Versiunea completă
Ziarul de Duminică

EVENIMENT/ La portile artistice ale Orientului

Imi amintesc cum, in anii ’90, colegii nostri, artisti sau critici de arta situati la vest de România, ne vorbeau cu orgoliu despre apartenenta lor culturala la Mittel Europa. Dupa ce am vazut expozitia „Ipostaze ale Modernismului”, deschisa la Muzeul National de Arta al Romaniei si pe care o puteti vizita pana pe 29 noiembrie, cred ca putem vorbi cu o anume indreptatire de o atmosfera unica si p…

Luminita Batali · 15 octombrie 2009 · 3 min de citit

Ne-a retinut atentia mai intâi bulgarul Boris Gheorghiev (1888-1962), cu lucrari unde chipurile si cromatica aduc aminte de prerafaeliti. Tot din tara de la sud de Dunare vin si picturile unui artist care a murit foarte tânar: Ivan Milev (1897-1927). In tripticul-peisaj in guasa dedicat unei mânastiri, acesta reuseste sa exprime lucruri esentiale pe care imaginarul colectiv le proiecteaza despre Bulgaria: casele de pamânt, lumea rurala, ortodoxia. Demn de remarcat este si Teno Todorov (1877-1953), a carui “Terasa la malul marii”, pictata in 1919, respira o atmosfera impresionista, de o luminozitate mai blânda si matasoasa insa, având in acelasi timp corespondente stilistice la noi cu Nicolae Vermont. La polul opus, se afla Kiril Tonev (1896-1961), cu un peisaj marin din 1930, de un incredibil expresionism, in coordonatele majore ale curentului, adica forma si culoarea duse la paroxism. Din România ne-am reintâlnit cu câtiva “mari”. Petre Radulescu Yor e reprezentat de un Sf. Gheorghe, iar Corneliu Michailescu (1887- 1965) de mai multe picturi intre care se cuvine amintita “La balcon”, unde un cuplu de o senzualitate si un erotism exacerbate este figurat cu o intensitate sublima, “Cea mai noua Olimpia”, datand din 1930. Dintre compozitiile lui Marcel Iancu (1895-1984) trebuie mentionata “Arhitectul”, un posibil autoportret in coordonatele stilizarii cubiste, o pictura paradoxala, unde artistul orchestreaza o cromatica restrânsa, de pamânturi, alb si albastru, tintind spre sonoritate si stralucire. Dintre creatiile lui M.H. Maxy (1895-1971),trebuie evocat “Nud cu val”, unde trupul este descompus prismatic formal si cromatic, ramânând senzual si viguros; si mai ales “Flasnetarul” – un curs despre pictura concentrat pe pânza unei lucrari. Pictoritele exceptionale ale României interbelice sunt reprezentate prin Margareta Sterian (1897-1992), Merica Râmniceanu (1891-1972) si Olga Greceanu. Pointillismul caracteristic lui Arthur Segal (1875-1944) configureaza o “Femeie citind” din câteva culori si din alb, ca punctele de lumina, intr-o imagine pregnanta care, intr-un mesaj tinând de estetica noului veac, se extinde suveran asupra ramei. Segal este in buna companie cu Victor Brauner (1903-1966) reprezentat intre altele prin “Dragonul”, o piesa de mare calibru din patrimoniul MNAR. Ne-am bucurat sa vedem, alaturi de cunoscutul “Zeu al razboiului”, o lucrare rar expusa a lui Jules Perahim: “Compozitie suprarealista” (1931), unde figuri fumiforme si personaje fantastice dialogheaza dintr-o perspectiva cubista. Notabil este si interiorul pictat de maestrul odaliscelor si al tataroaicelor cu aspect de roca, Iosif Iser (1881-1958) – “Primul anticariat de pe Dâmbovita”, adevarata comoara din depozitele MNAR -, precum si “Muncitorul” de Alexandru Phoebus. Pictura greaca este reprezentata de asemenea de maestri. Trupul masculin, piatra de incercare pentru orice creator, e punctul-forte al lucrarilor realizate cu semn tare si stil modernist, in anii’30, de Yannis Tzarouchis (1910-1989): iata un “Marinar cu chip palid”, lucrare care vorbeste elocvent despre prestanta corpului barbatesc. O piesa mai veche, din 1919, “La Joie” de Konstantinos Parthenis (1878-1967), evoca o lumina arcadiana si aspiratiile estetice ale gruparii lui Maurice Denis. Pasta aproape sculpturala caracterizeaza opera lui Nikos Lytras (1883-1972), prezent cu mai multe lucrari; iar Diamandis Diamandopoulos (1914-1995) se evidentiaza, in concertul plastic general, printr-un “solo” exploziv: lucrarea “Acoperis”, datand din 1930. Olanele, reprezentate aproape hiperrealist, si, cu toate acestea intr-un registru cromatic sever, totusi numai in nuante ocru si alb, sunt de o concretete si materialitate exemplare. Ele se juxtapun unui peisaj evanescent – fumul albastru al unei paduri indepartate, ca o chemare soptita spre spatiul de mistere solare al Balcanilor si al Sudului european.

LUMINITA BATALI, istoric si critic de arta, doctor in arte vizuale, este director al Fundatiei Ileana pentru Arta Plastica Actuala si Arhitectura Moderna in Romania, lector asociat la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti. A initiat primele cataloage ale UNARTE si UAUIM. Curator al participarii Romaniei la Quadrienala de la Praga in 2007 a creat primul site al scenografilor profesionisti din tara, www.romanian-scene-designers.org, a initiat si organizat si primul concurs de lighting design de spectacol de teatru in 2008, unde s-a acordat premiul CEZ cu sprijinul Philips.

Citește și