“Nașul” – Album de familie

Între albumele senzaționale scoase la Taschen, “The Godfather Family Album” este unul absolut impresionant.

Editat de Paul Duncan și realizat pe baza fotografiilor lui Steve Schapiro, artistul de imagine acreditat pe platou – inițial în contul unui reportaj pentru revista Life – pentru fiecare din cele trei filme ale epopeei lui Francis Ford Coppola bazată pe romanele lui Mario Puzo, “the object of desire” este mare cât un bloc de desen și cântărește câteva kilograme bune, amintind de faimosul album al lui Helmut Newton scos de aceeași editură specializată în asemenea proiecte de anvergură. Povestea lui Don Vito Corleone (magistral interpretat de Marlon Brando) și a fiilor săi este una la fel de captivantă și pe hârtie. Dar nu este doar un album documentar! Senzația de poveste nu se pierde deloc, nefiind doar o simplă transpunere pe un alt suport media. Schapiro s-a implicat în scenariul de making of, dar prezintă, practic, propria versiune, care nu este deloc o copie a trilogiei de pe marele ecran. Schapiro relatează – în cuvinte și în imagini – că demersul său a fost demarat de fascinația pentru Marlon Brando și pentru turul său de forță actoricesc. Dar, dincolo de mitul marelui actor, povestea lui Coppola este, în egală măsură, de mare interes. Aflăm că, în cazul primului film, fondurile erau pe sfârșite, motiv pentru care s-a renunțat la mai multe zile de filmare, pelicula fiind în pericol de a rămâne neterminată. De asemenea, situația regizorului era una destul de șubredă, asistenții săi ascultând mai mult de studiourile Paramount decât de Coppola, pe care, adesea, îl ignorau complet! Totuși, regizorul a reușit să medieze relația cu studiourile, terminând și filmul, chiar dacă, pentru asta, a apelat la destule improvizații. Faimoasa pisică din poala lui Marlon Brando, de pildă, a fost găsită într-o magazie, unde vâna șoareci… La turnarea celui de-al doilea film, lucrurile s-au schimbat, după triumful primului la Oscar, iar operatorul ajunsese să-și permită luxul de a aștepta câteva zile până când considera că are lumina potrivită pentru filmarea unei scene de două minute. Pe platouri, Coppola se relaxase și instituise umorul ca normă de comportament pentru toată lumea. Astfel, în Sicilia, într-o bună zi, pe set a apărut o persoană care era sosia perfectă a regizorului. In fapt, era chiar mama lui Coppola deghizată, cu barbă falsă, ochelari și haine identice! Nu întotdeauna lucrurile mergeau așa, tensiunile nedispărând. Schapiro trebuia să realizeze afișul ultimei părți din trilogie, însă Al Pacino a întârziat opt ore de la ședința foto (de la 9 dimineața la 5 după-amiaza). În consecință, lumina se cam dusese, iar efectul a fost realizat cu ajutorul unei lămpi stroboscopice…
O carte-album care se înscrie perfect în deviza de azi a editurii: “A Rich Book for Poor Times”.