MELEAGURI POETICE/ Un călător pe calea meditației

Dintru inceput s-a supus Ernst David misterului, odată ce nu și-a mărturisit adevăratul nume publicului iubitor de poezie. A debutat in prea conservatoarea Austrie din anii cincizeci ai secolului XX, când funcția de judecător nu putea să rimeze cu histrionica ocupație de scrib de poezii. Așa că a ales pseudonimul Ernst David, care i-a devenit adevărata identitate. Natura, echilibrul, armonia, căutarea drumului, iată spre ce s-a indreptat poetul: “neincetat/ vestesc mesteacăn mierlă și șoarece/ legea cea mare” (neincetat). Pentru a dobândi simplitate și naturalețe, omul trebuie să se supună unei goliri de sine, care este menită a suprima propriul Eu. Acest lucru nu se intâmplă ca un act de supunere in fața atotputerniciei și atotcunoașterii lui Dumnezeu, ci pentru a simți și interioriza cu adevărat lumea exerioară in toate corelațiile și armonia ei: “Yen Hui se dezbără de muzica rituală/ depășindu-și nevoia de sunet/ se apropie de armonie” (Yen Hui) sau “aici nu este nici o contradicție/ nici intre ureche și sunet/ nici intre sunet și armonie” (trepte III). Departe de vanitosul egocentrism european se găsește drumul ales: a simți natura și lumea până in profunzimea lor și a le locui până la piele inseamnă a te identifica pe deplin cu ele, pentru a umple și totodată a implini din nou ființa golită de Eu: “inlăuntrul golului/ mă intind/ necontenit răbdător treaz/ și totuși mă odihnesc/ adunat intr-unul singur” (trepte III). David trăiește și scrie in spiritul principiilor filosofiei daoiste: “wu wei”, inacțiunea, nu inseamnă, pur și simplu, “a pune mâinile in sân”, ci a fi, ca persoană, in consonanță cu ritmurile naturale: “dacă se dezvoltă inacțiunea/ nu rămâne nimic nefăcut// dacă nu rămâne nimic nefăcut/ lucrează cerul și pământul in mare armonie/ răsună liniște absolută// dacă se revarsă liniște absolută/ este stinsă amăgirea eului/ dacă este stinsă amăgirea eului/ se aprinde ce-i adevărat” (dacă se dezvoltă inacțiunea). Identificarea poetului cu diferitele lucruri și ființe pare să fie o pregătire efemeră pentru starea unei păci superioare. Calea renunțării la sine, dizolvarea in nimic, toate acestea reclamă de la poet – care din nimic creează lumea – transformări ce se apropie de reincarnare. Natura curge, sentimentele se contopesc, sunetul devine sens. David incearcă de asemenea să ilustreze materializarea abstracțiunii in versurile sale: “m-aș inveșmânta cu purpuriul mocnit al zorilor/ și l-aș purta pe sub intunecime in sus// cu degetele lui de flăcări/ voi cuprinde cerul estic” (și de-ar muri tot albastrul). Drumul, intinderea, călătoria par să-și piardă alcătuirea concretă, atunci când sunt așternute pe hârtie: “urci urci/ un drum lung fără sfârșit” (fără voie intre stânci). Spațiul se intoarce iarăși inapoi la sine și iși părăsește coaja materială. Calea, intinderea, călătoria sunt pentru poet spațiul interior, care creează o altă realitate spirituală. Ernst David scriind nu scriu scriind copiez in liniște o imagine a tăcerii o imagine in care șed un tablou in care cad scriind nu cad și nimeni nu scrie numai imaginea vorbește câtă vreme e o imagine a tăcerii

Ernst David. Născut in 1932 la Viena, Austria. A crescut in orașul natal și in regiunea Waldviertel (landul Austria Inferioară). După absolvirea Dreptului, activează in Austria Inferioară și la Viena. Publică poezii și eseuri in reviste, anuare și antologii. I s-au tipărit mai multe volume de versuri, din care amintim: Experiențe (1976), Zi de zi (1982), reisen ohne zu reisen/ călătorind fără a călători, ediție bilingvă, București, 1996, trad. Peter Sragher, in curgere – opere alese (2007).