În vara secetoasă a anului 1949, locuitorii satului maramureșean Dragomirești au trecut prin momente cumplite; biserica mânăstirii a luat pe neașteptate foc. Incendiul a mistuit în câteva ore întreaga clădire, în ciuda eforturilor disperate ale localnicilor. Peste câteva zile, când aceștia au putut să se apropie de mormanul fumegând pentru a curăța locul, au rămas împietriți de emoție: dintre cioturile fumegânde a apărut neatinsă o icoană a Maicii Domnului. Atât mai rămăsese din biserica maramureșeană. Ei bine, această icoană miraculoasă este expusă acum în sălile Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca, alături de alte 30 de icoane, aparținând unui meșter iconar anonim din secolul al XVIII – lea.
Icoana miraculoasă
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din Mânăstirea Sf. Ilie din Dragomirești este opera unui maestru anonim clujean, trăitor pe aceste meleaguri acum 250 de ani. Pictată în jurul anului 1750 pentru o biserică din apropierea Dejului, icoana a fost dusă la Dragomirești de monahul Pimen Moldovan, reîntemeietorul mânăstirii maramureșene, în anii 1925-1927. În 1949, așa cum spuneam, noul lăcaș de rugăciune a ars, singura “supraviețuitoare” fiind icoana Maicii Domnului, venerată de atunci ca „făcătoare de minuni”. Prin acest miracol al incombustibilității, icoana s-a alăturat celorlalte Fecioare transilvănene care au devenit obiectul pelerinajelor, cele mai cunoscute fiind icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula, pentru credincioșii români, și statuia Fecioarei cu Pruncul de la Mănăstirea franciscană din Șumuleu-Ciuc, pentru credincioșii maghiari.
Anonimul transilvan
Acestui pictor de geniu, căruia nu i se cunoaște numele, îi este dedicată expoziția Ars incognita. Fascinanta lume a unui iconar din secolul XVIII, deschisă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Cercetătorii au stabilit că pensula sa a izvodit numeroase lucrări, multe dintre ele (și aici este adevăratul miracol !) păstrate în condiții foarte bune și răspândite în localități din județele Cluj, Sălaj, Alba și Maramureș. Din păcate, pe nici una dintre ele nu apare semnătura autorului. Cea mai timpurie este datată 1748, iar cea mai târzie – 1779. Pictorul anonim a fost unul din cei mai fascinanți reprezentanți ai picturii românești transilvănene, care a îmbinat cu multă sensibilitate elemente decorative ale stilului brâncovenesc (cunoscut, așadar, în nordul teritoriului românesc !) cu modele de reprezentare ucrainene. Sursele sale de inspirație preferate au fost gravurile din cărțile de cult, îndeosebi Cazania Mitropolitului Varlaam (Iași, 1643) și Antologhionul imprimat la Râmnic în 1737. Creația anonimului transilvănean este remarcabilă pentru minuțiozitatea și rafinamentul decorativ, rețeaua fină de linii, frunze și flori care acoperă veșmintele și aureolele sfinților, fiecare icoană în parte dovedindu-se o adevărată probă de măiestrie artistică. Un loc aparte în pictura sa îl ocupă imaginile Maicii Domnului cu Pruncul care reproduc icoana făcătoare de minuni păstrată în biserica iezuiților din Cluj, promovată ca fiind adevărata icoană ce a lăcrimat la Nicula în 1699. Una dintre aceste icoane este cea „făcătoare de minuni” de care aminteam la începutul acestor rânduri.
De ce Ars incognita ?
V-ați întrebat vreodată de ce atâtea sute de icoane vechi din lăcașurile noastre de cult nu sunt semnate de autorii lor ? Explicația se află într-una din regulile ferme care guvernează arta bizantină: pentru ca o pictură să poată fi socotită icoană, imaginea are nevoie nu doar de măiestria pictorului, ci, mai ales, de contribuția unui spirit divin care să îi ghideze mâna ca urmare a rugăciunii și evlaviei. Cu alte cuvinte, autor nu este în primul rând artistul, ci însuși Dumnezeu ! Respectarea acestui canon ne lipsește astăzi de cunoașterea numelor celor mai mulți dintre cei care au trudit la înfrumusețarea vechilor biserici aparținând cultului răsăritean, semnăturile lor fiind foarte rare. Practica asumării operei este târzie, ea încetățenindu-se abia spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Pictorul anonim căruia îi este dedicată această expoziție a fost – se pare – un om evlavios, modest, conștient de dimensiunea spirituală a misiunii sale de a face vizibile chipurile sfinte. Cum nici una din lucrările identificate până acum de specialiști ca aparținând lui nu este semnată, șansa de a-i cunoaște numele depinde de descoperirea unei icoane pe care să o fi pictat “de pomană “, adică nu la comanda unui lăcaș de cult, ci numai pentru mântuirea sa și a celor apropiați și pe care, astfel, să o fi putut semna…
Icoane făcătoare de minuni ?
Vernisată acum, în prejma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, expoziția și-a propus să îmbine prezentarea laturii estetice și artistice a icoanei, cu cea spirituală, transcendentală, invitând la o cunoaștere deopotrivă din exterior și din interior a unui obiect al credinței nelipsit din universul nostru cotidian.
În același timp, și nu în ultimul rând, ea propune vizitatorilor întâlnirea cu o latură a artei religioase mult comentată astăzi: cea taumaturgică. Calitățile terapeutice ale icoanelor, vindecările miraculoase săvârșite de ele de-a lungul timpului sunt, pe de o parte, acceptate cu entuziasm gregar și declanșează adevărate isterii colective în rândul a zeci de mii de oameni; pe de altă parte, ele sunt contestate vehement sau ironizate subtil, cu trimiteri la obiceiurile Evului mediu. Dincolo de aceste dispute, nu putem omite faptul că astfel de experiențe spirituale au fost părți componente ale vieții cotidiene pentru un lung șir de generații anterioare, iar a le re-trăi astăzi poate constitui un bun prilej de cunoaștere deopotrivă a trecutului, dar și a motivațiilor care ne guvernează viața în dimensiunile sale modern cotidiene. Și o citez în continuare pe coordonatoarea expoziției, doamna Ana Dumitran, care spunea: ”Icoana miraculoasă de la Dragomirești îmbogățește expoziția nu numai din dorința de a-l cunoaște mai bine pe pictor, dar este importantă mai ales ca experiență a trăirii personale, a credinței și evlaviei, una din componentele esențiale de a fi a icoanei bizantine, pe parcursul istoriei sale, fiind calitatea sa de a mijloci prezența reală a divinității”.
*
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Albei și Sătmarului și în colaborare cu Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj Napoca, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Astra din Sibiu și Biblioteca Județeană din Târgu Mureș. Expoziția poate fi vizitată până pe 31 august.