Să fugim pe mare

(final simfonic)

– Vă scriu dintr-o lume urâtă, urâtă: din vârstă

în vârstă ea a trecut la instinctul de supraviețuire,

un cer orb, o limbă mută și trupuri scuipate

anunță intrarea păcatului în Cetate,

să fugim pe marea de alcool,

să fugim

… vă scriu dintr-un om urât,

numele lui nu mai este rugăciune,

trece pe stradă urâțenia lui și tu te simți

cuțit și îi decupezi locul în peisaj:

abandon, depresie și teama era cel rănit

de o margine a tăcerii,

să fugim

… trece pe stradă frigul din anul cu două ierni

și tu vezi o margine de mamă: ai fost frigul ei

și câtă uitare peste uitare,

și câte zile și nopți moarte:

să fugim pe marea de alcool,

să fugim cât mai departe

… prin găurile din somn tu te uiți după corăbii

și dacă în zare se vede un catarg, tu crezi

că este scheletul lunii?

o, câte fragmente de viață depărtându-se

și câtă taină la mese, și câte inimi așteptând,

și cât pământ fără Dumnezeu,

și cât cer fără oameni,

e timpul…

… s-au adunat faptele, să fugim,

atât de mult le lipsește nașterea, să fugim,

s-au adunat apele: să fugim pe marea de alcool,

să fugim, să fugim.