Un oaspete de seară/ de Radu Sergiu Ruba

S-a așezat la masă pe locul rămas gol

Nimeni nu l-a văzut venind

Nici nu l-a auzit

s-a-ntruchipat parcă acolo

din pâlpâirile asfințitului

singuratic.

L-am salutat cu teamă

Unii au făcut peste el semnul crucii.

Nu a dispărut.

A rămas să coboare asupra noastră

Ochii ăia ai săi neîntrerupți

două judecăți de chihlimbar.

Trebuie să fie vreun înger

Trimis asupră-ne cu mântuirea

Ori cine știe

cu ispășirea

poate mai simplu

cu tânguirea.

numai că ce înger poate fi ăsta

ciocnind cu toată lumea

golind paharele până la fund

și sâsâind o notă muzicală

în semn de urare.

O fi vreun șarpe

de-ar năpârli măcar

să ni se arate dureros de viu.

Atât de greu e de-ndurat tăcerea

Că din fiecare din noi

se înalță ea ca un fum

Cât să susțină cerul

Ca el măcar să nu ne mai strivească.

Stă să se spargă cheful chiar acum

La răsărirea nopții

Râd femeile a-mprăștiere

La alte hramuri

Alte resfințiri.

Dați-l afară

Dumnezeii lui de venetic!

Băgați-i farurile-n ochi

Și puneți-l să jure pe a mă-sii!

Trântiți-i în brațe o muiere

Să-l vedem de scapără a om

Înfigeți-i pistolul în piept

Și clarinetul în tâmplă

băgați-i icoana sub nas

Și cântați-i pe la urechi!

Ziceți-i de cătănie

Ziceți-i și de călugărie!

Că vedenie de bună seamă nu-i

Câtă vreme nu trece prin el

Niciun dinte de la furculiță

Iar amintire nu e nici atât

Căci unul n-a țipat recunoscându-l

Regretându-l.

Doar nufăr de n-o fi capul lui

Tot legănându-se floare galbenă

Când doi țigani îi suflă în trompete

De-a dreapta și de-a stânga

Acolo

Pe locul ce fusese odată gol.

Că și golurile astea cât de adânci

Or fi având izvoare ascunse

Cât să-mpingă chipul omului la suprafață

Lăsându-l o vreme să se poarte pe ape

Și orbindu-ne cu oglindirea lui.