Opinie Dragoș Damian: De 10 ori „Nu” pentru claw-back

Scriam și ZF publica la începutul anului o opinie despre Ordonanța 104/2009, supranumită “ordonanța claw-back” care reglementează obligativitatea plății unei contribuții pe veniturile realizate în România, prin comercializarea de medicamente decontate de CNAS și MS, de către deținătorii autorizațiilor de punere pe piață.

Explicam la acel moment că impactul ordonanței va fi important asupra agenților economici producători de medicamente din România, adică exact asupra celor care plătesc taxe și impozite către statul roman și care astfel mai primesc încă o lovitură în plin. Am avut nenumărate discuții cu oficiali ai guvernului, am fost într-o audiere și în două dezbateri publice ale Camerei Deputaților încercând să explic că o astfel de măsură nu trebuie luată dacă într-adevăr gândim în termeni de relansare economică.

Explicam în 10 puncte că:

1. este o măsură discriminatorie pentru producătorii de medicamente în general; de ce n-ar plăti o astfel de contribuție și ceilalți prestatori care furnizează servicii și bunuri decontate de fondurile CNAS și MS;
2. este o măsură discriminatorie pentru agenții economici români în particular; aceștia sunt suprafiscalizați, ei deja plătind taxe și impozite către statul român;
3. este o măsură care lovește nedrept în producătorii de medicamente generice; este dovedit faptul că utilizarea medicamentelor generice scade costurile în sistemul
sanitar;
4. este o măsură care crește costurile de exploatare și agravează riscul operațional; 10% costurile de creditare ale sistemului sanitar plus 10% costurile de operare plus 10% contribuție pe venituri egal 30% este mult prea mult față de practicile industriale din prezent;
5. este o măsură care demonetizează; contribuția trebuie plătită trimestrial, încasările contravalorii medicamentelor se fac la 300 de zile;
6. este o măsură care decapitalizează producătorii autohtoni; normele privind capitalul de lucru au ieșit din parametrii practicilor industriei și riscul blocajului de capital este la cote alarmante;
7. este o măsură care accentuează dezechilibrul fluxului de numerar; încasările la 300 de zile, creșterea TVA-ului, impredictibilitatea încasărilor au agravat pe tot parcursul anului cash-flow-ul producătorilor;
8. este o măsură care va arunca în aer costurile în sănătate; operatorii vor vrea să comercializeze volume mici de medicamente scumpe pentru a compensa contribuția pe venituri prin reducerea cheltuielor operaționale;
9. este o măsură care reduce șansele unor exporturi sistematizate; contribuția cerută la plată se va regăsi și în prețurile la export scăzând astfel competitivitatea;
10. este o măsură care descurajează investițiile în sector; schimbarea regulilor în timpul jocului creează confuzie în rândul jucătorilor care au investit deja 2 miliarde de euro și neîncredere în rândul investitorilor potențiali.

Medicamentele sunt plătite din rectificare în rectificare, vorbim de arierate de miliarde ca de mărunțiș, banii sunt cheltuiți pe medicamente tot mai scumpe fără efecte vizibile asupra stării de sănătate, crește ritmul insolvenței diverșilor operatori și riscul din exploatare, autoritățile nu au un plan concertat de sustenabilizare a sistemului sanitar și nu dialoghează cu operatorii români care aduc 2% din PIB.

Expresia momentului este “relansare economică”, o folosesc la grămadă oamenii de afaceri, consultanții, băncile, politicienii. Dacă vrem relansare economică și în industria farmaceutică măsura “ordonanței claw-back” nu este o măsură care să fie luată în 2010 în România.

Dragoș Damian este președintele Asociației Producătorilor de Medicamentele Generice din România (APMGR) și CEO al Terapia Ranbaxy