MISTERELE CUVINTELOR/ Geografie, istorie și politică oglindite lingvistic

Când citim un titlu precum “Vietnamizare sau somalizare?” (Dil. 13 X 06) in capul unui articol referitor, de fapt, la irakizare trebuie să avem, pentru a pricepe despre ce e vorba, sumare cunoștințe de geografie, istorie și politică internațională. Adevărate vedete, frecvent folosite in vremea când au fost create, asemenea cuvinte nu și-au găsit locul in dicționare tocmai pentru că in clipele lor de glorie nu era nevoie să fie explicate. Și mai este un motiv: lexicografii sunt in general reticenți in consemnarea noutăților, așteaptă ca noii veniți in limbă să confirme prin frecvență și persistență. Or, in cazul cuvintelor precum cele de mai sus, aplicabile hic et nunc, frecvența scade dramatic atunci când ies din actualitate, coborând in masa vocabularului, spre periferia acesteia. Ar trebui sau nu să le consemneze dicționarele? In ce ne privește, vom răspunde că trebuie, fie și numai pentru a le oferi explicația de ințeles celor care nu au fost contemporani cu epoca lor de maximă răspândire, când nimeni nu avea nevoie de un dicționar ca să i le explice. Nu toate cuvintele formate din nume geografice sau etnice pe care istoria le aduce la un moment dat in prim-plan sunt condamnate la uitare. Șansa supremă a unui asemenea cuvânt este să se impună in limbajul de specialitate, devenind termen noțional. In acest caz, locul lui in dicționare este (sau ar trebui să fie) asigurat. Să ne oprim asupra câtorva asemenea cuvinte, neinregistrate in dicționarele românești. Balcanizarea desemnează fenomenul de fragmentare a Peninsulei Balcanice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și inceputul secolului XX. Francezul balkanisation are prima atestare in 1941, dar este larg folosit, cu referire la alte țări decât cele balcanice, după mijlocul anilor ’60, in special pentru a descrie evoluțiile de pe continentul african. In engleză, prima atestare a verbului to balkanise și a substantivului balkanisation este din 1920, intr-un text relativ la Țările Baltice, iar sensul originar, de atomizare a unui teritoriu in mici state aflate in război a căpătat o folosire mai generală, indicând orice stare de conflict perpetuu intre facțiunile unei mișcări, aripile unei grupări etc. In română avem atestări târzii, de după anul 2000, și pentru verb, și pentru substantiv (“Partidul Popular (opoziție) ii acuză pe socialiști că vor să «dezmembreze» și să «balcanizeze» Spania”; “Risc de «balcanizare» in Spania? Catalonia a votat pentru autonomie” R.l. 20 VI 06). Finlandizarea (engl. finlandization, fr. finlandisation) datează de la inceputurile Războiului Rece, când micul stat nordic de la al cărui nume in suedeză a fost format substantivul nostru a refuzat să intre in nou-creata Organizație a Atlanticului de Nord (NATO) – pentru a nu-l supăra pe marele vecin de la Răsărit, Uniunea Sovietică, și a-și păstra autonomia internă, democrația și capitalismul, s-a declarat neutră. La inceput, termenul era peiorativ. “Astăzi finlandizarea constituie unul din numeroasele concepte specifice generate de politica externă imperialistă…” (Expres internaț. 20-26 XII 90 p. 6). Libanizarea (fr. libanisation, atestat 1985) desemnează fenomenul de transformare a unei țări in teatrul unui perpetuu război civil care opune etnii și religii diferite, după modelul Libanului intre anii 1975 și 1990. (“Criza iugoslavă tinde să se libanizeze”, Expr. Mag. 23-29 VII 91 p. 12) Iugoslavizarea, petrecută lângă granițele noastre cu mai puțin de un deceniu in urmă, este o combinație de balcanizare (atomizare statală) și libanizare (război civil): “Este o lume pe cale de iugoslavizare, in care fratele iși va ucide fratele și fiul pe tată” (“22” 35 / 94 p. 9). Vietnamizarea a fost politica pornită in 1969 de președintele american Richard Nixon, care viza retragerea americanilor din Războiul din Vietnam pe măsură ce sarcinile lor erau preluate de sud-vietnamezi (fr. vietnamisation și vietnamiser cu acest sens au prima atestare in 1969, iar pentru a desemna modelul evoluției sud-vietnameze decelabil in alte țări, cum ar fi Libanul, in 1979). Cuvântul este atestat in românește cu primul sens (“Războiul din Vietnam, de la «escaladare» la «vietnamizare»”, Historia I 06). Irakizarea este o vietnamizare parțială aplicată in Irak, predând o parte din responsabilități autorităților locale, fără a contura insă și o politică de retragere (“Astăzi in Irak, diferența este că am avut o politică de irakizare inainte să căutăm o soluție de ieșire”, Dil. 19 I 07). Albanizarea este sinonimă cu instaurarea haosului și a anarhiei, așa cum s-a intâmplat in minuscula republică scuturată după 1997 de prăbușirea unui joc piramidal și de emigrarea masivă a populației disperate spre Grecia și Italia (“Balcanii sunt amenințați de trei pericole, care poartă numele a trei fenomene deja petrecute: albanizare (implozia statului), iugoslavizare (tribalism și tendințe autoritariste), bulgarizare (prăbușire economică totală)”, Z. de Iași 26 XI 99). Bulgarizarea, așa cum am văzut deja in ultimul citat, desemnează prăbușirea economică a unei țări, precum Bulgaria in 1996-97, care a rămas fără monedă națională (“Bulgarizarea spre care ne indreptăm in galop iși are originile, și la noi și in sudul Dunării, in indecizia guvernanților de a tăia in carne vie”, R.lit. 7 / 97 p. 2). Sinonimul actual al bulgarizării este grecizarea, iar pericolul acesteia pândește, se pare, și România: “Grecizarea României. Asemănarea României cu Grecia nu ține atât de cifre, cât de obiceiuri: creștere pe datorie, evaziune fiscală, politizarea aparatului public, «cumpărarea» liniștii sindicale. Din toate acestea, doar ultima mai poate fi evitată la București” (“22” 16 III 10). Dar pericolul cel mai mare, de care, se spune, nu va scăpa nici o țară europeană, este desemnat de un substantiv compus, eurabizarea: “«Eurabizarea» este conceptul lansat de istoricul Bat Ye’or pentru a desemna procesul de incorporare politică și culturală a Europei in lumea islamică. Acest proces, spune ea, se desfășoară pe fondul unei penetrări treptate a Europei de către arabi…” (“22” 2 VI 06). Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi in ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat in pregătire la Editura Logos.

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romană al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făramiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți.