Din istoria universală a spionajului (VIII). Perioada interbelică/ de Dr. Alexandru Popescu

“Rețelele” împânzesc lumea

Statele Unite ale Americii Încă din perioada interbelică, Statele Unite au devenit principalul obiectiv al spionajului sovietic desfășurat de NKVDîGPUîKGB și agenția militară GRU, datorită ponderii politice a acestei țări, ca și faptului că aici putea fi “achiziționată” tehnologie de înalt nivel. A fost folosită în special metoda constituirii unor rețele de agenți, membri sau simpatizanți ai Partidului comunist, aflați pe poziții importante ale administrației americane, care au acționat ca agenți operativi sau de influențare în favoarea URSS. Rețelele sovietice Harold M. Ware (1890-1935) a fost conducătorul rețelei care i-a purtat numele, cuprinzând persoane din diferite ministere ale administrației SUA (Departamentul pentru Agricultură, Departamentul pentru Justiție, Departamentul de Interne) care au spionat pentru URSS, în anii ’30 ai secolului XX. Partizan al colectivizării agriculturii în URSS, Ware lucrează o vreme în URSS, acționând ulterior ca agent, dar și militant pentru sprijinul economic american în favoarea “Țării sovietelor”. Printre numeroșii agenții care au făcut parte din “rețeaua Ware”, s-au aflat înalți funcționari din Departamentul de Stat (Ministerul de externe), Alger Hiss, Laurence Duggan, Noel Field, precum și alți funcționari guvernamentali, ca Lee Pressman. Din rețeaua condusă de Nathan Silvermaster, angajat în “The Board of Economic Warfare” (Biroul pentru economia de război), ceea ce îi oferă posibilitatea de a transmite Uniunii Sovietice informații de mare importanță privind producția de armament, forțele aeriene și navale ale SUA., a făcut parte, între alții, Whittaker Chambers (1901-1961), cel mai important curier, om de legătură cu Moscova în perioada inter­belică. În 1938, dezamăgit de practicile sovietice, Chambers se detașează de Partidul comunist și îi denunță pe membrii rețelei care acționa în SUA. Din așa-numita “rețea Mocase”, deosebit de activi au fost Jack Soble, Boris Morros (1891-1963), un “agent complex” care a desfășurat acțiuni de spionaj pentru URSS și în Germania, Franța, Elevția, Austria, Japonia, Canada, devenit, în cele din urmă, agent dublu, lucrând și pentru FBI. Cele mai multe din aceste “rețele” și-au continuat și intensificat activitatea și timpul celui de al Doilea Război Mondial. Agente Metoda “spionajului feminin” a fost folosită de agențiile sovietice în SUA. S-a detașat Martha Dodd (1908-1990), fiica ambasadorului SUA în Germania, al cărei caz este unic în istorie: fiica își spionează chiar tatăl! Un alt caz deosebit a fost acela al Julietei Stuart Poyntz (1886-1937), spioană americană pentru URSS care, atunci când Stalin dezlănțuie “marea teroare”, demască regimul sovietic, pe care îl consideră “corupt, criminal, ilegal”, acesta fiind motivul pentru care a fost asasinată.
Lista FBI Desigur, contraspionajul american nu a rămas pasiv și a întreprins unele măsuri, între care întocmirea unei liste care cuprindea nu numai persoanele bănuite ca simpatizanți comuniști sau agenți americani pentru URSS (colecționarul de artă Armand Hammer, scriitorii Richard Nathaniel Wright, Jack London), ci și din alte țări (Bertolt Brecht, Thomas Mann). În cazul unora din aceste persoane s-a constata că bănuielile erau nefondate, dar ele au continuat să rămâne pe “lista FBI” până în perioada postbelică. Japonia Ambițiile de Mare putere ale Japoniei au făcut ca și acest stat să folosească spionajul împotriva unor state considerate ca potențiali viitori adversari sau vizate de expansiunea niponă. Astfel Yoshitaro Amana (1899-?) a acționat în cadrul așa-numitulului “Plan Tanaka”, vizând desfășurarea de acțiuni de spionaj în vederea pregătirii invaziei în SUA. Cel care a fost numit “Lawrence al Manciuriei”, Kenji Doihara , a organizat o amplă rețea de spioni în China și a avut o contribuție importantă la instaurarea “regimului marionetă” din Manciuko (Manciuria) în 1932. China Datorită potențialului său economic, China s-a aflat în atenția spionajului unor Mari Puteri care vizau extinderea influenței lor în acest spațiu uriaș sau cucerirea sa. Intențiile Uniunii Sovietice constau în crearea condițiilor pentru instaurarea unui regim comunist în China. Și aici “spionajul feminin” și-a avut rolul său. Marie Picard, care a cules informații pentru URSS din tabăra naționalistă a lui Cian Kai-Si, a sfârșit prin a fi executată din ordinul acestuia. Există unele cazuri în care numele real al unor agente a rămas necunoscut. Între acestea se află și cea care a acționat, în China interbelică, sub numele de cod “Mademoiselle Marie” , dansatoare, “femeia cu trup de zeiță”, agentă pentru Marea Britanie care a contribuit, cel puțin pentru o vreme, la zădărnicirea planurilor Moscovei de a dezlănțui o răscoala în China. Mexic Această țară s-a înscris pe harta acțiunilor informative și a asasinatelor politice datorită faptului că aici s-a desfășurat episodul final al “cazului Troțki”. Dizidentul sovietic era considerat de Stalin ca principalul său dușman, astfel încât a ordonat serviciilor de spionaj sovietice să organizeze asasinarea sa. După mai multe tentative nereușite, NKVD îl recrutează pe Ramón Mercader (1914-1978),de origine spaniolă, fervent comunist. Acesta, la 20 august 1940, îl rănește grav pe Leon Troțki, care ulterior va muri. Întemnițat în Mexic, Mercader este eliberat în 1960, vine în URSS, unde primește titlul de “Erou al Uniunii Sovietice”. Portretul său se găsește în Muzeul KGB din Moscova. La una din tentativele de asasinare a lui Troțki participase și cunoscutul grafician mexican David Alfaro Siqueiros (1896-1974). România În contextul din ce în ce mai tensionat al perioadei interbelice, România, care prezenta un interes deosebit datorită poziției sale geo-strategice și ca rezervelor de materii prime, a trebuit să treacă la modernizarea serviciilor sale de informații pentru a putea face față provocărilor datorate activității din ce în ce mai intense a spionajului străin. După încheierea războiului, Marele Stat Major și-a reorganizat structurile sale de informații și contrainformații care vor funcționa sun titulatura Secției a II-a, ale cărei sarcini erau cunoașterea evoluției fenomenului militar internațional, sesizarea tuturor pericolelor care puteau afecta, într-o forma sau alta, independența, suveranitatea și integritatea teritoriala a României. Serviciul de informații civil a funcționat sub diverse titulaturi pentru ca, din 1939, să poarte denumirea de Serviciul Special de Informații, cuprinzând Secția I InformațiiExterne (condusă personal de Mihail Moruzov și apoi de Eugen Cristescu) și Secția a II-a Contrainformații. Cominternul în România Principalul agent cominternist a fost Victor Aradi (1883-1937),publicist, care, recrutat de Willi Münzenberg, călătorește mult prin țară, stabilește contacte, culege informații cu caracter militar și economic pe care le pune la dispoziția agentului comunist Belu Zilber. Acesta le transmite la Viena, unde se găsea sediul Biroului politic al PCR. Aradi, Zilber și alți comuniști români sunt arestați și condamnați într-un proces, dar ulterior eliberați. În 1933, bănuit că ar fi colaborat cu Siguranța, Aradi se refugiază în URSS, unde este executat în 1937. Spionajul britanic Chiar din perioada interbelică, serviciul de informații englez (SIS) a fost activ în România, mai ales prin Edward Boxshall (1897-1984). Acesta a stabilit relații importante, între care aceea cu magnatul industriei de armament, sir Basil Zaharoff, fiind reprezentantul său la București. A obținut informații prețioase referitoare la URSS și țările din Balcani de la agenți, defectori, refugiați. S-a căsătorit cu fiica prințului Barbu Știrbei. După reîntoarcerea în Anglia, a deținut postul de conducător al secției pentru Europa de Est din SIS. Spionajul german În vederea realizării planurilor sale de cucerire, Germania a desfășurat activități informative în România, având drept scop penetrarea economiei și societății țării, mai ales prin agenți de influențare, dintre care s-a detașat Edith von Coler (1895-?). Membră a elitei partidului nazist, activând pentru serviciul de informații al acestuia, este trimisă în România, sub acoperirea de corespondent al ziarului “Deutsche Allgemeine Zeitung”, cu scopul de a se introduce în mediile politice, culturale românești în calitate de agent de influențare, mai ales în ceea ce privește propagarea ideologiei naziste și apropierea de Germania. Dovedind o abilitate ieșită din comun și dispunând și de fonduri suficiente, von Colerreușește să se introducă în lumea politică românească și în protipendada bucureșteană. A desfășurat, de asemenea, activități de spionaj economic. Intră sub directa supraveghere a Serviciului Secret de Informații român, fapt sesizat de Gestapo și, în 1943, von Colereste rechemată la Berlin. “Agentura lui Moruzov” Întemeietorul Serviciul secret român, Mihail Moruzov, a fost promotorul unor eficiente metode, între care recrutarea și exploatarea unei rețele de informatori. Între “colaboratorii” săi s-au numărat diplomați acreditați în România, pe care i-a atras prin mijloace pecuniare sau “contraservicii”. Între persoanele care au acceptat să colaboreze cu serviciul de informații s-au aflat și unele personalități politice și culturale, cum a fost Martha Bibescu (1889-1973),care, fără a fi fost o agentă “profesionistă”, a acceptat să se implice în procurarea de informații importante pentru statul român. Prin relațiile ei la curțile regale din Europa și cu oameni de stat influenți, Martha Bibescu avea posibilitatea să intre în posesia unor informații importante. Astfel, în 1939-1940, a călătorit frecvent în Turcia, Grecia, Italia și Franța, pentru a se informa despre evoluția conflictului european, oferind SSI rapoarte verbale și scrise. Înainte de a fi trimis la Legația României de la Londra, Mircea Eliade a fost contactat de SSI. În perioada în care a activat la această legație, Eliade a figurat pe o “listă neagră” întocmită de Ministerul de Externe al Marii Britanii, conținând și numele unor diplomați suspectați de desfășurarea unor activități informative.
Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf și diplomat, a studiat la Universitatea din București și, ca bursier al Fundației Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obținut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcția de atașat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria și Finlanda, precum și pe aceea de director adjunct al Direcției Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în țară și peste hotare, a 35 de studii științifice și a sute de articole. A susținut cursuri și conferințe la universități din România, Germania, Austria.