GENEALOGII/ Familia Busila

Proiectată de arhitectul Duiliu Marcu, casa, fostă Bușilă, din Parcul Filipescu este amintită in multe cărți de istoria arhitecturii românești, fiind una dintre realizările artistice remarcabile din perioada interbelică. In anii dintre cele două războaie mondiale și in vremea celui de-al doilea a fost locuită de inginerul Constantin D. Bușilă și familia sa. Ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor intre iulie 1941 si octombrie 1943, Constantin D. Bușilă a fost un om cu stare materială foarte prosperă, proprietar și al unei vile somptuoase la Sinaia. Funcția deținută in vremea regimului Antonescu avea să ii aducă insă sfârșitul, in 1951, in inchisoarea de la Aiud, dar casa sa bucureșteană rămâne ca un memento al unei figuri din trecut și al unei epoci revolute. Nu demult a fost rememorat de regretata Tutu Georgescu, soția dirijorului George Georgescu, in cartea sa “Amintiri dintr-un secol”, apărută la Editura Muzicală in anul 2001. O evocare plină de farmec a vechii lumi românești, in care se perindă multe personaje ce au dat viață Micului Paris. Stiindu-mă iubitor de cărți și colecționar de lucruri vechi, un prieten din altă generație, regretatul Șerban Ghica – strănepot al scriitorului Ion Ghica – și soția sa Graziela – artistă plastică in domeniul tapiseriei – mi-au dăruit cândva două tomuri, literalmente uriașe, publicate la zece ani de la unirea cu Regatul a Transilvaniei și a celorlalte provincii cu populație majoritar românească, probabil cele mai mari cărți – ca dimensiuni – pe care le am: două tomuri ce se aflaseră in biblioteca lui Constantin D. Bușilă, cu inițialele sale pe cotorul elegant de piele. Ministrul Bușilă era covurluian de obârșie, familia sa fiind, potrivit cuvintelor paharnicului Constandin Sion, de “moldovan, răzăș vechi, mazil; din acest neam au rădicat la boierie Mihai vodă Sturza pe un Aleco Bușilă, făcându-l serdar” (ediția a II-a a “Arhondologiei Moldovei”, p. 36). Un izvor prețios de epocă, “Vidomostie de boierii Moldovei aflați in țară la 1829”, inregistra pe “Sandu Bușâlă, stolnic, născut la satul Gănești, țin. Covurlui, de 35 ani, fiul lui Ștefan Bușâlă; locuiește la Bârlad; stăpânitor pe părți de moșie” (partea a II-a a “Vidomostiei”, in “Arhiva Genealogică”, serie nouă, I/VI, 3-4, 1994, p. 294). Aceasta era forma inițială a numelui, in pronunție moldovenească: “Bușâlă”, iar satul de baștină există și astăzi lângă Berești și Vârlezi, la nord de Galați și de Târgu Bujor. Bușileștii se inrudiseră cu familia Plesnilă, despre care am mai avut prilejul să scriu in această rubrică, pe vremea când Ziarul de Duminica apărea pe suport de hârtie, in nr. 38 (370), din 28 septembrie 2007, p. 4, supliment cultural al Ziarului Financiar, anul IX, nr. 2.233, 28 septembrie 2007). Din familia Plesnilă provenea o bunică a istoricului și criticului de artă Radu Ionescu. Constantin D. Bușilă a fost căsătorit cu Elena (cunoscută in protipendada românească interbelică drept “Lily”) născută Mănciulescu, care, din căsătoria sa anterioară cu Iancu Oroveanu, proprietar de moșie la Văleni, in apropiere de Caracal, județul Olt, a avut doi copii: Petre și Ecaterina, zisă Tutu, care avea să devină soția dirijorului George Georgescu. Petre Oroveanu a fost căsătorit cu Marie-Jeanne Argetoianu, fiica lui Constantin Argetoianu, având două fiice. Dincolo de apartenența politică, toată lumea politică românească era inrudită și doar instaurarea regimului totalitar a putut să șteargă cu buretele ceea ce ținea de trecut. De ce să ne amintim astăzi de toți acești oameni? Oare dacă i-am uita ar fi mai bine sau mai rău?

MIHAI SORIN RADULESCU – n. 1966, București. Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universității București. Specialist in istorie socială românească și genealogii. Volume publicate: “Elita liberală românească, 1860-1900”, Ed. All, 1998, “Genealogii”, Ed. Albatros, 1999, “Genealogia românească”, Editura Istros, 2000, “Memorie si stramosi” (2002) si “Cu gandul la lumea de altadata” (2005).