Impozitare progresivă versus cota unică
Majorarea TVA conduce la scăderea consumului, a puterii de cumpărare, la creșterea prețurilor, la slăbirea leului , la creșterea evaziunii fiscale, la creșterea inflației și a sărăciei. Aplicate concomitent, efectele negative ale celor două măsuri se vor cumula și vor avea pe termen scurt un rezultat contrar celui preconizat și calculat simplist de guvernanți prin aplicarea procentelor respective…
În ultimul timp unul dintre subiectele care au intrat în atenția
opiniei publice a fost disputa referitoare la cele două sisteme de
impozitare și anume cel care utilizează cota proporțională și cel
bazat pe cotele progresive. De fapt este un subiect mai vechi
prezent și în campaniile electorale din ultimii ani.
Impunerea în cote proporționale (cota unică în cazul țării noastre)
exprimă o manifestare a principiului egalității în fața
impozitelor, păstrându-se un raport constant între venit și
impozit, dar, în același timp, încalcă principiile de echitate
fiscală deoarece nu are în vedere faptul că puterea contributivă
crește odată cu creșterea veniturilor realizate de diferite
categorii sociale.
De menționat că impunerea cu cota unică se aplică în șapte țări din
UE, în general țări cu economii emergente și a fost utilizată
pentru prima dată de Estonia (1991), fiind urmată de Letonia și
Lituania (1994), Slovacia și Serbia în 2003, România în 2005.
Impunerea cu cote progresive compuse respectă principiile de
echitate fiscală numai în cazul în care se combină cu sistemul
impunerii globale a veniturilor, indiferent de sursa de
proveniență. Ambele sisteme de impunere s-au utilizat în țara
noastră, ambele au avantaje și dezavantaje, iar echilibrul între
echitate și eficiență se poate realiza numai prin asumarea
politică.
Orice modificare de cotă aferentă unui impozit, fie că este vorba
de cota unică, fie că este vorba de cota TVA, trebuie făcută pe
baza unei analize cost-beneficiu astfel încât să se poată
identifica impactul asupra principalilor indicatori macroeconomici,
inclusiv asupra deficitului bugetar.
În România însă nu s-au fundamentat pe baze științifice așa-zisele
măsuri anticriză atât de majorare a impozitelor, cât și de tăiere
simplistă a tuturor salariilor din sectorul de stat cu 25%, ceea ce
va adânci și mai mult cercul vicios al politicii fiscale în care ne
aflăm.
În primul rând, majorarea taxelor și a impozitelor într-o perioadă
de criză financiară este total nerecomandată de teoria și practica
fiscală. Decizia guvernului de a introduce impozitul forfetar,
creșterea bazelor de impozitare și majorarea TVA reprezintă de fapt
o nouă buclă a cercului vicios.
În cel de-al doilea rând, micșorarea uniformă a salariilor
bugetarilor cu 25% fără nicio justificare științifică are ca efect
scăderea consumului, scăderea încasărilor din impozitele aferente
reducerii salariilor și creșterea ratei de credite neperformante
(mulți bugetari au cel puțin un credit contractat).
Majorarea TVA conduce, de asemenea, la scăderea consumului, a
puterii de cumpărare, la creșterea prețurilor, la slăbirea leului ,
la creșterea evaziunii fiscale, la creșterea inflației și a
sărăciei (cei mai afectați fiind cei cu venituri mici și
medii).
Aplicate concomitent, efectele negative ale celor două măsuri se
vor cumula și vor avea pe termen scurt un rezultat contrar celui
preconizat și calculat simplist de guvernanți prin aplicarea
procentelor respective asupra valorilor absolute ale bazelor de
impozitare. Astfel, este de prevăzut că se va înregistra o scădere
a încasărilor bugetare.
Pe termen lung, aceste măsuri vor crea dezechilibre care vor amâna
revenirea la creștere economică. Ca urmare a acestor măsuri
ajustările realizate la nivelul sectorului privat nu se vor
reflecta pozitiv în situațiile financiare ale întreprinderilor, iar
contracția continuă a economiei va atrage după sine restrângerea
bazei de impozitare și creșterea așa-zisei economii gri, ceea ce va
determina majorări de alte impozite.
Ieșirea din acest cerc vicios al politicii fiscale se poate realiza
prin promovarea măsurilor de stimulare a investițiilor și prin
majorarea taxării pentru produsele de lux, a celor dăunătoare
sănătății sau a celor care obțin venituri mari. Nu sunt adeptul
impozitării progresive și nici al introducerii de noi impozite dar
impunerea celor bogați, protejarea celor cu venituri mici care deja
au fost afectați de majorarea TVA și de efectele acesteia și
creșterea încasărilor bugetare se pot realiza numai printr-o astfel
de modalitate de impunere. Majorarea cotei unice ar fi o altă
variantă, dar nu cred că este o soluție deoarece ar afecta în
aceeași măsură veniturile fără să țină cont de puterea de
contribuție.
Nu peste mult timp ciclul cercului vicios al fiscalității
determinat de măsurile luate până acum se va sfârși și probabil că
guvernanții vor fi în situația adoptării uneia dintre cele două
variante: impunerea progresivă sau majorarea cotei unice. Eficiența
acestor măsuri care au fost sau vor trebui adoptate este
condiționată de mai mulți factori, printre care: stabilitatea
legislației și a mesajelor date de guvernanți, aplicarea unui
sistem de impunere echitabil pentru toți contribubilii, reformarea
sistemului fiscal, reducerea la strictul necesar și
gestionarea eficientă a cheltuielilor bugetare,
fundamentarea pe baze științifice a tuturor măsurilor
economice.
Dan ARMEANU este profesor universitar de finanțe publice și asigurări, Facultatea de Finanțe-Bănci din cadrul ASE București.
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Romgaz a raportat în primele 9 luni ale anului un profit net consolidat la nivel de grup de 2,2 miliarde lei, mai mic cu 8,9%, și venituri de 6,3 miliarde lei, în scădere cu 2,2%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026