DISC/ Enescu si românii de azi

Cred ca relatia operei lui George Enescu cu noi, românii melomani de azi, a ramas tot in faza eternei descoperiri. Adica avem nevoie – ca si publicul de aiurea – de interpretari foarte bune pentru a retrai revelatia unei muzici mai accesibile decât se crede, captivante si marcate de un fior spiritual si emotional unic. Stim ca tarele societatii românesti l-au nefericit adânc in timpul vietii si pe marele artist. De aceea, luând partea de lehamite si de zadarnicie ca pe o constanta nationala, am sa-mi permit sa impartasesc entuziasmul produs de ascultarea celor doua albume care cuprind – in premiera mondiala – integrala creatiei enesciene pentru vioara si pian, in interpretarea violonistului Remus Azoitei si a pianistului Eduard Stan. Aparute in 2007 si respectiv 2008 la casa de discuri Hanssler Classic, cele doua albume reprezinta de fapt o stare de gratie artistica, un moment de apogeu al unui cuplu cameral format din doi artisti români care traiesc in afara tarii si care – asemenea astronautilor de pretutindeni când isi povestesc impresiile si fotografiile – ne arata cât de frumos arata spiritul românesc atunci când este privit de departe, sublimat de dorul departarilor, in spiritul in care a fost de fapt scrisa majoritatea creatiei lui Enescu. Desi traiesc in tari diferite, Remus Azoitei fiind profesor in Anglia la Royal Academy of Music din Londra, iar Eduard Stan – la Hanovra (Germania), ei cânta de multi ani impreuna, creatia lui George Enescu reprezentând rodul unei pasiuni comune si nu scopul unui proiect conjunctural. De aceea, nu intâmplarea a facut ca cei doi muzicieni sa fie protagonistii unui amplu turneu de concerte international organizat de Institutul Cultural Român si dedicat creatiei lui Enescu si Brahms, turneu care i-a purtat cu succes in anul 2009 in sali importante din Europa si Statele Unite. Desi firi si temperamente deosebite, sau poate tocmai de aceea, cei doi artisti se completeaza admirabil. Pe de o parte caracterul sanguin, teluric al lui Remus Azoitei este capabil sa rezoneze si la cele mai subtile si “dulci” intoarceri de fraza enesciene, iar pe de alta parte, firea marcata de o curiozitate intelectuala si de o disponibilitate la minutiozitate proprii lui Eduard Stan poate surprinde prin stralucirea exploziilor de culoare, prin forta de sustinere ale atacurilor dinamice initiate de partenerul sau muzical. Aceste atribute conduc catre o auditie care decurge firesc, incântarea produsa de muzica fiind egalata doar de nivelul scânteietor al interpretarii. Moderna prin dinamica si maniera de atac de sustinere si de vibrato, româneasca prin modul unic in care – pâna la proba contrarie – doar noi, românii, putem intelege aceasta muzica (referintele ei vizuale, olfactive, emotionale), interpretarea foarte luminoasa in ansamblu a acestui dublu album reprezinta o referinta. Aceste albume, un amestec savant (dar nu ermetic) de performanta pura (la cel mai inalt nivel), de pasiune pentru repertoriul ales, ofera ascultatorului placerea unei permanente descoperiri. Albumele Remus Azoitei – Eduard Stan cu muzica lui Enescu, pe care, de altfel, le puteti gasi pe internet cu usurinta, reprezinta o mostra plina de viata a mesajului estetic pe care muzica lui George Enescu il transmite publicului de azi.

Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică are de asemenea si un master in muzicologie, fiind in prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând peste sute de articole publicate in reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, imbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare, reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.