Topul companiilor pe care americanii le urăsc cel mai mult
Dacă vă numărați printre oamenii care au un conctact puternic cu economia Statelor Unite, probabil că sunteți și printre cei care urăsc Bank of America, American Airlines și Time Warner. Business Insider a preluat lista actualizată a celor mai urâte companii americane, pe baza Indicelui Satisfacției Clienților.
Dacă vă numărați printre oamenii care au un conctact puternic cu economia Statelor Unite, probabil că sunteți și printre cei care urăsc Bank of America, American Airlines și Time Warner. Business Insider a preluat lista actualizată a celor mai urâte companii americane, pe baza Indicelui Satisfacției Clienților.
“În general, companiile din industrie se plasează mai bine în preferințele consumatorilor pentru că pot controla mai ușor procesul de fabricație, spre deosebire, de exemplu, de o companie aeriană unde pot apărea nenumărate neplăceri”, spune David VanAmburg, reprezentantul companiei care realizează inidicatorul.
Topul celor mai detestate companii din SUA:
10. United Health. Cea mai mare companie de servicii medicale din SUA, printre care și asigurări, cu un profit net 4,6 miliarde de dolari anul trecut. Printre cele mai dese reclamații se numără refuzul de a acoperi anumite polițe de asigurare și comunicarea defectuoasă.
9. Facebook. Cei mai mulți americani care folosesc serviciile rețelei de socializare se plâng de lipsa intimității și nerespectarea confidențialității datelor.
8. American Airlines. Ca la majoritatea companiilor aeriene, cele mai numeroase reclamații sunt legate de pierderea bagajelor și reducerea serviciilor incluse în bilet.
7. United Airlines. Plângeri similare cu cele de la American Airlines, dar în plus au o problemă majoră cu întârzierea zborurilor.
6. US Airways. Probleme cu pierderea bagajelor și comunicare defectuoasă.
5. Charter Communications. Companie de cablu TV și telecomunicații, cu peste 4,7 milioane de clienți în 25 de state americane. Printre reclamații se numără facturi umflate și servicii slabe.
4. Comcast. Companie de cablu și telecomunicații, criticată deseori pentru schimbarea planurilor tarifare fără avertisment.
3. Divizia de televiziune prin cablu a Time Warner. Scumpirea abonamentelor peste ritmul de inflație, acțiuni frauduloase în relațiile cu clienții și servicii proaste sunt principalele reclamații ale consumatorilor. Recent, a iscat un scandal uriaș după ce a difuzat material pornografic pe frecventa unui canal dedicat copiilor.
2. Compania aeriană Delta a stârnit nemulțumiri majore în special după ce a început să taxeze serviciile de la bordul aeronavelor, cum ar fi mâncarea și bagajele la cală.
1. Pepco. Potomac Electric este poate cea mai slabă companie de utilități din SUA în materie de servicii pentru clienți. Abonații Pepco înregistrează în medie cu 70% mai multe pene de curent decât clienții celorlalți furnizori.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026