Cum poate fi construit bugetul pentru ca România să funcționeze în continuare?

De unde poate tăia guvernul 1-2 miliarde de euro la cheltuieli și de unde poate aduce un plus de venituri de 1-2 miliarde de euro pentru ca deficitul bugetar să coboare spre 5 miliarde de euro, adică 4% din PIB?
Ecuația este simplă: pe de o parte sunt cheltuieli de circa 46 de miliarde de euro, pe de altă parte venituri de circa 38 de miliarde de euro. Deficit: 8 miliarde de euro, adică 7% din PIB. Ce va face guvernul ca deficitul să coboare la 5 miliarde de euro, adică de unde pot proveni 3 miliarde de euro?
Mai mult de un sfert din veniturile la bugetul consolidat, adică circa 11 mld. euro, vin din TVA și accize. Acestea sunt deja majorate, deci nu se mai poate umbla la ele.
Alte 8 miliarde de euro sunt veniturile din contribuțiile sociale pentru pensii. Poate fi majorată contribuția de asigurări sociale (CAS)? Probabil că businessul ar exploda, în condițiile în care pentru plata unui salariu net de 1.000 de lei, cheltuielile angajatorului sunt deja acum de 1.800 de lei din cauza CAS-ului foarte ridicat.
O majorare a contribuției de sănătate ar încărca de asemenea cheltuiala angajatorilor cu salariile, iar veniturile instituțiilor autofinanțate înseamnă taxe parafiscale care au crescut deja în ultimii ani.
Rămân impozitul pe profit, pe venit sau pe proprietăți.

1. Impozitul pe profit: 3 mld. euro
La 16% cotă de impozit pe profit, statul a încasat de la companii în 2009 13,2 miliarde de lei (3 mld. euro), ceea ce înseamnă că masa profitului impozabil la nivelul întregii economii este de circa 80 miliarde de lei. La o marjă de profit de 10%, rezultă că cifra de afaceri a companiilor din România este de circa 800 miliarde de lei (200 miliarde de euro), ceea ce corespunde cu datele de la Registrul Comerțului.
În scenariul majorării acestui impozit de la 16% la 20%, cum a propus FMI inițial, ar însemna o creștere cu un sfert a încasărilor, adică în loc de 13 mld. lei circa 17 mld. lei. Plusul înseamnă circa 800 milioane de euro, presupunând că încasările ar fi la nivelul anului 2009.
Dezavantajul major: pierderea de competitivitate a companiilor, frânarea investițiilor.

2.Impozitul pe venit: 4,4 mld. euro
La 16% cotă de impozit pe venit, statul a încasat de la persoane fizice, în primul rând salariați, circa 18,5 miliarde de lei, adică 4,4 miliarde de euro, în 2009. La o eventuală majorare a cotei unice de la 16% la 20%, cum a propus FMI, încasările în plus ar fi de circa 1,1 miliarde de euro.
În cazul reintroducerii impozitului progresiv nu se poate face un scenariu privind nivelul veniturilor, pentru că nu se cunosc treptele de impozitare. Luând cea mai rea situație – 30% impozit pentru salariile brute mai mari de 8.000 de lei și 20% pentru cele între 4.000 și 8.000 de lei, probabil că suma strânsă în plus la buget ar fi 600-800 milioane de euro.
În octombrie 2009 existau 40.000 de salarii brute de peste 8.000 de lei și circa 200.000 de salarii brute de peste 4.000 de lei.
3.Impozitul pe proprietăți: 800 mil. euro
Doar 3,4 miliarde de lei (800 milioane de euro) au strâns guvernul și autoritățile locale din impozitul pe proprietăți în 2009. La 9 milioane de teren arabil, 8 milioane de locuințe și 5 milioane de mașini, este destul de puțin. Impozitul mediu la o locuință este de circa 30 de euro.
Probabil că este necesară o schimbare a filozofiei fiscale, în sensul majorării taxelor pe stocuri – adică pe proprietăți – și micșorării celor pe fluxurile de venit care creează aceste stocuri – adică pe venit și pe profit.
Problema este că impozitul pe proprietăți afectează pe toată lumea, inclusiv pe cei scoși din circuitul economic și din această cauză guvernul ezită să treacă la impozitarea proprietăților.
Dar doar o impozitare mai strictă aduce activele înghețate în circuitul economic, productiv.

4.Cheltuielile cu personalul: 11 mld. euro
Toată lumea se întreabă de ce guvernul nu reduce drastic cheltuielile de personal. La o privire mai atentă asupra bugetului însă, se observă că nu autoritățile centrale au cele mai mari cheltuieli de personal, de 15,2 miliarde de lei în 2009, ci administrațiile locale: 17,9 miliarde de lei. Însă cea mai mare problemă este la cheltuielile cu personalul ale instituțiilor autofinanțate: 12,9 miliarde de lei în 2009, de trei ori mai mult decât în 2004. Acestea sunt autorități de genul Agenției pentru Comunicații sau Oficiul de Cadastru. Nesupravegheate, aceste instituții au folosit majorarea veniturilor – așa-numitele taxe parafiscale – în special pentru majorarea propriilor salarii.
În 2004, “autofinanțatele” aveau venituri de 9,3 miliarde de lei la cheltuieli de personal de 4,5 miliarde de lei, deci doar o jumătate din banii strânși mergeau pe salarii, pentru ca în 2009 82% din veniturile de 15,7 miliarde de lei să meargă pe salarii, adică 12,9 miliarde de lei.

5.Cheltuielile cu bunuri și servicii și de capital – 12 mld. euro
Statul român a cheltuit în 2009 7 miliarde de euro pe bunuri și servicii, de două ori mai mult decât în 2004, iar dacă la acestea se adaugă 5 miliarde de euro pentru investiții (21,9 miliarde de lei), rezultă că statul creează business anual de 12 miliarde de euro pentru firmele private.
O eventuală economie la acest capitol de 10% ar aduce 1,2 miliarde euro în plus la buget. Nu este clar cum ar putea fi făcută această economie, în condițiile în care chiar folosirea sistemului de achiziții publice e-licitatie nu prevede ca în cazul fiecărei instituții să existe un cont distinct unde să meargă economiile obținute prin reducerea prețurilor determinată de competiția ofertelor.

6.Asistența socială: 5 mld. euro
În cinci ani, sumele pentru asistență socială (exclusiv pensii și șomaj) au explodat de la 5,3 miliarde de lei (4,4 miliarde lei de la bugetul de stat și 0,9 miliarde de lei de la bugetele locale) până la 21,1 miliarde de lei, din care 18 miliarde de lei de la guvern. Problema principală la asistență socială este lipsa unor baze de date pentru identificarea exactă a celor care au cu adevărat nevoie de asistență.
Între Ministerul Finanțelor și bugetele locale, care colectează impozitele pe venit și pe proprietăți, deci au imaginea exactă a situației financiare a fiecărui contribuabil, și Ministerul Muncii, care distribuie cea mai mare parte a acestor ajutoare, nu există comunicare, astfel încât sunt multe cazuri în care ajutoarele sunt risipite pentru persoane neîndreptățite.

Concluzia
Concluzia este că dacă guvernul vrea să nu se atingă de impozitul pe profit și de cel pe venit, trebuie să reducă drastic cheltuielile de personal în instituțiile autofinanțate, de unde poate economisi 1 miliard de euro, să mărească impozitul pe proprietăți și să taie din ajutoarele sociale prin scoaterea la lumină a celor ce beneficiază fără drept de acestea. De asemenea, pentru a majora contribuțiile la sănătate, unde veniturile totale sunt de circa 3 miliarde de euro, o bază de date a tuturor celor care accesează serviciile de sănătate fără să fie înregistrați ca plătitori de contribuție confruntată cu bazele de date ale fiscului va putea aduce o majorare substanțială a veniturilor.