Măștile/ de Cristian Muntean

învățasem să arunc cuvintele în sus

ca pe niște bulgări de lumină

așteptând să se prefacă-n

stele căzătoare, ca să lumineze

răsăritul făpturilor.

Am pierdut această îndemânare

o dată cu viața,

clipele nu mai erau secunde

ci bucăți din infinitul meu.

Am început să confecționez măști,

de diferite mărimi și forme,

de diferite culori și anotimpuri,

pentru mulțimea prietenilor

ce le-ar fi purtat după trebuință.

Mi-am dat apoi seama

că măștile nu se poartă între prieteni

ci sunt suma judecăților

adunate, meschin,

în gândurile noastre

închipuite.

Din volumul „Nostalgii”, Editura Pastel, Brașov