ZD - de zece ani, cu aceleași principii

Cam pe vremea asta, in urmă cu zece ani, ne pregăteam cu infrigurare de apariția primului număr din Ziarul de Duminică. Lansarea a avut loc la Bookarest 2000, târgul bucureștean de carte, pe 26 mai. Incredibil cum s-au scurs anii și s-au acumulat peste cinci sute de numere… Ziarul de Duminică a fost de la primul număr un hebdomadar nonconformist, tineresc și vesel, cu o paginație uimitoare intr-o mare de publicații mai degrabă terne – e meritul Danei Frățilă, care a ințeles din prima clipă și rostul, și cerințele acestui ziar, iar după ce a avut grijă de haina lui, a plecat definitiv pe meleaguri extrem de indepărtate. O gazetă-supliment cultural al celui mai căutat ziar financiar, ai cărui cititori, se presupune mai scorțoși, l-au imbrățișat fără rezerve, pentru că le aducea mai aproape o lume minunată. Pe mai toți i-a surprins asocierea unui săptămânal de cultură cu un ziar financiar. Dar, la o analiză atentă, toate se explicau. Intr-un ziar financiar găsești informații economice, despre valute, burse, comerț, piață in general. Trebuia să ne obișnuim cu ideea că și cultura e o piață – a ideilor, a cărților, a tablourilor, a spectacolelor, a actorilor ș.a.m.d. Consumatorul de cultură are nevoie de informații bine structurate referitoare la această piață, are nevoie să i se ofere criterii valorice și valori pentru acest domeniu. Intr-o presă culturală apăsată de poveri financiare, Ziarul de Duminică, infruntând și el destule dificultăți, s-a străduit să fie nu doar folositor, ci și atractiv, nu doar să-și informeze cititorii, ci și să le descrețească frunțile. Din prima clipă, cei care am făcut Ziarul de Duminică am știut câteva lucruri fundamentale. Un săptămânal de cultură are in genere o soartă ingrată. Așteaptă subvenții din partea unor instituții ale statului ori ale unor fundații sau, atunci când e un supliment, trăiește pe seama publicației-mamă, invidiat, chipurile, pentru traiul bun, dar permanent cu sabia deasupra capului. De obicei, parcursul are sincope, mecanismul se gripează, se oprește, publicația sucombă, din varii motive. Lumea agreează prea puțin publicațiile de cultură și incă și mai puțin suplimentele culturale. Sunt și situații in care toate acestea nu dispar pentru că publicul dorește ziarul, de care se atașează. Dacă Ziarul de Duminică a rezistat, inseamnă că publicul l-a dorit. Zece ani, adică peste cinci sute de numere, nu sunt mult la nivelul istoriei, dar pot fi pentru viața oricărei publicații. In zece ani un ziar iși poate schimba formatul, conținutul, publicul. Ziarul de Duminică a schimbat un singur lucru, a trecut online, intr-o vreme in care tendința se manifesta cam peste tot in lume. Dar și-a sporit publicul. Unii pot spune că perseverența formatului aduce a inchistare, așa cum nu puțini continuă să fie nemulțumiți de absența subtextelor polemice. Adevărul, pe care nu obosesc să-l repet de zece ani, este că Ziarul de Duminică și-a păstrat opțiunile și direcțiile inițiale, indiferent la critici: informație multă și cuprinzătoare, din toate domeniile culturale, texte scurte, promovarea valorii, descrețirea frunților; peste toate, echidistanță și sinteză a polarităților. Pentru această publicație nu a existat dreapta și stânga, ci doar cultură. Personalități care nu și-au vorbit multă vreme au conviețuit in același număr. Toate generațiile. Știm că prima reacție a fost de neincredere, de atentă monitorizare, de bănuieli a altor jocuri incă nedevoalate, până la urmă de (cum spunea un critic cunoscut) trufașă condescendență. Dar, intre timp, sute de oameni de cultură (scriitori, actori, regizori, compozitori, cântăreți, istorici, oameni de știință, artiști plastici, academicieni) au fost intervievați, s-au confesat sau au scris in acest ziar – lista lor enormă am publicat-o in urmă cu ceva timp. Tot ce a fost mai important in producția literară a deceniului, in spectacolele, concertele, producția muzicală, expozițiile acestor ani a fost reflectat in ziar. Toate inseamnă mii de pagini care stau mărturie a culturii in acești ani de tranziție. E puțin? Eu, unul, sunt liniștit, cred că ne-am atins scopul, ne va judeca istoria literară, cândva. După un deceniu, Ziarul de Duminică este vechi și nou totodată, prin spirit. Nucleul echipei de inceput a rămas “pe baricade”, insoțit de un grup de colaboratori inimoși, care au rezistat condițiilor vitrege ale crizei (și in fața cărora imi scot din nou pălăria, cum am făcut-o in urmă cu câteva săptămâni). In sfârșit, Ziarul de Duminică a fost și rămâne un săptămânal pentru toate lumea, indiferent de pregătire, și nu numai pentru elite.

STELIAN ȚURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) și filosofie (1976), la București, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă la revista “Lumea”, a condus, după 1989, revistele “Lumea”, “Zig-Zag”, apoi ziarul “Meridian”, după care a lucrat in televiziune, ca șef al departamentului de știri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este și editor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zece cărți de publicistică, zece romane, opt cărți pentru copii și două traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociației Editorilor din România (AER) pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociației Scriitorilor din București (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii in 2000 și Premiul AER pentru roman in 2003.