ULTIMA ORĂ/ Te recunosc și pe-ntuneric, București

Ca și Bucureștiul vechi, a cărui soartă o deplânge acum intr-o remarcabilă meditație expozițională*, Fotocabinetul lui Eugen Ciocan are capacitatea de a rezista, “contre vents et marées”, de a sfida obstacolele și de a-și recompune un ten fermecător, cu riduri șarmante. După un episod de glorie mondenă și mediatică (mai mult decât de prosperitate comercială), pe vremea când iși avea sediul pe str. George Enescu, in preajma Căii Victoriei, Fotocabinetul și-a tras, câțiva ani buni, obloanele. Astăzi, printr-un ingenios facelift, a reinceput să strălucească pe strada Lipscani, colț cu Blănari, surplombând bizonul. Magazinul Bizonul. Locul in sine, glamour-ul său Belle Epoque, felul grijuliu in care sunt puse in scenă elementele decorative semnificative, scara scârțâind melancolic care duce din antreul cu un aer studiat prăfuit la etajul unde se inșiră camerele de expoziție, atenanțele utilitare și atelierul propriu-zis al “fotografului colorist” Eugen Ciocan sunt, toate, un spectacol in sine. Tiranizat de detaliu și de perfecțiune, Maestrul Fotocabinet reușește insă să pară că plutește seniorial peste toate acestea, cu aerul că tot miracolul din jur a fost făcut posibil doar printr-o abilă rotire de baghetă magică. Despre truda propriu-zisă cu care a fost articulat acest spațiu-refugiu (ca și, de altfel, despre chinuitoarea, laborioasa minuție cu care sunt aduse la lumină fotografiile sale) nicio vorbă. O discreție nobiliară menită să nu distragă atenția de la simezele sale, singurele care, aparent, contează. Eugen Ciocan este un Des Esseintes bucureștean, un estet care ne poftește, imperturbabil, să vedem harta gusturilor și dezgusturilor sale. Expoziția inaugurală a noului Fotocabinet, intitulată “Versus”, este un prim pas dintr-o călătorie care, chiar dacă nu va schimba peisajul bucureștean, ne va perturba fericit modul de a ne apropia de el și de a-l ințelege. Iată legenda generică pe care autorul o lipește pe geamul expoziției sale, un geam patinat nu doar de un timp consumat, ci și de acela al speranței in regenerare: “După 20 de ani de libertate, Bucureștiul nu a reușit să reconstituie reperul său fundamental: Centrul Istoric. Criza de centru pentru Capitală este emblematică pentru o țară fără direcție. In afara unor difuze așteptări pentru o viață mai prosperă, România nu are priorități, nu are stil și nu are identitate. Este clar că aceste ingrediente elementare pentru o comunitate funcțională nu depind de suspuși, ci de noi toți. Nu ne rămâne decât să vedem ce resurse avem fiecare (și impreună) pentru a opri această cădere in gol. Dar trebuie inceput de undeva. Eu zic să plecăm de la Centru. Recuperând funcția simbolică a Centrului Istoric, cred că am putea beneficia de o bună sursă de inspirație pentru pașii următori. Nu este vorba despre bani. Ci despre conștientizarea funcției acestui loc de către fiecare in parte. Și, iar, despre noi toți impreună. In expoziția de la FotoCabinet (fotografii cu aer melancolic, sepia sau colorate manual) veți recunoaște o seamă de personalități care au admis că totul depinde de implicarea fiecăruia. Inveșmântați după codurile eleganței de odinioară, ei vin in fața aparatului de fotografiat și a dumneavoastră (cei ce vor binevoi să se implice ca privitori), cărând in spate fundalul dezolant al Centrului Istoric de azi. Chiar dacă pare o povară, prin simpla infruntare a lui, acești oameni exorcizează pe undeva deznădejdea, afirmând răspicat: Suntem vii aici și acum. Vrem să trăim normal, ba chiar frumos. Rugăm deci, schimbați aceste decoruri inadecvate!” Deși, cum spuneam, Eugen Ciocan pare, structural, un taciturn, aerul de manifest al expoziției l-a obligat la verbiozitate. Zecile de fotografii de pe pereți (in care clădirile ruinate sunt reabilitate/ reconsiderate/ amendate/ ignifugate/ descentrate/ reanimate de prezența unor personalități cunoscute, in poziții teatrale – cumva ca in “Călătorul contemplând o mare nori”, tabloul lui Caspar David Friederich) sunt insoțite de texte/comentarii care le dau sensuri adiționale, uneori didactice, adeseori provocatoare, intodeauna ingenioase. Iată, in așteptarea albumului care o să aducă, sperăm, spre marele public toate aceste imagini, lista locurilor prin care ne-a invitat Eugen Ciocan să poposim, precum și a personalităților cărora le-a spus, inainte să declanșeze : “Zâmbiți vă rog (trist dacă se poate)!”: Alma Buhagiar pe str. Blănari, Claudiu Bleonț și Gianina Corondan pe str. Gabroveni, Horia Brenciu și trupa sa in Piața George Enescu, Dragoș Bucurenci cu velocipedul in Piața Pieptănari, Cristina Modreanu pe str. Franceză, Carmen Ungureanu pe str. Zarafi, Corina Birlădeanu pe str. Soarelui, Damian Drăghici pe str. Lipscani, Ducu Darie și Cristina Țopescu pe str. Lipscani, Elena Francisc pe str. Gabroveni, Andreea Esca și Alexandre Eram pe malurile Dimboviței, Florin Piersic jr. in str. Smârdan, Gabriela Firea pe str. Covaci colț cu str. Băcani, Gabriela Massaci și mopsul Ratză pe str. Moșilor, Gabriela Tuță pe str. Căldărari in dreptul Hanului lui Manuc, Costel Constantin și Irina Solomon in ruine pe strada Lipscani, Alex Leo Șerban pe Intrarea Șelari, Grigore Leșe lângă zidurile de la Curtea Veche, Marcel Iureș in fața Hanului lui Manuc, Familia lui Lucian Mândruță pe str. Zarafi, Marina Constantinescu și fiul ei Luca Rusu pe str. Șelari, Mihaela Bilic și Virgil Ianțu in gangul Șelari, Melania Medeleanu pe Lipscani, Mircea Florian pe str. Șepcari colț cu str. Sfântul Anton, Dan Puric pe str. Lipscani, Vlad Rădescu pe bulevardul Lascăr Catargiu, Victor Rebengiuc pe str. Lipscani, Formația Sarmalele Reci traversând str. Gabroveni, Simona Pătruleasa și Sabin Ivanof pe str. Lipscani, Alessandra Stoicescu intr-o zonă pentru agrement din Pădurea Băneasa, Monica Davidescu și Adrian Temișan la promenadă pe str. Băcani, Tiberiu Căpudean in Piața Universității, Soții Adrian și Adriana Titieni pe str. Șepcari, Robert Turcescu pe str. Gabroveni, Vintilă Mihăilescu pe str. Covaci, Roxana Voloșeniuc la intrarea in Pasajul Hanul cu Tei, Andrei Pleșu pe soclul din P-ța Ion Luca Caragiale, Monica Petrică pe str. Gabroveni, Maia Morgenstern pe str. Pictor Nicolae Tonitza, Eugen Istodor pe str. Lipscani, Eva și Petre Zaharescu pe str. Băcani, Florin Chilian in dreptul monumentului Eroilor, Andi Moisescu la intrarea pe Lipscani, Cătălina Stan in fața Catedralei Sfântul Iosif, Horațiu Mălăele pe str. Blănari, Răzvan Mazilu pe str. Blănari, Andrei Zaharescu in fața fostului teatru Casandra, Runa Petringenaru in fața Casei Poporului și, ultimii pe listă, cu voia dumneavoastră, Eugen Ciocan și Andreea Berecleanu pe str. Șelari.

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, in 1982, al Universitatii Bucuresti, Facultatea de filologie, sectia romana-portugheza. Redactor principal (si, incepand cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, intre 1985-2003. Colaborari (cronica literara, cronica plastica, traduceri) la numeroase reviste culturale, incepand cu 1974. Redactor si art-director la diverse publicatii din tara. A semnat mai multe volume de traduceri si un volum de interviuri. Din anul 2000 pana in 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminica.