REPORTAJ / O seara de vineri cu umbra lui Nino

Intr-o formulă stabilizată de ceva timp, Serile de Poezie și Muzică de la Muzeu iți oferă pentru un ceas și jumătate-două o gamă de sentimente, unele contradictorii, de la tristețe la bucurie, de la depresie la exaltare. Tristețea profundă că mulți, prea mulți prieteni s-au grăbit să plece intr-o altă lume, nu știu dacă neapărat mai bună, dar poate mai puțin violentă, mai puțin dezumanizată, mai puțin murdară decât cea lăsată nouă, tristețea că ii uităm prea repede și că, luați cu grijile noastre de fiecare zi, nu ne putem rupe de ele spre a le da din timpul nostru un ceas lor – care nu au mai avut timp, bucurie că, totuși, mai există oameni care cred in prietenie și nu in cunoștințele pasagere. Nu vin mulți la aceste seri. Dar Cafeneaua nu este nici dezolant de goală. Aș spune că vin exact câți trebuie spre a crea o atmosferă caldă, in care granițele dintre viață și literatură se permeabilizează. Exiști in interiorul lumii poetice, iar această trăire te purifică, aproape te dematerializează. La 1 octombrie, Ion (Nino) Stratan ar fi implinit 54 de ani. La 19 octombrie, se implinesc patru ani de la dispariția sa. A trăit fix o jumătate de secol. Puțin pentru o viață de om, suficient pentru a-și face o viață plină de poet. In grupul lunediștilor, a fost o figură aparte, imbinând ludicul cu amarul, pe Caragiale cu Nichita Stănescu, revolta cu resemnarea, viața cu poezia și moartea. Iconoclast, incomod pentru autoritățile comuniste, a publicat puțin inainte de 1990. Prezent in volumul colectiv “Aer cu diamante”, alături de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru și Traian T. Coșovei, mai reușește doar cu un volum să spargă barierele ce i se puneau mereu și mereu in cale – “Cinci cântece pentru eroii civilizatori” (1983). După 1990, intr-o frenezie vecină cu disperarea că timpul nu va avea răbdare cu el, publică 13 volume, consolidând ceea ce de fapt se arătase a fi incă de la primele volume: un poet tragic, profund, bine individualizat printre colegii săi de generație. La reuniunea de la MNLR, Traian T. Coșovei l-a prezentat și l-a evocat in felul său inconfundabil: bonom, prietenos, admirativ. Se vede la Traian că are cultul prieteniei literare, că ii face plăcere să pună in lumină talentul confraților, că un poem reușit al unui autor ii produce o reală incântare. Se bucură de parcă l-ar fi scris el insuși. Ioana Crăciunescu a mers in spiritul ludicului lui Nino, propunând jocul de-a “Ne iubim” intr-un colaj dulce și amar, comic și tragic. Imi place Vlad Ciobanu in această postură de comentator al literaturii care combină talentul de povestitor cu spiritul pătrunzător al observației. Mircea Tiberian umple tot spațiul, fluidizează cuvintele in sunete, interpretează fiecare text (respectul meu, Mircea, pentru faptul că ii citești, profund, pe autorii ce urmează a fi prezentați), discret și plin oferind chei noi de lectură. Maria Răducanu este o voce și o prezență de acolo, din acel lirism puternic și in șoaptă și in tânguire, și in mândrie și orgoliu, și in modestie și supunere. Iar pentru ca toate acestea să se intâmple, a fost nevoie de Nino! CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural. Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica “Reportaj”, in “Ziarul de Duminica”.

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.