Pudoare/ de Gheorghe Pruncuț

Frumoasă ești, de-ai rămânea copil

Să mă înveți cum timpul se amână,

Să ne jucăm tăcuți într-un azil –

Bătrân mă simt, abia de-o săptămână.

Și te sărut pe tâmplă și pe mână,

Și mă privești, de parcă-ncetișor

Se roagă apa rece din fântână

Să-mi dai pudoarea ultimului zbor.

Eu te-am găsit naivă pe câmpii,

Te-am adunat la ghemul vieții mele,

Când Moș Crăciun împarte jucării,

La doi nebuni cu ochii în podele.