Cu politica la doctor/ de Ziarul de duminică

Nicolae Frigioiu

Lumini și umbre în cetatea soarelui

Patologii politice

Editura Tritonic

A vorbi de patologiile politice în condițiile valului uriaș de pro­teste împotriva practicilor politicianiste și a unui anumit mod de a face politică este un risc asumat. Pentru că, din nefericire, în spațiul unui volum de maximum 250 de pagini nu putem epuiza radio­grafia tumorilor, benigne sau maligne, ale organismului politic. Numai corupția, de exemplu, acest flagel devastator care „ucide” și care a cuprins structurile de rezistență ale statului ar necesita, pentru analiza ei, câteva volume. Vorbind de tumorile maligne sau benigne ale sistemului precizăm că primele sunt incurabile (regi­murile totalitare, dictaturile) și pentru extirparea lor este nevoie de violență (revoluții, lovituri de stat etc). În schimb, tumorile ben­igne (corupția, clientelismul, demagogia etc.) pot fi extirpate sau eliminate prin măsuri adecvate care reclamă o nouă sinteză dintre cunoaștere și acțiune. Printre elementele acestei sinteze se numără și raționalismul critic, cu accentul pus pe „ingineria socială”, adică pe verificarea în practică a ipotezelor, pe recunoașterea erorilor și pe corectarea lor. Al doilea element ar fi valorile marilor sisteme de etică umanistă, cu accentul pus pe dezvoltarea armonioasă a personalității umane într-un sistem social dat. Al treilea element este raportul dintre scop și mijloace. Politica este arta de a-i face pe oameni fericiți, spunea Aristotel acum 2300 de ani, iar scopul Statului este de a oferi cel mai mare Bine – Binele Public. Dat fiind faptul că acțiunea politică  este prevăzută cu un scop, finalitatea nu poate fi decât morală. Din această perspectivă scopurile și mijloa­cele sunt inseparabile, deoarece valoarea unei acțiuni presupune cântărirea deopotrivă a scopurilor și a mijloacelor. Numai această apreciere în comun face ca virtutea civică și virtutea morală să se regăsească în actul judecății de valoare.

Al patrulea element al acestei noi sinteze este educația, pregă­tirea viitoarelor elite politice pentru actul de conducere. Calitatea actului de conducere derivă din calitatea cunoașterii, a pregătirii și calitatea caracterului. Pregătirea superioară pe care trebuie să o atingă cei aleși să conducă vizează stăpânirea pasiunilor, inhibarea instinctelor, a lăcomiei pentru bunuri materiale. Nu întâmplător pentru antici politica nu avea nimic peiorativ ci, dimpotrivă, se instituia ca o sinteză a cunoașterii, ca „știință regală”, care trebuia să asimileze, pentru cunoașterea naturii umane și a conviețuirii în Cetate tot ceea ce mintea umană descoperise.