mediului, bizareria situațiilor și slaba consistență ontologică a personajelor – toate par năluci, produse ale minții tulburate a protagonistului – conferă poveștii un accentuat aspect de parabolă.
La fel ca romanele anterioare ale Dorei Pavel, sexualitatea n-are existență independentă de moarte. Drept dovadă stau simetricele triunghiuri erotice – ele însele de o rigiditate funerară – Carasiniu-Grația-Teodor Caba, respectiv Carasiniu-Davida-Caba -, a căror dinamică rămâne ambiguă până la finalul romanului. Dacă relația lui Carasiniu cu Grația, posesoarea unui “vagin mort”, e destul de convențională, excelente (probabil cele mai reușite din întreaga carte) sunt pasajele care surprind tensiunea dintre tânărul bărbat și Davida Despot, o femeie aflată în pragul bătrâneții: o relație platonică în care fiecare gest, oricât de neînsemnat al protagoniștilor, echivalează cu o explozie sexuală. De altfel, întâlnirea cu Davida echivalează cu sfârșitul traseului inițiatic al personajului: faptul că femeia n-a aflat (sau nu pare să fi aflat) despre moartea lui Carasiniu îl absolvă total de complex – un alt fel de a spune că mort cu adevărat nu e decât cel suspectat mort de către apropiați.
I s-ar putea reproșa prozatoarei doar faptul că deschide prea multe uși false, uitând să mai populeze interiorul încăperilor corespunzătoare. Câteva fire interesante ale narațiunii meritau, cu siguranță, adâncite, de la relația cu Gina – lăsată în suspensie în primele capitole ale romanului -, până la raportul Grației cu tatăl asasinat. Nici interesanta sugestie a remușcării lui Carasiniu vizavi de falsificarea creatoare (deci eretică din punct de vedere profesional) a tablourilor pe care le restaurează nu e dusă până la capăt. Preocupată permanent de a vâna coincidențele simbolice dintre personaje și mai ales de a le descoperi relevanța față de tema centrală, autoarea scapă din vedere verosimilul psihologic care ar fi putut susține atmosfera tensionată a cărții. Stăruitoare rămâne impresia că romanul nu reușește să motiveze pe deplin senzaționalismul premisei centrale, că șocul din prolog, propagat în diferite oglinzi narative de-a lungul volumului, se diluează treptat pe măsura derulării poveștii. Construcția Dorei Pavel ar fi câștigat în complexitate dacă parabola ar fi fost dublată de o narațiune realistă, care să nuanțeze simbolicul prin contrast. Astfel de regrete-reproșuri nu pot umbri, însă, calitatea romanului: “Pudră” reconfirmă talentul unei prozatoare originale, cu un imaginar și obsesii specifice, care merită urmărită și în viitor cu tot interesul.

Alex Goldiș (n. 26 aprilie 1982, Arad) – critic și istoric literar, redactor al revistelor Cultura și Vatra. Doctor în filologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. A publicat aproximativ 150 de cronici literare și eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureștiul cultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicționar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoș (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009.