Procesatorii au colectat cu 3,5% mai puțin lapte de vacă, în primele opt luni
Cantitatea de lapte de vacă pe care procesatorii au colectat-o de la exploatații agricole și centre de colectare a scăzut în primele opt luni cu aproape 22.000 de tone, respectiv 3,5%, iar în luna august s-a redus cu 12,2% față de iulie, a anunțat marți Institutul Național de Statistică (INS).
Producția a crescut în primele opt luni ale anului la smântână de consum, cu 3.696 tone (12,3%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut și altele), cu 9.801 tone (9,5%), brânzeturi – inclusiv brânză obținută exclusiv din lapte de vacă (89,5% din producția totală de brânzeturi), cu 2.589 tone (5,6%), unt, cu 186 tone (3,1%), și lapte de consum, cu 3.386 tone (2,5%), potrivit INS.
Creșterile înregistrate la producție au fost determinate de suplimentarea cantității de lapte brut importat cu 59,1%, de la 36.741 tone în primele opt luni ale anului trecut la 58.460 tone în perioada corespunzătoare din acest an.
În august, cantitatea de lapte de vacă colectată de unitățile procesatoare a scăzut cu 10.537 tone (-12,2%) față de luna precedentă.
“Dintre principalele produse lactate, cea mai mare scădere a producției în luna august 2013 comparativ cu luna iulie 2013 a avut loc la brânzeturi, inclusiv brânza obținută exclusiv din lapte de vacă (88,9% din producția totală de brânzeturi) cu 1.292 tone (-17,0%), urmate de unt cu 79 tone (-10,7%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut și altele) cu 251 tone (-1,8%) și de lapte de consum cu 125 tone (-0,8%)”, se arată în comunicatul INS.
Față de august 2012, cantitatea de lapte de vacă la procesatori a crescut cu 205 tone (0,3%).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026