Versiunea completă
Ziarul de Duminică

REPORTAJ/ Cinci sute

Când am văzut primele machete iar Stelian Țurlea mi-a prezentat proiectul, am fost entuziasmat și sceptic. Lumea era incă in vâltoarea evenimentelor de stradă. Ecourile lor nu se stinseseră nici in memoria oamenilor, nici a a presei, astfel incât cuvintele ce reveneau obsesiv erau “dezvăluri”, “senzațional”, “scandal”. Nu numai că aceste vorbe nu aveau ce să caute in noua publicație, dar ele erau…

Stan Constantin · 28 aprilie 2010 · 4 min de citit

Când am văzut primele machete iar Stelian Țurlea mi-a prezentat proiectul, am fost entuziasmat și sceptic. Lumea era incă in vâltoarea evenimentelor de stradă. Ecourile lor nu se stinseseră nici in memoria oamenilor, nici a a presei, astfel incât cuvintele ce reveneau obsesiv erau “dezvăluri”, “senzațional”, “scandal”. Nu numai că aceste vorbe nu aveau ce să caute in noua publicație, dar ele erau excluse ca atitudine, ca unghi de abordare, ca fel de a gândi presa. Greu, greu de tot, mi-am spus atunci – cum să impui o revistă culturală fără măcar un pic de tapaj?! M-am angajat fără ezitări majore, fără ca vreun moment să imi pun problema cât va dura, asumându-mi cele două principii ale lumii in care trăim – singurul lucru sigur e că nimic nu-i sigur, iar cel mai stabil lucru este provizoratul. Ambele mi se infirmă acum, in chiar acest moment, care a devenit un ritual pentru mine: vinerea dimineață scriu pentru Ziarul de Duminică (ZD). Și asta se petrece intr-un “provizorat” lung de zece ani de zile. Adică, așa cum se poate citi și pe pagina de gardă, de cinci sute de săptămâni. Jucându-mă cu cifrele, asta inseamnă aproape 3 milioane de semne, adică cinci volume de publicistică de șase sute de mii de semne. Din care, până acum, nu am tipărit decât un singur volum, “Viața ca literatură”, Editura Fundației Pro, 2001. Cândva, voi face ordine in tot acest material și-l voi aduna in cărți. Mi l-aș putea organiza pe arte: vizuale, ale spectacolului, literatură, pentru că libertatea alegerii subiectului nu mi-a fost ingrădită nici măcar cu un sfat, darămite cu o constrângere. Mi-aș putea structura volumele pe campanii sau pe portretistică, pe evenimente sau pe tendințe in fenomenul cultural. Cel mai ințelept lucru ar fi să rămân la principiul simplu al primului volum, care aduna cronologic un an de publicistică in ZD. Pentru că reperele cronologice validează sau invalidează judecățile de valoare. Sunt multe satisfacții legate de această rubrică in cei zece ani de când, săptămână de săptămână, ea a devenit un reper al existenței mele, nu numai culturale. Sunt și multe insatisfacții. Dar ele nu se leagă in sine de rubrică, ci de reacțiile pe care unii subiecți le-au avut vizavi de cele scrise – unele comice, altele de-a dreptul bulversante – un autor reproșându-mi că am mai scris și despre alții după ce-am scris despre el, “eu sunt unic, nu a fost nimeni inaintea mea și nimeni nu mai vine după mine”. Vă asigur că nu era nicio notă de umor in afirmația sa! Alte amărăciuni provin din felul in care este receptată odată cu publicația. Pare că, totuși, nimic nu s-a schimbat in mentalitatea societății românești, “dacă scandal nu e, nimic nu e”. Recunosc că sunt intr-un moment de cumpănă: de la numărul viitor ar trebui nu să continui numărătoarea: 501, 502 etc., ci să o iau de la 1, ca acum zece ani, spre a-mi păstra optimismul, efervescența și să nu imi fie alterat altruismul. “Eu stabilesc de la bun inceput, la un interviu, cu cel ce mi-l solicită, să nu imi pună intrebări despre colegi. Nu vreau să fac reclamă colegilor, nu sunt agentul lor publicitar”. Nici această afirmație nu era subminată de vreo undă de umor sau de autoironie! Renunțând, mi-ar lipsi nu numai in sine racordul la lumea culturală – spre a-mi alege un subiect pentru viitoarea rubrică văd expoziții, spectacole, particip la tot felul de evenimente, citesc poate tot atât cât un cronicar literar -, ci climatul revistei. Un climat al respectului față de valori, al epurării pasiunilor zilnice și omenești din operațiunea analizei sau consemnării unui fapt cultural. Zece ani nu sunt, până la urmă, chiar așa de mulți și nici atât de suficienți pentru a schimba atitudini și mentalități, iar lucrurile bune sunt bune numai dacă au stabilitate! CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural. Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica “Reportaj”, in “Ziarul de Duminica”.

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.

Citește și