Vis cu maci/ de Vasile Muste

trăiam într-o constelație îndepărtată

când au venit din neunde și-au spus

astăzi trebuie să bată

vreme de sus

apoi peste trupu-mi de înger bătrân

au tras iarbă stelară

până au văzut că mereu îmi rămân

aripile-afară

îmi strigau iată zorile plânge-le

iată-ți singurii prieteni învie-i

și mâinile lor erau pline de sângele

copilăriei