Ford Focus 1,6 EcoBoost: aproape „hot-hatch“
Motorul de 1,6 litri EcoBoost de 150 CP reprezintă pentru moment cea mai sportivă versiune a Ford Focus în condițiile în care versiunea de 183 CP nu este disponibilă pe piața locală, iar ST-ul, versiunea „hot-hatch“ a compactului, nu este încă oficial lansată.
Motoarele EcoBoost reprezintă “răspunsul” americanilor la dominația dieselurilor pe piața europeană. Mai mult, momentan motoarele diesel care echipează automobilele Ford vândute în Europa sunt de origine PSA – Peugeot Citroën și implicit trebuia căutată o alternativă. Designul exterior a înregistrat o bună evoluție în special la nivelul părții frontale. Când vezi un Focus venind spre tine în oglinda retrovizoare, știi că este un Focus. Sunt farurile de zi cu tehnologie LED, grila superioară a radiatorului care acum prezintă aceeași linie orizontală ca și la Mondeo facelift.
La vechiul Focus probabil cea mai mare dezamăgire în ceea ce privește interiorul o aveai când vedeai displayul monocrom minuscul dintre ceasurile de bord. Acum Focus dispune de două ecrane, unul între ceasuri, controlat de butoanele de pe partea stângă a volanului și care reprezintă computerul de bord, și altul poziționat în partea superioară a consolei centrale, controlat de butoanele din partea dreaptă. Așa cum am amintit, volanul reprezintă și el o altă revoluție în sine.
Ford Focus
-
Propulsie: benzină L4, 1.596 cmc, tracțiune față, transmisie manuală cu șase trepte, 150 CP la 5.700 rpm, 350 Nm la 2.000 rpm
-
Performanțe: 0-100 km/h 7,8 s, viteză maximă 240 km/h, consum mediu 9,1 l/100 km, emisii CO2 214 g/km.
-
Preț: 18.550 euro cu TVA
-
Plus: motor performant, caracter sportiv, design
-
Minus: consum ridicat în trafic urban
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026