EVENIMENT/ Invazie de animale în clădirea Senatului

La Muzeul Național de Artă Contemporană, sub același ciclopic acoperiș cu al clădirii Senatului, Mihai Oroveanu a organizat una dintre cele mai simpatice și expresive expoziții tematice ale verii bucureștene: “Zoomania”. E vorba despre o selecție din lucrările a 54 de artiști români de calibre și din generații diferite, care abordează prin intermediul graficii, sculpturii, picturii, fotografiei etc., un unic, generos până la vertij, subiect: animalul. Animalul de companie, animalul pentru lapte, carne, ouă, lână, animalul de pază, dobitocul de povară, fiara sangvinară, jivina fantastă, vârcolacul ilustru sau scos din imaginarul personal, goanga chitinoasă, nevertebrata băloasă sau larva proliferantă. Animalul de afară sau animalul din noi, văzut prin dioptriile unor artiști care, toți, disprețuiesc gregaritatea și care tratează subiectul în maniere insolite, explozive, pline de umor/tandrețe. Expoziției, care are numeroase piciorușe, elitre, grumazuri, colți și virtuți (de la panotare la dispunere pe simeze și de la criteriile de selecție la îndrăzneala alăturărilor de nume), îi lipsește, în opinia noastră, o singură aripă: prezența unui catalog exhaustiv, care ar fi putut deveni nu doar o consemnare a unui eveniment efemer, ci și un reper de durată, o secțiune elocventă prin arta contemporană românească. Și, de ce nu, o prezență editorială de succes.
După ce treci prin expoziția (“Fiecare dintre cele două momente”) de la parter a lui Gili Mocanu, ascetică, monocromă, sever geometrică, măsurabilă doar cu “Echerul papal” (foto 1), ascensiunea la grădina zoologică de la etajul 1 pare o călătorie spre carnaval, unde compasul este dereglat, precum exuberanța. La intrare stau, ca niște cerberi clemenți (există oare așa ceva?), rinocerii lui Răduță: unii cu o amploare blajină, ferecați în platoșe, alții mărunți și docili, care par că s-au tocit, tot izbind în trunchiuri de copac (foto 2). Deși animalul pare definitiv confiscat de tânărul sculptor (există, deja, un rinocer răduțian, tot așa cum există unul ionescian), chiar în coasta lor solidă stă, între hai și scandal, un alt rinocer bidimensional, croit expresionist, de către Nicolae Comănescu. Cu scris de elev chiulangiu, pe întreaga suprafață a pânzei, autorul a lăbărțat exclamația-titlu: “Zgâții mă-tii de fluture”.
Ca să înaintezi spre instalația lui Vlad Nancă (panou luminos cu două picioare de porc pentru piftie, fiecare cu trei dungi paralele de piele, intitulat “Adidași originali” – foto 3), trebuie să te dai mai întâi trei pași înapoi și să scuipi ritualic, pentru că îți taie calea un detașament de pisici negre “How to destroy the world by accident” (Larisa Sitar), rude de sânge infernal cu motanul bulgakovian Behemot (foto 4).
“Pasărea Bird” a Getei Brătescu nu știe să zboare, dar amintește de evanescențele proprii autoarei și de un ciripit inaudibil. O sală specială este rezervată animalelor rare și autorilor grei: Câlția, scoțând zoofabule din desaga abundentă a lui Bosch (foto 5), Ilfoveanu, din ce în ce mai rar vizitat de ispite cromatice, invitându-ne să trăim coșmarul unor oameni mistuiți (sau regurgitați) de canide (foto 6), Viorel Mărginean, monumental tauromahic și entuziast coloristic, lăsându-ne în arena unei “Coride” (foto 7) din care Picasso a măturat, din păcate, șansa oricăror puseuri emulative, sau maestrul Jalea, ca o nucă de cocos în peretele nordic al expoziției, cu un Zimbru chtonian, viguros și patriotic. Printre ei, povestind la fel de bine cum pictează, Valeriu Mladin, cu “Casa Albă”, o “fotografie” în ulei, cu girafe, lei și papagali care privesc trist dindăratul gardului care împrejmuiește buricul politicii mondiale.
Revenid în circuit, la etajul 1,5: “Porcii” lui Mircea Spătaru se ridică feroce, belicos, pe picioarele din spate (foto 8), scurtcircuitând agresiv purcelimea benignă a Ioanei Bătrânu (unul dintre tablouri, pastelat și vibrat impresionist, cu godăcei sugând de la scroafă și așteptând să se ridice pe picioarele proprii, ar putea fi intitulat “Impression, cochon levant” – foto 9). Tot la acest nivel, splendida catapeteasmă de oi și berbeci (foto 10) a lui Vladimir Șetran este străjuită, în extreme, de desenele sale (care ar trebui să figureze în orice antologie serioasă a graficii românești), care schițează, cu siguranță și subtilitate niponă, siluete de câini și de curcani.
În categoria prezențelor animaliere neliniștitoare: “Conservele” porțelanate cu viermi și păsări moarte ale lui Ilie Rusu, “Plaurii” viermuitori cu “Insecte” ai Ioanei Șetran, Centaurul dramatic al lui Titi Ceară, Iepurele de pluș cu grimasă și stigmate hristice al lui Roman Tolici (foto 11) și, nu în ultimul rând, suita de tablouri cu tovarășul Nicolae Ceaușescu (extrase din colecția de omagii anonime aflată în depozitul MNAC), care îl înfățișează pe primul vânător al țării (în vreo șase ipostaze) stând falnic cu piciorul lui bărbat proptit în capul unor namile de urși omorâți mișelnic din vreun foișor cu încălzire centrală (foto 12).
Saga acestor acestor exponate ar putea continua pe 1001 și una de pagini, dar, vai, animalele se lasă cu greu povestite. Trebuie văzute și lăsate apoi să zburde în închipuirea fiecăruia dintre dumneavoastră. Lucru care e posibil doar până începe școala, pe 15 septembrie!

*) Muzeul Național de Artă Contemporană, etaj 1, 05.08.2010 – 15.09.2020

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminică.