Opinie Adrian Vasilescu: Fără o dietă severă nu scăpăm

După cheltuieli bugetare sporite în anii de boom, avem parte de tăieri de cheltuieli în faza recesiunii. Deși ar fi fost normal ca deficitul bugetar să fi fost restrâns cât s-ar fi putut de mult în vremea în care România avea creștere economică mare. Sau chiar să fi avut excedente. Fiindcă un PIB tot mai mare aducea resurse mai multe. Mai ales că, în mod legic, economia se mișcă ciclic… și după ani de creștere de obicei vine un ciclu de descreștere. Cum, de altfel, s-a și întâmplat.
Nouă ani de creștere economică necontenită au fost, pentru România, o șansă. Cum o șansă a fost și faptul că, începând cu anul 2000, mizând pe o inflație calmă și pe o politică monetară anticiclică, bugetul n-a fost supus unor presiuni cărora să nu le fi putut face față. Dar logica electorală și populismul au învins logica economică. Cheltuielile bugetare au urmat cursul ciclului economic: în sus. După saltul excesiv al deficitului intern, în toamna lui 2008, a urmat reculul PIB-ului, în 2009 și în 2010. Fapt inevitabil, căci criza globală forțase deja, la cumpăna dintre 2008 și 2009, intrarea în România. Și au început să vină prea puțini bani la buget. Fiindcă s-au redus, în serie, veniturile bugetare obținute din trei surse importante: impozitele pe salarii, impozitele pe profit și taxa pe valoarea adăugată. Dar nici după creșterea TVA cu cinci puncte procentuale nu se adună veniturile scontate. Investițiile s-au restrâns și ele. Multe companii românești fie că au ajuns la cote extrem de mici de profitabilitate, fie s-au situat sub pragul rentabilității.
În timpul boom-ului din perioada 2003-2008, România a beneficiat de un tandem, o combinație fericită între creșterea economiei și dezinflație. Din nefericire însă, economia a fost dominată de un dezechilibru puternic între creșterea cererii de consum pe toate planurile – de la limuzine și case până la bunuri curente – și oferta internă de bunuri și servicii, care a fost modestă în toată această perioadă. Și a fost modestă pentru că nici economia privată nu a făcut pașii necesari spre restructurare. Iar după ce țara a intrat în recesiune, întreaga restructurare în economia privată s-a rezumat la disponibilizări de personal și la tăieri de cheltuieli. Atât.
Iată de ce, acum, prioritatea-priorităților se identifică, în esență, cu o dietă severă: restricția ca în societatea românească să nu se cheltuiască mai mult decât ne țin curelele. Asigurându-se astfel echilibrele bugetar, monetar și al balanței de plăți. Fără îndoială că politicienii au dificultăți în a explica populației o astfel de realitate. Mai ales că în joc sunt foarte mulți factori și fiecare politician are propria lui prioritate. Și toate aceste priorități, adunate, “subminează” prioritatea care le sintetizează pe toate celelalte: cerința strictă de a respecta dieta, asigurând echilibrarea balanțelor. Îndeosebi a bugetului. Dacă acest regim sever va fi luat în serios și pus în aplicare, atunci vom avea într-adevăr, în acest an, șansa turnării temeliei pentru ca țara, de la anul, să înceapă să iasă din recesiune.
Țara se confruntă însă, acum, cu o problemă gravă, care dacă nu va fi rezolvată repede și bine va duce negreșit la întârzierea ieșirii din recesiune și va amenința stabilitatea financiară. Deficitul bugetar. E adevărat, nu avem deficit cu două cifre, iar ponderea datoriei publice în PIB este cu mult sub plafonul european de 60 la sută. Dar asta nu înseamnă că avem dreptul să lăsăm lucrurile să se miște către un astfel de deznodământ dramatic. E nevoie de intervenții urgente. Deficitul bugetar a fost de 5,4 la sută în 2008 și de 7,2 la sută în 2009. Acum continuă să urce. Dar trebuie oprit. Convenția cu semnatarii Acordului de împrumut, de care depinde eliberarea următoarelor tranșe, este ca în 2010 deficitul să coboare la 6,8 la sută. Scăderea de la 7,2 la sută la 6,8 la sută ar asigura o schimbare de tendință în mișcarea deficitului, de la urcare la coborâre, ceea ce ar garanta că putem să evităm un derapaj incontrolabil.
Dacă statul n-ar interveni de urgență pentru a curma actuala tendință a deficitului bugetar, lăsându-l să urce, nu numai stabilitatea financiară ar fi pusă în pericol, ci societatea în ansamblu. Pentru că nu este deloc în interesul României să ieșim din recesiune pur și simplu. Cu problemele pe care le avem în momentul de față, și am în vedere în primul rând dificultățile de a frâna creșterea deficitului bugetar, recesiunea poate să revină oricând. Important este ca mai întâi să rezolvăm marile noastre probleme de disciplină financiară și să asigurăm o coordonare eficientă a politicilor monetară, fiscală, salarială și de restructurare economică. Numai așa vom putea ieși cu adevărat din recesiune, asigurând o creștere economică sănătoasă.
După nouă ani de creștere economică, aproape un ciclu complet, exista posibilitatea, respectând câteva reguli, ca acest ciclu să fie prelungit cu un an sau cu doi. Căderea la un moment dat era însă inevitabilă, pentru că acestea sunt legile economiei. După ce aduni câțiva ani buni de creștere economică, negreșit vine un moment de contracție și pe urmă iar începe o nouă creștere. Un fapt e sigur: acela că ciclul de creștere îl mai aveam și acum dacă nu ne lovea foarte tare criza economică mondială. Viața ne-a dovedit însă că n-am fost pregătiți să ne luptăm cu criza și nici să îi facem față recesiunii.