Despre lucrurile cu adevărat importante

“Mă numesc Eliseo Diego. Sunt, de meserie, poet, adică un biet diavol
căruia nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să se exprime în niște
rânduri scurte, care se cheamă versuri. Și fac asta nu din vanitate, nici din
dorința de străluci și nici cine mai știe de ce, ci doar din nevoie, fiindcă alt
remediu nu am, în afară de a a scrie acele lucruri care poartă numele de poeme.”

Considerat adesea drept unul dintre cei mai mari poeți de limbă spaniolă din a doua parte a secolului XX, Eliseo Diego se dovedește a fi, dincolo de orice (și oricâte) superlative critice, așa cum el însuși s-a încăpățânat să afirme în repetate rânduri, un artist al cuvântului. Și chiar mai mult decât atât: un adevărat artizan al cuvântului, al cuvintelor limbii spaniole, pe care a reușit s-o readucă la o (aparentă, desigur, să nu cumva să ne lăsăm înșelați…) simplitate a expresiei, rar întâlnită printre diversele și numeroasele -isme care au marcat veacul trecut.
Necunoscută, cu puține excepții, în România, ca, de altfel, și în alte țări, mai cu seamă europene, poezia cubaneză își dezvăluie încă o dată, prin Eliseo Diego, marele potențial și marea capacitate expresivă. Motivele pentru această ignorare a unui spațiu poetic remarcabil sunt numeroase, poate că dintre ele cele mai evidente, dar și cele mai frecvente, fiind regretabila, însă, din păcate, constanta confuzie dintre domeniul poetic și cel politic al acestei țări, ca și permanenta invocare a unei așa-zise “granițe” a receptării, o graniță existentă, desigur, numai în mintea celor care au învățat să citească exclusiv prin grila de lectură impusă de unul sau altul dintre “canoanele” occidentale la modă. Așa se face că, dincolo de câteva nume devenite de mult celebre, cum ar fi cel al lui José Marti sau, mai recent, cel al lui Cintio Vitier, ca să ne oprim doar la aceste două exemple, care, și ei, în paranteză fie spus, sunt mai mult citați decât citiți, poezia cubaneză este un arhipelag necunoscut publicului larg la adevărata sa întindere și altitudine lirică, ambele mereu surprinzătoare.
Eliseo Diego s-a născut în apropiere de Havana, iar la anii și locurile în care și-a petrecut primii ani de viață, scriitorul se va referi în termeni plini de căldură și de nostalgie, mai cu seamă în conferința-evocare din anul 1970, A traves de mi espejo, vorbind cu acel prilej despre un adevărat “paradis al copilăriei” care l-a ajutat mereu, chiar și numai din amintire, să meargă mai departe. Tot în același context, Diego consideră ca definitorie pentru viitoarea sa carieră literară călătoria făcută în Franța, în 1926.
Din 1936, el va fi membru în redacțiile câtorva reviste, alături de alte nume importante ale literaturii cubaneze, cum ar fi Cintio Vitier, împreună cu care inițiază primele numere ale revistei Luz, sau José Lezama Lima, considerat conducătorul Grupului “Orígenes”, ca și al revistei cu același nume, care a marcat în mod definitiv și esențial spațiul cultural al acestei țări o bună bucată de timp.
Între principalele sale volume, se cuvin remarcate En las oscuras manos del olvido (1942), Divertimentos (1946), ambele de proză poetică, precum și cele de versuri En la Calzada de Jesus del Monte (1949), Por los extranos pueblos (1958), El oscuro esplendor (1966), Los dias de tu vida (1977).
Opera lui Eliseo Diego a fost încununată, de-a lungul vremii, cu numeroase premii literare naționale și internaționale, el devenind trepat una dintre figurile de seamă ale liricii hispano-americane. În acest sens, la puțin timp după ce poetul a pășit pentru totdeauna “en otro reino fragil”(“într-o altă împărăție fragilă”), așa cum el însuși spune într-un vers devenit celebru, Octavio Paz va afirma chiar că “moartea era singurul lucru care îi lipsea lui Eliseo pentru a se transforma într-o legendă a poeziei latino-americane”.
În versurile lui, totul se complică deși rămâne aparent foarte simplu, deoarece poetul alege întotdeauna să pornească de la lucrurile cele mai comune, adesea chiar de la obiectele care îi umplu casa sau camera de lucru, pentru a ajunge la cea mai pură metafizică.
Iată, în acest sens, un exemplu, dintre numeroasele posibile: “N-a fost glasul tău, ci doar ciocârlia,/ n-a fost ciocârlia, ci de-abia un vis,/ sunetul numelui tău printre aștri/ […] Și trebuie că ești tu, numai tu, tot ce-mi lipsește”.
Cititorul va avea, astfel, în față, un spațiu creionat doar din linii de lumină sau umbră – sunt rare petele de culoare -, în care domnește o nostalgie aproape permanentă a trecutului, unde sunt multe amintiri de-abia evocate, pentru ca cititorul său ideal să-și poată reconstrui singur, la nivelul lecturii mereu reluate, adevărata lume poetică prezentă în aceste versuri. În plus, o melancolie aparte cuprinde întotdeauna confesiunile lirice, deconcertând critica, doritoare să aplice textelor sale diferite grile de lectură și descoperind, cu surprindere, că lirica lui Eliseo Diego le depășește pe toate.

*) Eliseo Diego, Aquí he vivido, Ediciones Especiales, Instituto Cubano del Libro, 2000

RODICA GRIGORE este conferențiar universitar, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, disciplina Literatura universală și comparată; licențiată (1999) și doctor în filologie din anul 2004. Volume publicate: Despre cărți și alți demoni (2002), Retorica măștilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală și comparată. Puncte de reper în evoluția romanului universal (2008), Evoluția formlor romanești. Între modernism și postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele și povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează și realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvații (2009), Întrebări (2010). A publicat numeroase articole și traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: “Cultura”, “Contemporanul”, “Adevărul literar și artistic”, “Euphorion”, “Saeculum”, “Scrisul Românesc”, “Viața Românească” etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.