Privirea cotită/ de Bogdan Ghiu

(indicații de ieșire)

Împăturită noaptea-n foaie.

O-nțep și curge în odaie.

Strivesc păduchi subțiri pe foaia albă

Și sîngele supt dincolo se scaldă.

Se-ncheagă, prinde vîrful de bot

și nu-l mai lasă.

Și-l plimbă prin măruntaie,

Se lasă cotrobăită de el.

Bîntuită,

Pînă cînd atinge marginea

și odată pică

pe podeaua reală

care răsună, goală,

cu ecou pînă în cotul amorțit

(craniu de obiect oarecare

refolosit, înghițit),

în jurul căruia, gras,

universul prinde glas

încercînd să citească ce vede, ce-a scris:

un întuneric în mijlocul zilei, o eclipsă;

între începutul și sfârșitul limpezi – o lipsă.

Din volumul Cinci, Editura Litera, București, 1982