EDITORIAL/ Se poate și mai rău

Știu un tip, Ramelo, a cărui viață pare ieșită de sub pana unui romancier. In anii 90, Ramelo și-a incercat și el norocul, ca tot omul, iar prin 1994 a devenit patron. Apropiații lui iși aduc aminte că, pe atunci, Ramelo, care-i român get-beget, deși după nume ai zice că e italian, devenise atât de prosper, incât dădea bani oricui ii cerea, de ajunsese cel mai iubit om din zona Ozana și de pe o rază de incă doi kilometri depărtare. Cinci ani mai târziu, insă, afacerea lui Ramelo incepu să scârțâie, nevasta il părăsi cu jumătate din ea, iar Ramelo aruncă mult mai rar cu bani in dreapta și in stânga. Totuși, fu auzit adesea zicând “Se poate și mai rău”, iar lumea continuă să-i poarte un anumit respect, deși ceva mai mic ca inainte. Cum vremurile țineau tot mai puțin cu el, Ramelo pierdu repede incă jumătate din jumătatea de afacere cu care-l lăsase nevasta, dar el nu incetă să dea din când in când și altora din ceea ce avea. Firește, nu se mai bărbierea zilnic, iar mașina care odinioară fusese faima și mândria firmei sale, fu inlocuită cu una oarecare. Totuși, uitându-se la pensionarii zgribuliți din blocul lui și de pe stradă, zicea: “Se poate și mai rău”. In 2002, afacerea lui Ramelo dispăru de-a binelea, Ramelo vându apartamentul cu patru camere și iși cumpără unul cu două, iar vecinii incepură să-i poarte pică, pentru că acum cadourile se răriseră tare de tot. Totuși, Ramelo le dădea binețe surâzător și le spunea celor care-l mai ascultau: “Se poate și mai rău”. Pe urmă, Ramelo iși termină banii, vându apartamentul de două camere și cumpără o garsonieră, dar nu uită să le dea din când in când celor de la birtul in care eșuase câte-o cinzeacă, mai mereu surâzător și tot adăugând: “Se poate și mai rău”. De doi ani, după ce a lucrat ca șofer la o firmă și a fost concediat, Ramelo stă toată ziua in barul nenorocit unde pe vremuri prietenii roiau in jurul lui. Și-a vândut garsoniera, hainele pe el s-au sleit de oboseală, iar Ramelo nu ezită să-ți ceară o țigară și o bere de cum intri in local. Politicos, desigur, foarte politicos. Oooo, ceri cam mult, nene, nimeni n-are-n vremurile astea.

Totuși, Ramelo incă surâde: il vede intrând pe Angi (nici ăsta nu-i italian, Dumnezeu știe cine și de ce l-a botezat așa), care obișnuiește să doarmă pe stradă și pe care nimeni, dar chiar nimeni nu dă un sfanț. “Se poate și mai rău”, zice Ramelo și surâde ca-n vremurile bune. Se poate.