EXPOZITII/ Rețele din vremea lui Homo videns

Trăim intr-un timp al vizualului, al lui Homo videns, cum ar fi spus Giovanni Sartori. Totul pare că se cumpără și se vinde in funcție de audiență, vizibilitate și consum. Valoarea a devenit mai degrabă un instrument de măsurare a audiențelor cantitative, nu calitative. Valoarea a devenit pentru tot mai mulți vânzători de produse culturale un indice și, in cel mai fericit caz, un pretext pentru un plan eficient de afaceri. Opera artistică e din ce in ce mai dependentă de marketing și promovare. Publicul devorează ce i se vinde ca fiind de actualitate, in trend sau la modă. Instituția criticii și chiar spiritul critic și-au pierdut prestigiul din vechea lume a bipolarității capitalism-comunism. Ideologiile au fost aruncate in aer odată cu felul in care și centrul, și marginea și-au pierdut dimensiunile lor restrictive. Totul s-a transformat intr-un act hedonist al interșanjabilității, unde doar efectul de sincretism și mimarea unor genuri și categorii artistice diferite au putut să creeze o gimnastică nouă a gusturilor și mentalităților. Prim-planul ca șablon al succesului televizual a intoars pe dos receptarea critică, nemediată, a operei și a personalității artistice. In epicentrul acestei lumi sub dictatura vizualului, poți răzbate fără mari resentimente intrând in Rețea sau in segmentul social-cultural in care ești incadrat de către alții ori in care chiar tu ai ales să fii reprezentat. Astfel, acceptând această formă persuasivă și eficace de constrângere, “produsul tău cultural” va fi mai ușor de marketat, de promovat și de vândut. La fel, ideile și activitățile tale sociale, politice, economice. Ce poate rămâne din această lume a lui Homo videns? Cum se poate elibera un artist autentic de zgura ori sclipiciul vizualului? Ce instrumente poate folosi el pentru a se elibera de dictaturile prezentului și ale Rețelei? Răspunsurile la aceste intrebări pot fi așezate ca intr-un puzzle oniric și critic folosindu-ne de resturile de limbaj vizual (adevărate și imprevizibile parafraze livrești) și de sintaxă hiperfigurativă din cele 12 lucrări semnate de Francisc Chiuariu*, așezate toate sub semnul Rețelei. Aceste 12 lucrări sunt de admirat pentru felul in care creatorul lor știe să facă din meșteșug, din asumarea tehnică a unor lucrări canonice, un spectacol al gândirii vizuale. Asumarea unor teme și a unor imagini ce țin de istoria artelor vizuale nu e făcută doar ca o demonstrație la prima mână a meșteșugului, ci și ca un element de susținere a unor discursuri complementare. Un discurs al forței de expresie a construcției din și prin culoare, a tușei care revigorează elementul vizual canonic, față cu discursul creat din liniile minimaliste ale unor desene in cheie ludică sau de șotron intertextual-vizual. Citirea Rețelelor se face punând mereu in lectură două sintaxe: (re)construcția canonică prin jocul secund al unor desene ingenue, eliberate de ideologii și mode. Aceste discursuri vizuale, cu o precizie asupra detaliului și cu o mare libertate a desenului, sunt răspunsurile personale ale lui Francisc Chiuariu de eliberare de Rețea. Fie că Rețeaua poate să ia și forma unor opere vizuale consacrate. Pe lângă abilitățile in discursul vizual, Francis Chiuariu dă un rol proeminent, in gândirea sa artistică, Incertitudinii. Incertitudinea de a fi, incertitudinea de a cunoaște, incertitudinea de a iubi ori de a fi iubit, incertitudinea asupra devenirii. Incertitudinea poate sări oricând din aceste 12 lucrări ca un iepure vânat de sondaje și statistici. O incertitudine ce ar putea fi citită, de altfel, și in ochii celor care privesc și cercetează aceste 12 Rețele. Cu Incertitudinea pre Incertitudine călcând și construind poți evada din Rețea pentru a plonja in REM, in subconștient, in mitologii urbane, vizuale și subiective, in Ficțiunea cea mai pură. Mai e de remarcat in aceste Rețele ale lui Francisc Chiuariu poziția sa ironică, dar senină, neincrâncenată, cu care folosește lucrările canonice drept parafrază pentru teme politice ori pentru marii actori politici din trecutul totalitar și din prezentul european. Toate aceste referințe sunt mijloace și elemente de background menite a lăsa locul unor noi intrebări și a unor noi Incertitudini cu care artistul poate proiecta o hedonistă ontologie a eliberării de sine și de Rețea. Trăim, parcă din ce in ce mai mult, intr-o lume a rețelei. In fapt, vedem in aceste Rețele o expresie atât a consumismului, cât și a globalizării educației și produselor culturale. O lume in care există interdependență materială, nu spirituală! Firele văzute și nevăzute ale Rețelei sunt un fundal vizual pentru noul proiect al artistului Francisc Chiuariu. Pe dimensiunile mari ale pânzei ne sunt dezvăluite, intr-o tehnică impecabilă ce parafrazează stilistic epoca maeștilor Renașterii, opere de Velázquez, Tizian, Botticelli, in care discursul hiperfigurativ și narativ iși ia partea leului; ne sunt dezvăluite, așadar, toate fantasmele, umbrele, luminile și intrebările ontologice ale unui artist având și conștiința valorii de sine, și conștiința propriei fragilități in fața Rețelei. Rețeaua te poate include, dar, prin efect, iți poate crea sentimentul castrant de a nu fi tu insuți un creator liber, cu o libertate totală asupra diversității formelor de gândire și de trăire. Excluderea din Rețea, ori, dacă nu excluderea, absența din “network”, iți poate da vertijul unei excomunicări sociale și materiale. Francisc Chiuariu, in linii și tușe de o concretețe de orfevrier, stăpânind cu ingeniozitate și sensibilitate construcția plastică a feluritelor și imaginatelor Rețele, iși dă prin aceste noi lucrări maturitatea creatoare. Formele sale au o suprafață narativă și chiar ezoterică – fie că e un Suveran Pontif ținând in brațe Pruncul Sfânt căruia nu i se distinge fața, fie că e vorba de alăturarea unor pantofi de firmă lângă picioarele lui Buddha, fie că ne dezvăluie concretețea gata de tridimensional atunci când plonjează in vis, in subconștient sau in REM. Toate acestea sunt prinse intr-o Rețea prin care iepurii, simbol al norocului, incearcă să-și găsească un prezent și un viitor. Dimensiunea Sfârșitului prin multiplicarea unei scheme, a unei convenții (inclusiv a celei privind șabloanele de gust și cele vizuale) dă viziunea de forță interioară care amprentează Rețelele lui Francisc Chiuariu. Sunt convins că forța acestor pânze mari va trece dincolo de mode și timp, dincolo de Rețele, cu o iradiere spirituală și stilistică pe cale de a canoniza expresia artistică inconfundabilă a unui mare pictor român. Cei care vor să capitalizeze acest mare talent al lui Francisc Chiuariu ar trebui cu grăbire să-i cumpere lucrările. Cota lucrărilor sale, mă refer aici la o valoare nemediată de Rețea!, e cu siguranță una europeană. Rețelele lui Francisc Chiuariu sunt printre cele mai importante propuneri și certitudini artistice ale lui 2010. In plină criză morală, spirituală și materială, s-a născut o mare operă despre firele care ne insoțesc ori ne vestesc Sfârșitul! *) Francisc Chiuariu, Rețele, la ATELIER 030202 (Sala Nouă a Teatrului de Comedie din București, strada Sfânta Vineri nr. 11)

cipariu@yahoo.com