Cum poți vedea viitorul/ de Ziarul de duminică
O colecție de mare interes are de ceva vreme Editura Trei - Acum pentru viitor. Până acum au fost publicate titluri remarcabile. Cele mai recente sunt un exemplu.
Traducere din engleză de Monica Vlad. Cartea este o călătorie fascinantă prin istoria civilizației maya, extrem de avansată într-o mulțime de domenii: astronomie, matematică, arhitectură, artă și mitologie. Bazându-se pe o documentație temeinică, studiul lui Jenkins acordă o atenție specială “celei mai controversate date din istorie”. Pe 12 decembrie 2012 se sfârșește un ciclu amplu din Calendarul Lung al civilizației maya. Mayașii au anticipat că, la acea dată, Pământul, Soarele și centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se vor afla într-o “aliniere cosmică” extrem de rară. Mulți cred că lumea, așa cum o cunoaștem acum, va suferi o transformare în 2012, dar puțini sunt la curent cu semnificația acestei date. În studiul de față veți descoperi: cum au conceput mayașii calendarul al cărui sfârșit de ciclu va fi în 2012 și cum funcționează acesta; cum a fost redescoperit calendarul antic în vremurile moderne; cum a fost abordat subiectul legat de anul 2012 de către savanți, îndrumători spirituali și cultura populară; care sunt principalele controverse și enigme din jurul acestui subiect; cum putem alege din cantitatea uriașă de informații pe tema respectivă, folosind străvechile învățături ale civilizației maya pentru a înțelege locul nostru în istorie.
John Major Jenkins este un cercetător independent, specializat în studiul filosofiei și cosmologiei maya. A publicat numeroase cărți și articole științifice și a călătorit frecvent în Mexic și America Centrală, implicându-se activ în conservarea acestor zone încărcate de mit și istorie.
O carte care ne familiarizează cu ceea ce înseamnă cercetarea științifică aplicată pe propria piele și ne oferă un tablou viu al unei lumi în care medicii testau pe ei înșiși substanțe mai mult sau mai puțin ciudate pentru a observa reacțiile organismului uman la ele. Poveștile din cartea lui Trevor Norton sunt, rând pe rând, incredibile, tulburătoare sau absurde. Un chirurg concediat și-a înfipt un cateter în inimă, după care… a ajuns să câștige Premiul Nobel. John Hunter, doctorul lui George al III-lea, s-a infectat înadins cu gonoree și sifilis, sperând să găsească remediul împotriva acestora, un doctor francez a ieșit în largul Oceanului Atlantic, plutind în derivă, pentru a vedea cât de mult poate supraviețui un naufragiat, iar celebrii soți Curie s-au infestat cu elemente radioactive pentru cercetări care au ajutat imens umanitatea.
Într-un stil jucăuș și plin de umor, Trevor Norton, biolog și profesor emerit la Universitatea din Liverpool, ne invită să-i cunoaștem pe marii excentrici ai lumii care nu au ezitat să se supună singuri la tot felul de experimente medicale în folosul umanității.
Lisa Sanders este lector la Școala de Medicină, Universitatea Yale, și profesor în programul Yale’s Primary Care Internal Medicine Residency. Deține o rubrică foarte populară în The New York Times Magazine, care a stat la baza celebrului serial de televiziune Dr. House.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026