Felinarele–Nemuritoarele/ de Paul Tumanian

Noaptea mă cuprinde în brațele ei

            căldicele și umede

În care oraș? pe care din străzi?

Ridic brațele și mă simt luat pe sus

De‑o mână de tata, de cealaltă de mama

între ei – leagăn din mâinile lor

Zbor – hopa! –

            dintr‑o noapte într‑alta

            peste nopți înainte

            suntem trei nemuritori

            într‑un oraș nemuritor…

Iată umbra întinsă în față‑mi

lungă, între umbrele lor și mai lungi

De ce scad umbrele? de ce pălesc?

de ce se rotesc? de ce se urcă pe gard?

            și‑apoi mor

Ridic brațele și mă simt luat pe sus

De‑o mână de tata, de cealaltă de mama

Zbor – hopa! –

            de la un felinar la altul

Noua mea umbră țâșnește ’nainte‑mi

apoi

scade–pălește–se–rotește–se–urcă–pe–gard–

            suntem trei nemuritori

            într‑un oraș nemuritor

Vin felinarele‑n șir

            Vin Felinarele–Nemuritoarele

            Și tot vin…