un poem cu poeți americani de altădată și cu mine - cel care știam despre ei

altădată puteam să mă bizui pe noaptea sfântului bartolomeu dar astăzi ea s-a stins in lumina crudă a reflectoarelor din vecini eu cui mai rămân cu amintirile mele despre gregory corso și allen ginsberg și john ferlinghetti ia acolo niște poeți americani pe cale de a se stinge și numele lor altădată loveam in peretele invizibil și il făceam in felul ăsta să fie văzut și de alții acum el rămâne tot neclintit oricât mi-aș rupe eu pumnii uscați in el nu mai pot să spun despre noaptea sfântului bartolomeu cât va mai ține ea pentru că e aproape clar că e o formă de viață aici pe pământ mai tare decât patrupedele decât insectele decât animalele marine decât zburătoarele și submarinele nucleare ce bucurie să stai și să tai și să dai in semenul tău semen de ce te intrebi cărui fapt să i se datoreze asta de unde până unde semen acest ins dezgustător care-mi seamănă ca două picături de sudoare pe o frunte fără gânduri in timp de pace și-n timp de război mâini osoase izbind fără zgomot și fără durere de partea cealaltă noaptea care se stinge in luminile crude ale unei dimineți de moarte ale unei dimineți stinse din naștere lumea singurei forme de viață noaptea sfântului bartolomeu pe acest pământ binecuvântat in această zi din urmă când numele poeților imi mai revin o dată in minte ca un trecut sistematic față in față cu prezentul cețos

plin de scame de nori din care nu plouă și nu se aude nimic