Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Dilema unei orchestre: a fi sau a nu fi la știri

Circul mediatic pe o temă sau alta, rareori culturală, este un fenomen tot mai prezent în context românesc. Din păcate, indiferent de temă, singura șansă de a deveni subiect de știre la televiziuni este o posibilă conotație negativă a respectivei întâmplări.

Parau Oltea Serban · 5 august 2010 · 5 min de citit

Circul mediatic pe o temă sau alta, rareori culturală, este un fenomen tot mai prezent în context românesc. Din păcate, indiferent de temă, singura șansă de a deveni subiect de știre la televiziuni este o posibilă conotație negativă a respectivei întâmplări.

Orchestra Națională Radio, Damian Drăghici și Grigore Leșe au susținut la sfârșit de iulie, în fața a mii de spectatori chinezi, un concert de succes, organizat de Ministerul de Externe cu sprijinul Institutului Cultural Român la Expoziția Mondială de la Shanghai.
Acesta fusese gândit ca punct central al manifestărilor ce aveau să marcheze Ziua României în acel context. În realitate, chiar așa a fost, concertul de peste două ore petrecut într-o sală de aproape 3.000 de locuri fiind pe placul tuturor, de la oficialitățile române și chineze la publicul divers, în majoritate chinez, dar compus și din turiști de cele mai diverse naționalități, public care venise dornic să cunoască oferta culturală românească.
Deși delegația de presă prezentă acolo a fost numeroasă, ceea ce s-a văzut repetitiv la televiziunile de știri din țară timp de o săptămână au fost imagini și comentarii pe tema brandului de țară sau ale incidentului avut la decolare de avionul care transporta atât orchestra, cât și numeroșii ziariști în cauză.
Este adevărat că nu a fost nimic scandalos în concertul care a încheiat diversele întâmplări ale Zilei României în imensa Sală Roșie din complexul Expoziției Mondiale de la Shanghai. Este adevărat că nu s-au dat cadouri, așa cum s-a întâmplat la Pavilionul României. Dar nu este mai puțin adevărat că aplauzele nu se mai sfârșeau la un concert care oferea într-o succesiune firească și asortată cu bun-gust muzica simfonică a Orchestrei Naționale Radio, jazz-ul de inspirație românească al lui Damian Drăghici sau muzica tradițională a lui Grigore Leșe și a grupului său.
De data aceasta era vorba despre trei tineri muzicieni aflați în fața unei orchestre debordând de entuziasm, dirijorul Tiberiu Soare, violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Horia Mihail, care au propus un program plin de culoare în partiturile solistice din Introducere și Rondo capriccioso de Camille Saint-Saëns, Balada de Ciprian Porumbescu și Rhapsody in Blue de George Gershwin, muzicienii impresionând puternic audiența, care, efectiv, nu voia să lase orchestra să plece de pe scenă după ultimele acorduri ale Rapsodiei I de Enescu.
În contexte similare, de reprezentare la nivel național, Orchestra Națională Radio a mai evoluat recent la Expoziția Mondială din 2005 de la Aichi, Japonia și la Zilele Culturale ale Băncii Centrale Europene de la Frankfurt, din octombrie 2009. Toți cei aflați pe scenă s-au simțit importanți, au avut senzația acută că au făcut o faptă semnificativă pentru imaginea României, uitând de oboseală și de toate micile peripeții aferente oricărui turneu.
Ajunși acasă, cu toții au privit uimiți câteva zile diferitele știri care curgeau pe ecranele televizoarelor, știri sau comentarii care se refereau la acea zi a României la Shanghai și care arătau în imagini muzicienii orchestrei (este adevărat, în civil, nu în fracuri), dar în care nu s-a pomenit nici o clipă despre faptul că acei artiști au susținut un concert de real succes la Expoziția Mondială, arătând că și România are anvergură culturală, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor zile naționale pentru care au fost deplasate la Shanghai astfel de ansambluri. Este adevărat, era vorba despre țări care au obișnuința de a-și considera artiștii importanți.
Întreaga concepție a programului a avut rafinament, trecerea de la muzica simfonică la jazz-ul de inspirație etnică a lui Damian Drăghici, câștigător al unui Premiu Grammy în anul 2006, fiind firească, iar finalul aparținându-i lui Grigore Leșe și grupului său, care au încercat să transmită publicului prezent atmosfera specifică muzicii autentice românești.
Dilema muzicienilor Orchestrei Naționale Radio era însă alta. Oare era important ca ei să apară la știri în calitate de artiști cu o reușită în contul României? Sau ar fi trebuit să se bucure că aplauzele miilor de spectatori chinezi adresate muzicienilor români, ca și aplauzele pe care le-au primit piloții români după aterizarea de la București, în contextul în care luaseră singura decizie corectă, aceea de a relua decolarea după ce personalul aeroportului din Shanghai avea s㬠repare greșeala și să distribuie corect bagajele în cală, nu aveau să ajungă a fi cunoscute milioanelor de telespectatori din țară?
În dubla calitate de jurnalist și muzician din care comentez, știu că frustrarea lor este cea justă. Dar mai știu că este aproape imposibil să-i convingi pe ziariștii zilelor noastre că impactul pozitiv al acelor evenimente de la Shanghai asupra imaginii României este mai important decât nesfârșitele comentarii asupra unor chestiuni ce nu interesează decât publicul tabloidelor.


Fotografiile au fost realizate de Maria Balabaș.

OLTEA ȘERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog și critic muzical, actualmente redactorul-șef al postului public Radio România Cultural, după ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semnează în continuare rubrici săptămânale în Ziarul de Duminică și Adevărul literar. Activitatea ei publicistică cuprinde peste 2.000 de articole apărute în presa scrisă, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni și programe de radio și numeroase emisiuni și apariții TV. Este semnatara traducerii și a articolelor privind compozitorii români pentru Larousse – Dicționar de mari muzicieni, și responsabilă cu secțiunea muzicală a Dicționarului enciclopedic. Este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A fost distinsă cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului Național al Audiovizualului în 2002 și Premiul pentru Publicistică al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în 2006.

Citește și