Orange a lansat un program de training al angajaților de 1 milion de euro
Orange, numărul unu pe piața locală de telefonie mobilă, a lansat în România "Academia de vânzări", un program de pregătire a angajaților care lucrează direct cu clienții, au anunțat reprezentanții operatorului. Programul, care reprezintă o investiție de 1 milion de euro, face parte dintr-un proiect internațional dezvoltat de către grupul France Telecom, care deține Orange, în 11 țări.
Orange, numărul unu pe piața locală de telefonie mobilă, a lansat în România “Academia de vânzări”, un program de pregătire a angajaților care lucrează direct cu clienții, au anunțat reprezentanții operatorului. Programul, care reprezintă o investiție de 1 milion de euro, face parte dintr-un proiect internațional dezvoltat de către grupul France Telecom, care deține Orange, în 11 țări.
Potrivit reprezentanților operatorului, “Academia de vânzări” cuprinde un centru de training cu șapte săli de curs, un magazin “laborator” și aproximativ 2.800 de “studenți” instruiți în primul an, atât angajați Orange, cât și parteneri. Programul se adresează, în principal celor care lucrează direct cu clienții, dar și celor care își doresc o carieră în vânzări. Înscrierea în program se face printr-un sistem online de Learning Management care oferă participanților posibilitatea de a-și vizualiza profilul individual, programarea la cursuri, statusul rezultatelor testărilor sau acreditării obținute. Participarea la training se face în timpul orelor de lucru.
Veniturile Orange au scăzut în primele nouă luni ale anului cu 8,75% la 730 de milioane de euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026