MEMORIA CARTII POSTALE/ Ferdinand, Intregitorul Patriei

Regele Carol I nu a avut moștenitori direcți (unica sa fată, Maria, a murit la vârsta de trei ani), motiv pentru care, prin Actul de familie din 1883, moștenitor al tronului a fost desemnat – cu acordul impăratului german Wilhelm I (șeful familiei de Hohenzollern) și al cancelarului Bismark – băiatul fratelui mai mare al regelui, principele Ferdinand. Deși a murit acoperit de recunoștința unui popor intreg, Nando (așa ii spunea soția sa, principesa și apoi regina Maria) a avut o viață marcată de suferințe și sacrificii făcute in numele datoriei sale de suveran român și al loialității față de noua sa patrie. In primul rând, ca prinț moșenitor, el nu a putut să se căsătorească cu Elena Văcărescu, femeia pe care o iubea și cu care se logodise in 1891, deoarece aceasta nu aparținea unei familii domnitoare. Apoi, deși avea un profund atașament față de catolicism, Ferdinand a trebuit să suporte excomunicarea Papei din sânul Bisericii Catolice, interzicându-i-se sfânta impărtășanie, deoarece și-a botezat cei șase copii pe care i-a avut cu regina Maria in religia țării noastre, cea ortodoxă. In fine, pentru că, după dureroase frământări de conștiință, ințelegând aspirațiile supreme spre unitate națională ale supușilor săi, Ferdinand a susținut intrarea României in Primul Război Mondial de partea Antantei, a fost dezavuat de familia de Hohenzollern: numele său a fost șters din cartea cea mare a familiei, iar el a fost declarat trădător de către fratele său, urmând a fi detronat după dezmembrarea României. Totuși, destinul i-a hărăzit lui Ferdinand drept soție una dintre cele mai frumoase, sensibile și culte femei din Europa, regina Maria, care nu doar că i-a dăruit copii in țară și strălucire in străinătate, dar l-a susținut și consiliat cu fermitate in cele mai dramatice momente ale domniei sale, oprindu-l de la abdicare in deznădejdea cumplitei ierni a refugiului de la Iași, din 1917. A avut șansa unor generali pricepuți și curajoși, precum Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Eremia Grigorescu și alții, care i-au condus armatele in marile incleștări. L-a avut apoi ca prim-ministru pe I.I.C. Brătianu, alături de care și-a legat numele de reforme esențiale pentru statul român modern: reforma agrară, cea electorală (cu votul universal) și mai ales Constituția din 1923, una dintre cele mai moderne in epocă. Astfel, momentul solemn al incoronării regelui Ferdinand cu Coroana de Oțel de la Plevna și a reginei Maria in Catedrala Reintregirii din Alba Iulia, la 15 octombrie 1922 a fost unul pe deplin meritat. Niciodată România nu fusese atât de Mare (295.048 kmp și 17,1 milioane de locuitori), după ce Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră cu țara-mamă, prestigiul Coroanei devenind imens, iar evoluțiile economice și sociale românești fiind sincrone cu cele europene. Nemeritată pentru nici unul dintre cei doi suverani a fost suferința care le-a fost adusă de comportamentul fiului lor Carol, care in 1918 și 1925 a renunțat la prerogativele regale. Regele Ferdinand a murit de cancer la 20 iulie 1927, iar regina Maria la 18 iulie 1938, la Sinaia, in urma unor puternice afecțiuni interne, după ce fusese obligată de Carol al II-lea să se autoexileze la Balcic.

CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) si doctor (Magna cum Laudae) in stiinte militare, a fost ofiter in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist in operatii psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militara in România si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminica” si al revistei “Flacara”.