FOILETON / Corul vânătorilor

Inainte-i ziceau țigan, acum nu-i zic nici rom. A trecut totodată de la “mă” la “domnule”. A dat corectitudinea politică peste Deania, ne-am europenizat, cică, americanizat, tembelizat-rafinat, mda. La țâța ipocriziei se stă la rând cu imbrânceli, nu dați multă, să ajungă la cât mai mulți. Marin Ciurar n-avea alternativă decât să ajungă domn, rom n-avea curajul să-i mai spună nimeni, cu averea pe care reușise să o adune, barând ca și castorii oportunitățile economiei de piață, perseverent și cu scupulele aruncate la coș. Avea o fabrică de brânzeturi, două hoteluri, case și apartamente, un parc de mașini. Indesat, către 40 de ani, când se spăla dimineața pe dinți, Ciurar obișnuia să cânte arii din opere. “Nu-s un tip important?”, arăta cu degetul spre oglinda cu rame aurite, ca un personaj de film. “Is…”, primea răspunsul din gâtul său. Se ingrijea să țină incuiată ușa de la baie in timpul toaletei matinale. O dată a dat Mariana peste el și a inceput să râdă auzindu-i interogația. “Sigur că ești, ursuleț, ești important”, i-a hohotit ea in nas, aranjându-și cordonul de la capotul albastru. S-a căsătorit cu Mariana de vreo 7 ani și era cu certitudinea betonificată că l-a luat doar pentru bani, ea – fiică de ingineri. O iubea totuși, era un punct incandescent de sudură lângă ea. Ciurar nu voia să-și aducă aminte de vremea când invârtea covrigul, ca șofer pe camion, acum umbla doar la costum. Când se așeza, era atent ca partea din spate a sacoului să-i fie sub șezut, să-i stea ca turnat, fără cute. Treptat, a inceput să-i displacă să fie contrazis. Și, fiindcă era om de afaceri, și-a cumpărat și-o diplomă universitară. Era primul din neamul său cu o așa patalama. Mama lui a inceput să plângă când i-a citit de pe bucata colorată de hârtie că este licențiat in Drept. Când se culca in pat cu Mariana, o dată pe săptămână, ar fi vrut mai des, dar ea nu și nu, voia să-și ia revanșa prin sex pentru umilințele indurate. Ii venea câteodată s-o strângă de gât. Indeosebi când nevasta lui blondă spunea “Doar atât? Gata, puișor? Atunci… hai la nani cu mami”. Iar aceste propoziții se repetau cu insistență. Ciurar sponsoriza biserici și mănăstiri. Mergea in fiecare duminică la slujbă. Când nu era in vreo delegație sau la vânătoare. A descoperit că la vânătoare poate să-și facă noi relații utile. Și-a cumpărat puști, ogari. Deși nu-i plăcea băutura, după partidele de vânătoare stătea la câte-un chef cu colegii vânători. Afaceriști, magistrați, polițiști, ziariști. Se prefăcea că bea și-i urmărea pe ceilalti cum ii apucă limbuția, cum devin alți oameni după creșterea numărului de pahare date peste cap. Lua aminte. Ajuns acasă, iși nota picanteriile compromițătoare. Atent. Nu știa când or să-i fie de folos. Pe fișe, după nume. Cu anii, și-a strâns suficiente informații ca să poată ruina carierele unor sus-puși din regiune. La un moment dat, i-a trecut prin cap să candideze ca primar. Era inainte de alegeri. Un ceva ce i se ridica din rărunchi ii spunea că l-ar spulbera pe Soreanu, primarul in funcție. N-a durat mult până s-a hotărât. Șefului partidului cel mai bine cotat in sondaje, și el vânător, i-a pasat un fișic de lei și i-a reamintit intr-o doară cum s-a ales cu-o mândrețe de blenoragie de la o curvă, prestatoare de care soția insului n-avea habar, așa că toată treaba a mers ca marmelada pe pâine. A fost desemnat oficial candidat. A inceput să i se pară că-și irosește de pomană caloriile dacă răspunde la saluturi. Inclina doar din cap. La fondurile pentru campanie nu s-a zgârcit. Era decis să cumpere tot ce se putea. Și-a intocmit o listă cu potrivnicii pe față. O ținea in buzunarul de la pantaloni, lângă cheile de la jeep și unghieră. Unii dintre ei se regăseau in fișele sale, așa că stătea liniștit. O să-i rezolve repejor. Se felicita in gând că participase la partide de vânătoare. Cu mintea la asta, și-a pus ca sonerie pe telefonul mobil “Corul vânătorilor”. Mai erau trei săptămâni până la inceperea oficială a campaniei electorale. Iși curăța pușca. Se uita la ea cu jind. Era perioada de prohibiție. Se vedea vânând. Microbul vânătorii se insinuase și in el pe nesimțite, a conștientizat. Era ca alcoolicul care vrea băutură și are in față un restaurant inchis, cu un ditamai lacăt pe ușă. Și-ntr-o dimineață a plecat in trombă cu jeepul. Pietricelele aruncate de roțile mașinii au lovit un tomberon cu gunoi. In Stejarul, a oprit lângă o pădure tăiată in două de un pârâu. A așteptat lângă apă. Puțin. Au apărut câteva. A tras un singur foc spre grup. Dacă i-ar fi povestit cineva ce s-a intâmplat, că altcineva a pățit-o, l-ar fi trimis la plimbare ca pe-un mincinos ordinar. Glonțul a trecut printr-o căprioară și s-a oprit intr-un cerb. Acesta a mai sărit peste câteva tufișuri și a căzut, la două duzini de metri de căprioară. Dădea convulsiv din picioare. Apoi s-a liniștit. Nici căprioara nu mai sufla. I-a fost greu să care corpurile până la jeep impreună cu Todor, un pădurar din Stejarul ce-i era indatorat. Pe Todor l-a lăsat acasă. Nu era ora 11 și se indrepta spre Deania. Fredona o arie cu geamul de la portieră deschis. Un muțunache de pluș și două cruciulițe i se legănau pe oglinda retrovizoare. A frânat când a ajuns lângă un convoi lung de mașini. – Ce-i? a strigat către șoferul din față, un medic pe care-l cunoștea vag. – Unii s-au dus să braconeze la Cetățuie și-i un filtru al poliției. Au fost anunțați prin 112. Controlează mașinile. Cetățuie era al treilea sat de la Stejarul. Medicul i-a spus și pe cine suspectează polițiștii. Ii știa. A fost la vânătoare cu ei. Un profesor și un tehnician veterinar. S-a relaxat. – Niște amețiți… Nu-s meseriași, i-a mai zis medicului. Și și-a aprins o țigară. I-a zărit și pe polițiștii cu filtrul de control. Erau doi abonați la el la chiolhanuri. Când a ajuns in dreptul lor, i-a salutat. L-au salutat. Cam distant, i s-a părut. Nici o secundă nu s-a gândit că o să-i controleze mașina. L-au invitat să coboare și să deschidă in spate. Nu-i venea să creadă, aerul ii intra in plămâni ca vata. A ridicat capota. Se sufoca. Tocmai cu el… Cu el, nerecunoscătorii… Acum, când era aproape să fie ales primar. Vestea prinderii lui Ciurar s-a răspândit in Deania ca uleiul deasupra apei. Câteva ore a dat declarații polițiștilor și procurorilor. Cunoscuții au inceput să-l sune. Măcar nu i-au luat telefonul. “Corul vânătorilor” a răsunat și a răsunat printre procurori și polițiști. Până la exasperare. Cele mai multe apeluri le-a primit de la Mariana. “E ingrijorată că-i moare sluga?!”, și-a zis. A doua zi s-a anunțat că Marin Ciurar se retrage din politică.

Va urma