Sistemul de sănătate iar se reformează
Singura măsură nouă din capitolul dedicat sănătății din programul de guvernare este cea referitoare la achizițiile centralizate de medicamente, ceea ce ar trebui să reducă sumele pe care statul le cheltuiește pentru medicamente.
Sănătate
-
Finalizarea și aprobarea legii sănătății: sistemul de sănătate ar trebui să înceapă să funcționeze după noua lege din 2013; până acum în dezbatere publică se află doar primul capitol;
-
Achiziții centralizate pentru a reduce costurile cu medicamentele: până acum spitalele își organizează propriile licitații pentru medicamente;
-
Implementarea unui proiect pilot cu privire la salarizarea diferențiată în domeniu, ceea ce ar permite ca medicii și restul de personal sanitar să fie plătiți în funcție de performanță;
-
Promovarea consumului de medicamente generice, mai ieftine ca alternativă la terapiile scumpe;
-
Înființarea unor centre de permanență în colaborare cu autoritățile locale în zonele în care nu există alternativă pentru asistența medicală.
Singura măsură nouă din capitolul dedicat sănătății din programul de guvernare este cea referitoare la achizițiile centralizate de medicamente, ceea ce ar trebui să reducă sumele pe care statul le cheltuiește pentru medicamente.
Restul propunerilor se regăsesc într-o formă sau alta și în discursurile foștilor miniștri ai sănătății. Discuțiile cu privire la o nouă lege au fost pornite în vara anului trecut și au fost continuate și în primele luni din 2012. Propunerea privind salarizarea personalului medical în funcție de performanță și programul pilot cu care ar fi trebuit să înceapă a fost vehiculată încă din timpul mandatului lui Ritli Ladislau, ministrul sănătății din Guvernul demis.
Despre promovarea consumului de medicamente generice se vorbește de mai mulți ani, iar tendința de încurajare a produselor generice (produse mai ieftine, fabricate în momentul în care expiră patentele medicamentelor originale) se manifestă peste tot în lume.
Înființarea mai multor centre de permanență se încearcă încă din 2011, din momentul în care mai multe spitale au fost închise. Altfel spus, cabinetul Ponta nu este primul și cu siguranță nu va fi nici ultimul care încearcă reformarea sănătății, promovarea medicamentelor ieftine sau înființarea centrelor de permanență în zonele în care nu există asistență medicală.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026