Poezii în „Biblioteca românească”/ de Stelian Țurlea
„Biblioteca românească” este o colecție inițiată la Editura Paralela 45 de Gheorghe Crăciun în care au apărut, de-a lungul anilor, numeroase titluri de poezie, proză, teatru și eseuri datorate, firește, scriitorilor români. Vom aminti în acest număr două relativ recente volume de poezie
Liviu Georgescu – Sau dincoace de Stix. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din București, a fost medic în România până în 1989. Din 1990, azilat politic în Statele Unite ale Americii, urmându-și soția care se refugiase politic din 1987. Din 1997 practică medicina internă în cabinetul său din New York. A fost membru al Cenaclului de Luni condus de Nicolae Manolescu. După aproape 20 de ani de scris, timp în care nu a publicat niciodată sub regimul comunist, în 1998 se hotărăște să publice din poemele sale. Apare editorial cu poeme în Lumină Lină, New York. I-au apărut până acum 11 volume in limba română, inclusiv cel de față.
“Nimeni n-a știut c-am murit, am mers pe drumul lungși am mâncat un fruct otrăvit.
Visele mele se frecau de copaci și ei înfloreau.
Dar cine moare se oprește pe drum,
caută un suflet să-i povestească.
Stă în tăcere acoperit cu eclipse. Stă fără glas
singuratec, dureros, așteptând cuvântul,
liniștea cântătoare,
inima ascunsă-n cuvânt.
Am fost omorât fără să știu. Cu comete pe față muream
și visele mele se frecau de copaci și ei înfloreau.”
“Văd negru
negru ca lutul din valea nămoloasa a satului meu
Tireac, în care cad mâțișorii rachitelor de pe maluri,
negru precum în oglinzile acoperite cu ștergări din
casa mortului Ioan, unde stau pitite cele o mie de
imagini ale lui Dumnezeu fugind printre lăstărișuri
cu o mie de pui pe care îi mută lupoaica în dinți
dintr-o văgăună in alta
Smintit, fac și eu asta: mut cuvintele dintr-un
poem în altul: unele pentru Ochiul Orb,
altele pentru cel care vede.
(Dacă voi uita vreodată ochii lupoaicei
orb voi fi)
Pentru că sunt doi ochi în fiecare om
unul care vede și unul care nu are încredere în ceea ce vede
așa cum spun înțelepții și Carl Sandburg care a văzut
doi Chriști pe Golgotă: unul era pe cruce,
altul în gloată. Unul avea piroanele înfipte în palme,
altul degetele țepene pe un ciocan bătând cuie”
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026