poetul vasilescu la balamuc/ de Liviu Dascălu

poetului vasilescu nu-i plac nopțile la balamuc.

tocmai atunci îl apucă pofta de vorbit

după ce toată ziua își scrutează înfiorat

mintea

pentru a-și surprinde în flagrant

propria nebunie.

degeaba are chef de vorbă

celelalte nouă paciente din salon – toate femei în vârstă –

dorm duse

iar pe marginea ferestrelor zac protezele lor dentare

rânjind în lumina neoanelor de dincolo de ferestre.

poate că poetul vasilescu ar reuși să adoarmă

și nu l-ar mai sâcâi normalitatea lui proaspăt regăsită

în timpul nopții

dacă asistenta soledad – chiar așa o cheamă

(nu e metaforă, e columbiancă) –

i-ar da pastila care trebuie.

i-a spus într-o zi

între patru ochi

despre ce este vorba:

“dacă o iei

acolo

jos

la tine – kaputt!”

se bifurcase a catastrofă soledad

adăugând un gest scurt

de tăiere

din mâna-i noduroasă

(soledad are la vreo 50 de ani

și e, așa

un pic mai bărbătoasă),

înspre sexul poetului vasilescu.

de atunci

lui îi e teamă să mai rămână singur cu soledad

dat fiind interesul ei

atât de personal

întru supraviețuirea unei părți din corpul său.

în afară că-și urmărește strașnic nebunia

poetul vasilescu o mai urmărește și pe tânăra nefa

(singura tânără purtătoare de sâni

din această aripă a spitalului)

și tocmai ea nu-l suportă.

îi tot răspunde repezit

și de fiecare dată o ia din loc

când el își face apariția.

chiar și doctoru v. înnopteanu a observat asta

și s-a văzut nevoit

să-i explice

confidențial

lui vasilescu

(ca de la intelectual la intelectual)

că tânăra nefa

suferă de o manie punctiform paranoidă

în fază avansat cosmică

din când în când

necesitând

tratament cu electroșocuri

și des-zăpezire.

așa își putu explica și vasilescu

de ce uneori tânăra nefa

arată ca un rock star

cu părul vâlvoi și privirea multidimensională

făcând pași sacadați

și scoțând țipete scurte

sfidătoare

la copaci.

totuși

tânăra nefa rămâne o mare problemă pentru poetul vasilescu

care poate înghiți orice chestie neplăcută

cu condiția s-o priceapă in integrum

(la fel ca pe propria-i nebunie).

chiar își amintește cum

în adolescență

într-o tabără la mare

o fată frumoasă

(chiar dacă nu era genul lui vasilescu

dar n-are importanță)

îl evita cu strășnicie

și-i răspundea tot așa

repezit

însă atunci

a rezolvat problema

căutând împreună cu ea scoici pe nisip

dăruindu-i-le apoi ei pe toate.

așa s-a ales el cu o privire xxl

din partea drăcoaicei

care aproape l-a făcut să se.

mai demult

prin clasa a șaptea

o fată care-l pișca mereu de braț

o tocilară veșnic înțepată

(poetul vasilescu era corigent la aproape toate materiile),

i-a declarat la banchetul din ultima zi de școală

că el e groaznic de frumos și

că neapărat ar trebui să danseze.

însă, acum

lucrurile astea nu-i sunt de niciun folos

poetului vasilescu;

fiindcă

tânăra nefa nu-i vreo fetiță.

și

de fapt

nimic din ce știa

mintea lui la optsprezece ani

nu-i mai e de vreun folos

corpului de patruzeci.