Povestea "călugăriței" care a ajuns în haremul unei căpetenii arabe
Spionajul sovietic în ofensivă Ar fi fost de așteptat ca, după pierderile cauzate de "Marele Război", în declanșarea căruia spionajul a avut, din păcate, o contribuție proprie, relațiile dintre state să fie dominate de un climat de încredere, de colaborare.…
Spionajul sovietic în ofensivă
Ar fi fost de așteptat ca, după pierderile cauzate de “Marele Război”, în declanșarea căruia spionajul a avut, din păcate, o contribuție proprie, relațiile dintre state să fie dominate de un climat de încredere, de colaborare. Dar interesele Marilor Puteri erau mai… puternice, astfel încât spionajul a continuat să joace un rol de seamă. Așadar, se poate aprecia că, și în perioada interbelică, “războiul secret” a continuat…URSS
La scurtă vreme după ce a luat ființă, serviciile de informații sovietice au reușit să recupereze handicapul pe care îl aveau față de cele similare ale statelor vestice. Indiferent de denumirea pe care a purtat-o succesiv (CEKA, OGPU/NKVD, GRU), aceste agenții au trecut la o ofensivă din ce în ce mai agresivă, reușind “performanțe” informative care au pus serioase probleme contraspionajului din numeroase țări.
Spionajul sovietic în SUA
De la sfârșitul anilor 1920, serviciile secrete sovietice au folosit nu numai propriii agenți, ci și nativi ruși, precum și persoane originare din țările vizate, mai ales în Statele Unite. S-au constituit numeroase și ample rețele de spionaj ai căror membri, de cele mai multe ori personalități ale diferitelor domenii, cu atribuții importante în structurile politice, administrative, economice, dar și culturale au jucat un rol important. S-a reușit în felul acesta penetrarea unor importante organisme guvernamentale, cum ar fi Departamentul de Stat și Departamentul de Război.
Unii dintre agenții sovietici au devenit adevărați “ași” ai spionajului, cu performanțe de penetrare și racolare notabile. Unul din cei mai importanți, Jake Golos (1890-1943), face parte din conducerea Partidului comunist american. De la jumătatea anilor 1930, organizează o rețea de agenți, membri ai acestui partid, care lucrau în posturi de conducere din administrația SUA. Margarita Konenkova(1884-1980) a fost numită “o agentă valoroasă”, o “adevărată capcană de miere”. Îl cunoaște pe matematicianul Albert Einstein, cu care are o relație sentimentală. Aleksander Petrovici Ulanovski conduce importante rețele de agenți racolați, scopul principal fiind procurarea de informații tehnice.
… și în Marea Britanie
Născut la Timișoara, devenit agent sovietic, Theodor Maly are un rol important în recrutarea membrilor “grupului de la Cambridge”, care va deveni una dintre cele mai importante rețele pentru URSS. Alexander Orlov (1895-1973)este implicat, la ordinul lui Stalin, în transportarea tezaurului spaniol la Moscova, tezaur care nu va mai reveni niciodată în țară. În perioada represiunilor staliniste, Orlov defectează în 1938. Publică volumul The Secret History of Stalin’s Crimes. Una dintre cele mai importante “piese” ale “galeriei de spioane” sovietice a fost Nina Korzenko,care s-a specializat înobținerea de informații de la diplomați. Între “victimele” sale s-a numărat și un diplomat român.
Spioni “complecși”
…sunt acei agenți care au acționat în mai multe țări, cu sarcini informative din cele mai diverse. Rudolf Ivanovici Abel (1903-1955) spionează în China, dar și în diferite țări europene. După moarte, identitatea sa este atribuită unui alt agent, William Fischer, care va activa în SUA. Ian Karlovici Berzin (1889-1939) este prezent în Orient, dar și în Spania, unde devine șeful suprem al trupelor sovietice în timpul Războiului Civil (1936-1939). În 1939, în cadrul represiunilor staliniste împotriva unor agenți care acționaseră în străinătate, este executat. Cea care a fost denumită “Mata Hari a Rusiei”, baroneasa Moura Budberg (1891-1974), s-a remarcat ca “agentă de influențare” pe lângă scriitori prestigioși ai perioadei, H.G. Wells și Maxim Gorki, a căror amantă a fost. Walter G. Krivirski (1899-1941) a fost unul dintre cei mai celebri defectori ai perioadei, după ce a coordonat operațiunile de spionaj din Europa de Vest. Publică volumul In Stalin’s Secret Service și este găsit mort la Washington. Nikolai Skoblin (1892-1938?), împreună cu soția sa, artista Natașa Plevițkaia, a fost implicat în asasinarea șefului emigrației ruse din Occident, iar ulterior este racolat și de spionajul german. Și el moare otrăvit.
Agenții Cominternului
Concepută ca mijloc de răspândire a comunismului mondial, organizația Cominternului a acționat mai ales ca agentură a spionajului sovietic, în special prin acțiuni de influențare, de atragere a unor “tovarăși de drum” în rândurile vârfurilor intelectualității occidentale. Liderul acestor acțiuni a fost Willi Münzenberg (1889-1940), conducător al unui adevărat “trust” care avea ramificații în diferite țări și domenii, de la literatură la cinematograf. O serie de intelectuali proeminenți ai perioadei au fost atrași, devenind, la rândul lor, agenți de influențare: Dos Passos, Georg Grosz, Erwin Piscator, André Malraux, André Gide, Bertolt Brecht. Și Willi Munzenberg va trăi un “moment al adevărului”, atunci când, la încheierea Pactul sovieto-german din 1939, își declară dezacordul față de acesta. Cu această ocazie el scrie: “Trădătorul ești tu, Stalin!”. Și el va plăti cu viața această “erezie”, fiind asasinat de agenți ai Moscovei.
Printre colaboratorii lui Münzenberg și ai agenturii sovietice s-au numărat o serie de intelectuali de marcă ai epocii, între care filozoful Arthur Koestler (1905-1983) care,la un moment dat, o “rupe” cu comunismul, scriind romanul demascator Le Zéro et l’Infini. Unul din cei mai importanți jurnaliști sovietici, Mihail Kolțov (1898-1940) acționează în Spania (este prototipul personajului Karkov al romanului Pentru cine bat clopotele de Hemingway). Acuzat că ar fi fost agent dublu, este executat. Otto Katz, considerat”unul din cei mai complecși agenți ai epocii sale”, a primit sarcina de penetra “cetatea filmului”, Hollywood. Din 1947 se află la Praga pentru a ajuta la instaurarea regimului comunist. În urma epurărilor staliniste din perioada postbelică, este judecat și spânzurat în 1947. Cât despre romancierul și omul politic André Malraux(1901-1976),documente desecretizate mai nou au dovedit aderența sa la Comintern, conclucrarea cu aparatul clandestin al acestei organizații, care a contribuit la declanșarea mișcărilor revoluționare din Asia.
Germania
Agenții germani în lume
Pregătindu-și realizarea planurilor de
expansiune, Germania a folosit din plin și “arma spionajului” în
diferite puncte ale mapamondului. Astfel, Otto Abetz (1903-1958) a
fost un eficient agent de influențare în Franța. Tot în Franța
acționează baroneasa Reissa von Einem (1889-?) care reușește să
racoleze agenți în interiorul Senatului, al serviciului de
informații “Biroul 2”, jurnaliști care îi furnizează informații sau
desfășoară acțiuni de influențare în favoarea Germaniei. Agentul
Kurt Jahke (1882-?) a desfășurat acțiuni de sabotaj în Statele
Unite.
Spioni în Germania
La rândul ei, Germania a devenit un țel pentru serviciile de informații ale diferitelor țări. În același timp, o serie de persoane aflate în poziții proeminente, conștiente de pericolul “ciumei brune” au colaborat cu aceste servicii.
Jerzy Sosnowskia fost organizatorul în Germania al uneia dintre cele mai ample “rețele feminine de spionaj” care a existat vreodată. Printre agentele sale s-a numărat și Lea Rose Kruse (Tina Eilers), originară din România.
Diplomatul – baron Wolfgang von Pulitz (1899-1975) a fost considerat “cel mai important spion pentru britanici în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial”. A pus la dispoziția serviciului britanic MI5 informații prețioase referitoare la planurile de înarmare și de agresiune ale lui Hitler.
Uneori agenții s-au bucurat de “protecția” chiar a șefului spionajului german, Abwehr, amiralul Canaris care a reușit să îl salveze pe ofițerul Paul Thummel (1902-1945) informant pentru Cehoslovacia, atunci când acesta a fost demascat.Marea Britanie
Spionajul englez în ofensivă și defensivă
Agențiile de informații MI 5 și MI 6 s-au angajat
atât în acțiuni de spionaj în alte țări, potențial inamice, cât și
de contracarare a acțiunii unor agenți străini pe teritoriul
țării.
Din prima categorie a făcut parte Paul Dukes (1889-1967), spion în URSS, care a devenit agent dublu, reușind să “intoxice” cu informații false chiar temuta CEKA.
Hugh Cristie a spionat în Germania, transmițând, în 1938, știrea că Hitler intenționa să invadeze Anglia dacă aceasta îi va acorda ajutor Cehoslovaciei. Din păcate, Primul ministru Neville Chamberlain a refuzat să dea crezare informației și a semnat Acordul de la München (30 septembrie 1938).
Pe de altă parte, serviciile de contrainformații britanice au acționat, de cele mai multe ori cu succes, împotriva unor agenți mai ales ai URSS, cum a fost Arnold Deutsch (1903-1942?), care a recrutat 20 de agenți, cei mai eficienți dintre aceștia făcând parte din “grupul de la Cambridge”. Au fost demascate și persoane cu poziții importante, cum au fost agenții pentru URSS, diplomatul Ernest Holloway Oldham (1894-1933) sau universitarul Arthur Cecil Pigou (1877-1959).
Un succes deosebit l-a avut agenta britanică Janet Archer, “colecționara de bărbați”, cum i s-a spus, nu din cauza faptul că ar fi întreținut relații intime cu reprezentanți ai “sexului tare”, ci pentru că reușise să alcătuiască, în calitate de agentă a serviciului de informații britanic, MI 5, un fișier care cuprindea 500 de nume ale celor mai importanți spioni ai Cominternului, ai NKVD, precum și comuniști englezi și din alte țări, subvenționați de Moscova.
Franța
Agenți pentru URSS
Atenția pe care o acorda spionajul sovietic
Franței este dovedită de faptul că aici au acționat unii dintre cei
mai “calificați” agenți.
Născută în Rusia, Lydia Stahl (1890-?) se stabilește la Paris, unde a condus un atelier fotografic în care erau copiate documente secrete pentru GRU, obținute de diferiți agenți.
Mark Zboriwski (1908-1990) a fost nu numai agent NKVD în Franța, ci și un antropolog remarcabil. A avut un rol important în penetrarea organizației conduse de fiul lui Leon Troțki, ca și în pregătirea asasinării acestuia, reușind să îl introducă pe Ramón Mercader în anturajul dizidentului sovietic.
Spioane în Orient
Concurența dintre Marile Puteri coloniale s-a
manifestat și în domeniul spionajului. A existat o întreaga galerie
de agente franceze care au acționat în Orientul apropiat și
mijlociu, dintre care cea mai cunoscută a fost Magda D’ Andurain,
poreclită și “Călugărița”, deoarece unii dintre cei cu care se
cuplase pentru a-i exploata informativ au avut parte de morți
misterioase, așa cum reiese și din romanul de succes pe care i l-a
consacrat Pierre Benoit, Castelana din Liban. După ce
ajunge, la un moment dat, în haremul unei căpetenii arabe, odată cu
începutul războiului, Magda se reîntoarce în Franța, unde va
colabora cu Gestapoul, dar se va ocupa și cu traficul de droguri,
arme și diamante. În cele din urmă, ea devine din executant
victimă: în 1948 este ucisă de ultimul ei amant, fost și el
colaborator al Gestapoului.
Finlanda
Perioada interbelică prilejuiește și pătrunderea
pe “frontul secret” a unor țări care își câștigaseră recent
independența, cum a fost Finlanda. Aici a acționat Minna Craucher
(1891-1932), agentă pentru URSS (CEKA). Cea care a fost numită
“Mata Hari a Finlandei” ținea un renumit salon la Helsinki,
frecventat de artiști, scriitori și alte personalități, ceea ce i-a
dat posibilitatea să strângă informații pe care le transmitea
sovieticilor. În același timp, Minna era în contact cu poliția
secretă finlandeză pe care a informat-o despre mișcările radicale
din Finlanda. Și ea a murit asasinată.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026