“Mă numesc Eliseo Diego. Sunt, de meserie, poet, adică un biet
diavol
căruia nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să se exprime în
niște
rânduri scurte, care se cheamă versuri. Și fac asta nu din
vanitate, nici din
dorința de străluci și nici cine mai știe de ce, ci doar din
nevoie, fiindcă alt
remediu nu am, în afară de a a scrie acele lucruri care poartă
numele de poeme.”
Considerat adesea drept unul dintre cei mai mari poeți de limbă
spaniolă din a doua parte a secolului XX, Eliseo Diego se dovedește
a fi, dincolo de orice (și oricâte) superlative critice, așa cum el
însuși s-a încăpățânat să afirme în repetate rânduri, un artist al
cuvântului. Și chiar mai mult decât atât: un adevărat artizan al
cuvântului, al cuvintelor limbii spaniole, pe care a reușit s-o
readucă la o (aparentă, desigur, să nu cumva să ne lăsăm înșelați…)
simplitate a expresiei, rar întâlnită printre diversele și
numeroasele -isme care au marcat veacul trecut.
Necunoscută, cu puține excepții, în România, ca, de altfel, și în
alte țări, mai cu seamă europene, poezia cubaneză își dezvăluie
încă o dată, prin Eliseo Diego, marele potențial și marea
capacitate expresivă. Motivele pentru această ignorare a unui
spațiu poetic remarcabil sunt numeroase, poate că dintre ele cele
mai evidente, dar și cele mai frecvente, fiind regretabila, însă,
din păcate, constanta confuzie dintre domeniul poetic și cel
politic al acestei țări, ca și permanenta invocare a unei așa-zise
“granițe” a receptării, o graniță existentă, desigur, numai în
mintea celor care au învățat să citească exclusiv prin grila de
lectură impusă de unul sau altul dintre “canoanele” occidentale la
modă. Așa se face că, dincolo de câteva nume devenite de mult
celebre, cum ar fi cel al lui José Marti sau, mai recent, cel al
lui Cintio Vitier, ca să ne oprim doar la aceste două exemple,
care, și ei, în paranteză fie spus, sunt mai mult citați decât
citiți, poezia cubaneză este un arhipelag necunoscut publicului
larg la adevărata sa întindere și altitudine lirică, ambele mereu
surprinzătoare.
Eliseo Diego s-a născut în apropiere de Havana, iar la anii și
locurile în care și-a petrecut primii ani de viață, scriitorul se
va referi în termeni plini de căldură și de nostalgie, mai cu seamă
în conferința-evocare din anul 1970, A traves de mi espejo, vorbind
cu acel prilej despre un adevărat “paradis al copilăriei” care l-a
ajutat mereu, chiar și numai din amintire, să meargă mai departe.
Tot în același context, Diego consideră ca definitorie pentru
viitoarea sa carieră literară călătoria făcută în Franța, în
1926.
Din 1936, el va fi membru în redacțiile câtorva reviste, alături de
alte nume importante ale literaturii cubaneze, cum ar fi Cintio
Vitier, împreună cu care inițiază primele numere ale revistei Luz,
sau José Lezama Lima, considerat conducătorul Grupului “Orígenes”,
ca și al revistei cu același nume, care a marcat în mod definitiv
și esențial spațiul cultural al acestei țări o bună bucată de
timp.
Între principalele sale volume, se cuvin remarcate En las oscuras
manos del olvido (1942), Divertimentos (1946), ambele de proză
poetică, precum și cele de versuri En la Calzada de Jesus del Monte
(1949), Por los extranos pueblos (1958), El oscuro esplendor
(1966), Los dias de tu vida (1977).
Opera lui Eliseo Diego a fost încununată, de-a lungul vremii, cu
numeroase premii literare naționale și internaționale, el devenind
trepat una dintre figurile de seamă ale liricii hispano-americane.
În acest sens, la puțin timp după ce poetul a pășit pentru
totdeauna “en otro reino fragil”(“într-o altă împărăție fragilă”),
așa cum el însuși spune într-un vers devenit celebru, Octavio Paz
va afirma chiar că “moartea era singurul lucru care îi lipsea lui
Eliseo pentru a se transforma într-o legendă a poeziei
latino-americane”.
În versurile lui, totul se complică deși rămâne aparent foarte
simplu, deoarece poetul alege întotdeauna să pornească de la
lucrurile cele mai comune, adesea chiar de la obiectele care îi
umplu casa sau camera de lucru, pentru a ajunge la cea mai pură
metafizică.
Iată, în acest sens, un exemplu, dintre numeroasele posibile: “N-a
fost glasul tău, ci doar ciocârlia,/ n-a fost ciocârlia, ci de-abia
un vis,/ sunetul numelui tău printre aștri/ […] Și trebuie că ești
tu, numai tu, tot ce-mi lipsește”.
Cititorul va avea, astfel, în față, un spațiu creionat doar din
linii de lumină sau umbră – sunt rare petele de culoare -, în care
domnește o nostalgie aproape permanentă a trecutului, unde sunt
multe amintiri de-abia evocate, pentru ca cititorul său ideal să-și
poată reconstrui singur, la nivelul lecturii mereu reluate,
adevărata lume poetică prezentă în aceste versuri. În plus, o
melancolie aparte cuprinde întotdeauna confesiunile lirice,
deconcertând critica, doritoare să aplice textelor sale diferite
grile de lectură și descoperind, cu surprindere, că lirica lui
Eliseo Diego le depășește pe toate.
*) Eliseo Diego, Aquí he vivido, Ediciones Especiales, Instituto Cubano del Libro, 2000
RODICA GRIGORE este conferențiar universitar, Universitatea “Lucian
Blaga” din Sibiu, disciplina Literatura universală și comparată;
licențiată (1999) și doctor în filologie din anul 2004. Volume
publicate: Despre cărți și alți demoni (2002), Retorica măștilor în
proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher,
G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007),
Literatura universală și comparată. Puncte de reper în evoluția
romanului universal (2008), Evoluția formlor romanești. Între
modernism și postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii
mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003),
Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică
(2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele și povestiri
(2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează
și realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului
Internațional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub
următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007),
Energii (2008), InOvații (2009), Întrebări (2010). A publicat
numeroase articole și traduceri în presa literară românească,
colaborând la revistele: “Cultura”, “Contemporanul”, “Adevărul
literar și artistic”, “Euphorion”, “Saeculum”, “Scrisul Românesc”,
“Viața Românească” etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a
fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela
(2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele
Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.