In nuce – alte mici capodopere/ de Stelian Țurlea
Editura All a lansat spre sfârșitul anului trecut o bijuterie de colecție, numită In nuce, în care adună fragmente „veșnic verzi” din cultura umanității, cum spune editura, împletind discursuri de artă, literatură, științe sociale și religie, și care constituie, dincolo de numele auctorial și de valoarea pentru fiecare domeniu în parte, pilde ale înțelepciunii tuturor vremurilor. Sunt în general…
Immanuel Kant – Începutul și sfârșitul. Traducere de Martin Zick. Volumul cuprinde două eseuri foarte puțin cunoscute publicului iubitor de filosofie. Primul, din 1786 – “Presupusul început al istoriei Omenirii”, al doilea – “Sfârșitul tuturor lucrurilor”, din 1794. Scrise dupa celebra triada a “Criticilor”, textele poarta amprenta sistemului kantian de gândire, dar constituie totodată încercări remarcabile de abordare a unor subiecte de larg interes, analizate din perspectiva veșnicei clauze a “condițiilor de posibilitate”. “Istoria naturii începe cu binele, căci este lucrarea lui Dumnezeu – scrie Kant –, iar istoria libertății cu răul, căci este lucrarea oamenilor. Pentru individ, care, în exercițiul libertății privește doar către sine, o astfel de schimbare a fost o pierdere; pentru natură, ale cărei scopuri sunt orientate spre oameni ca specie, a fost un câștig.”
Constantin Dobrogeanu-Gherea – Probleme vitale. Lucrarea încheie celebrul studiu “Neoiobăgia” și constituie prima analiză a vieții sociale a României între 1866 și primul război mondial. “Și doară din cele spuse se vede clar unde rezidă răul țării. O organizație socială și de stat antagonică și contradictorie, care preface instituțiile ei în aparentț și minciună. O viață politică și economică plină de resturi feudale, care nu vor să moară, și bazată pe capitalismul modern, care nu poate încă să trăiască.”
Charles Sanders Pierce – Convingeri și idei. Traducere de Martin Zick. Volumul cuprinde două eseuri – “Fixarea convingerilor” și “Cum să ne exprimăm clar ideile” – primele din seria cunoscută sub numele de “Ilustrări ale logicii științei”, texte despre care se spune să sunt reprezentative pentru opera filosofului apreciat drept fondatorul pragmatismului american. “Este groaznic să vezi cum o singură idee neclară, o singură formulă fără înțeles, care se furișează în capul unui tânăr, va acționa uneori ca un obstacol de materie inertă într-o arteră, împiedicând circulația în creier și condamnându-și victima spre ofilire în plenitudinea vigorii intelectuale și în mijlocul abundenței intelectuale.”
Sigmund Freud – Disconfort în cultură. Traducere de Roxana I. Melnicu. Lucrarea a apărut în 1930, este una de maturitate și investighează mecanismele care mențin coeziunea socială, respectiv contraponderea lor, manifestată prin senzația de disconfort. “Supraeul unui epoci culturale are o origine asemănătoare cu a celui individual; se sprijină pe impresia pe care au lăsat-o mari personalități conducătoare, oameni de o forță spirituală copleșitoare sau cei la care una dintre tendințele umane a găsit configurația cea mai puternică și mai pură, de aceea adesea și cea mai unilaterală.”
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026