Portret/ de Laurențiu Ulici

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă

Mai iubind o fată, mai ratând o carte

Mai plesnind din biciul râsului cifrat;

Mai lovit de soartă, câteodată-n față,

Mult mai des, din spate – de prieteni buni;

Mai uitat în somnul alb, de dimineață;

Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;

Mai trăgându-mi clipa pentr-un ceas fictiv;

Mai stingând lumina tâmplelor, alpină;

Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

Mai purtând pe umeri mantii iluzorii;

Mai glumind cu mine, ca să nu mă dor;

Mai căzând din șaua certă a rigorii;

Mai cutremurat de un frig interior;

Mai mințind de dragul unui alt dor – sudic;

Mai visând la umbra morilor de vânt;

Mai pândind amurgul simțurilor, ludic;

Mai crezând în rima plânsă de cuvânt…

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte

Anii pe din două, leneș alternând:

Mai ratând o fată, mai iubind o carte…

Până unde, totuși, până unde? Când?

Poem reprodus din volumul omagial “Portret de grup cu Laurențiu Ulici”, autori: Gheorghe Pârja, Echim Vancea, Ioana Petreuș, editura Dacia, 2002