TOP GALERII/ Aici sunt banii dvs.! Poate că, in curând, și sufletul...
Poate un artist să facă bani, toți banii din România, inarmat doar cu penelul, lupa și tușurile? Dacă ne gândim la Nicolae Săftoiu, răspunsul e, dezolant de simplu in perversitatea lui de șaradă: da
Poate un artist să facă bani, toți banii din România, inarmat
doar cu penelul, lupa și tușurile? Dacă ne gândim la Nicolae
Săftoiu, răspunsul e, dezolant de simplu in perversitatea lui de
șaradă: da. Banca Națională i-a solicitat să deseneze fețele
bancnotelor leilor noi, iar maestrul, care nu s-a dat niciodată in
lături de la cazne in folosul unor comunități largi (a lucrat, ani
la rând, pentru Editura Didactică și Pedagogică, trasând cu penelul
sute de ilustrații de manual sau planșe școlare) a imaginat, pe o
temă dată, ingrată și lunecoasă precum inseși paralele,
filigranurile pe care le știm cu toții, pe care le-am pipăit, la
care am aspirat sau de care ne-am despărțit cu tristețe. A stat
indelung in groapa cu lei (noi), dar, așa cum e soarta sărmanilor
artiști in viață, nu prea mulți s-au lipit de el. Nici atunci, nici
mai târziu. Nici acum, când a ales să se exileze din București in
solitudinea curată din zona Dragoslavelor și Muscelului
dâmbovițean, in simplitatea rurală a Văii Gârței, in atmosfera
scutită de ritualurile mondenității și reverențelor de conveniență
pe care i le impuneau Capitala și comenzile sociale.
După ce a pictat “ochiul dracului”, Nicolae Săftoiu a incercat
să vadă ce se ascunde și indărătul pleoapelor sfinților și, de
atunci, nu incetează să scoată la iveală peisaje fantaste,
alăturări halucinante de portrete umane și animaliere, descripții
intotdeauna minuțioase, acute, ale unor lumi nevăzute și, mai ales,
nebănuite. Lumi care, in sfârșit, după ani de ședere in
obscuritatea incăpătoare a mapei sale, au luat drumul gălăgios al
simezelor și s-au deschis intr-un evantai uluitor la Galeria Dialog
din str. Chiristigiilor nr. 11-13 (expoziția Nicolae Săftoiu este
deschisă pana pe 23 martie).
Lucrul care m-a izbit cel mai tare la vernisajul expoziției
(unde discursul doamnei Dorana Coșoveanu, elocvent sub latura
inciziei psihologice și talentului portretistic, s-a intâlnit
fericit cu textele fin analitice ale catalogului de sală, semnate
de Florin Ciubotariu, Aurelia Mocanu și Ruxandra Garofeanu) a fost
insăși mapa artistului: din invelișul ei sumbru, sever, aruncat
parcă la intâmplare pe un soclu fără rost, se iveau desene, alte
desene, multe alte desene ce nu-și avuseseră locul pe pereți. Un
corn al abundenței de imaginație, al excedentului de har, al
limbuției plastice pe care artistul nu l-a plasat acolo
demonstrativ, ci pentru că, pur și simplu, era imagoforul său
uzual. Basculanta sa magică de imagini, depozitul cotidian portabil
din care se pot revarsa nesfârșite cortegii de propuneri vizuale.
Un sac fără fund pe care, acum, după ce am văzut ce poate pielea
degetelor lui Nicolae Săftoiu, ni l-am dori translat intr-un album.
O antologie ca o bornă kilometrică, marcând doar, la cei 75 de ani
pe care-i implinește pe 28 martie, o etapă dintr-un drum a cărui
lungime va depăși simpla existență pământeană a artistului. Asta
pentru că Dom’ Nae nu cunoaște osteneala și nici astâmpărul
senectuții și desenează cum alții respiră, acumulând viziuni și
tezaurizând vedenii, care cer un răgaz de contemplare nefiresc de
lung. Nu e vorba aici doar despre numărul planșelor pe care le
desăvârșește artistul, ci și de profunzimea lor miniaturală, in
observarea detaliilor căreia, ale profunzimii, te poți literalmente
rătăci. Iar revenirea din labirint inseamnă incercări succesive și
cere timp. Ca să-și dea seama despre tot ce se-ntâmpla in Lilliput,
la nivel de nuanță, lui Gulliver cred că i-ar fi trebuit nu doar un
microscop, ci și mai multe vieți.
Există, atunci când vezi lumile desenate ale lui Săftoiu, pericolul să fii prins intr-o amăgitoare capcană. Anume să rămâi la suprafața liniei și să cazi in extaz in fața talentului (spunea Monticelli: “Să faci ceva bine inseamnă talent, să creezi inseamnă geniu”), uitând de faptul că, dincolo de morfologia bestiariilor sale, palpită o sintaxă stranie, o logică a fantasticului la fel de valoroasă, in ordine artistică, precum prețiozitatea de orfevru a desenului pe care el practică imperturbabil.
Citește și
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026