Natural Born Faker

Galeria noua continua sa se dezvolte ca un spatiu al “imediatului”, un loc care, in proximitatea institutiilor academice, incearca sa prezinte arta de ultim moment, mizand toate cartile pe non-conformismul epatant (pentru care burghezi, ne intrebam?), cu toate riscurile pe care demersul le implica. De data aceasta, expozitia “Maybe Next Time”, a lui Gheorghe Rasovszky, pare a fi cartea castigatoare. Spatiul expozitional se transforma enigmatic in spatiu personal, paralel, care insa reuseste sa inghita cu voracitate privitorul. Fotografie sau video-montaj, strans relationate intr-un dialog (intrebare-raspuns sau afirmatie-replica) construiesc o atmosfera ce, paradoxal (spun paradoxal pentru ca arta postmoderna nu-si gaseste aproape niciodata finalitatea in asa ceva) devine de o intimitate stranie pentru vizitator.

Gheorghe Rasovszky trece cu naturalete de la biograficul parodiat (seria de autoportrete “New songs” aminteste de autoportretele “concatenate” ale lui Andy Warhol): in general, virarea fotografiei in medii cromatice diverse este solutia pe care artistul o gaseste si o aplica in mod constant. Asa este si seria “Dogs”, unde simpaticul catel trece prin experiente cromatice absolut stresante pentru el (presupunem, privindu-i mutra deranjata si oarecum resemnata). In “Fake” (video), camera urmareste cu indiscretie trecatori pe care-i urmareste, pentru a-i colora apoi, creind un rezultat de nerecunoscut (intr-un mediu cunoscut). Regasim aici vechea “insolitare” a formalistilor rusi…

Seria fotografica “Noul Pantelimon”, realizata in targul cu acelasi nume, apeleaza la aceasI solutie, unica diferenta fiind aici si varietatea cadrelor: colorarea fotografiilor transforma atmosfera balcanica a anilor 2000 – cetatenii de diverse origini, care mai de care mai nobile, vanzand robineti – intr-una atemporala, de targ spatial (robinetii contribuie la dusul rece pe care privitorul trebuie sa-l faca). Imaginile bird’s-eye-view te impun intr-o postura demiurgica, au ceva din privirea larga a romancierului realist care percepe totalitatea campului de batalie, reusind sa se mute dintr-o tabara in alta (romancier realist sau, intr-o alta paradigma, de reconstituire, a celui postmodern, cum ar fi cazul lui Patrick Rambaud, care descrie batalia lui Napoleon cu o omniscienta jucata).

Expozitia lui Gheorghe Rasovsky lasa senzatia participarii la un scenariu bine lucrat: treci prin experiente bine testate in laborator si oferi unui Minister al Adevarului satisfactia reactiilor tale programate.

Iesi din Galeria Noua cu sentimentul puternic al participarii tale la Noua Arta: senzatia e frustranta, nu ai nici satisfactia implicarii tale intr-un proces de descifrare, nici pe cea a contemplatiei. Ochiul tau e dresat, imblanzit, apoi socat, esti bombardat cu sunete, imagini, culori. Acea intimitate stranie despre care vorbeam poate fi una a carcerei sau, mai exact, cea finala, a cosciugului. Daca, asa cum spuneau psihanalistii, arta era “actiune refulata”, noua arta pare a fi, din ce in ce mai mult, “arta refulata”.